La
scurt timp după scufundarea distrugătorului sovietic MOSKVA, eveniment
militar ce a avut loc la data de 26 iunie 1941, o altă victorie a marcat
participarea Marinei Militare Române în cel de-al Doilea Răboi Mondial.
La
data de 9 iulie 1941, torpilorul „Năluca“, ex-„82F“
(pavilion: România, IMO: 6105231, 266 to., construit în anul
1916), sprijinit de vedete torpiloare, a scufundat două submarine
sovietice în zona Tuzla. Unul dintre acestea a fost submarinul SC-206
- Nelma, tip „Şciuka V-bis-2“ (pavilion: Rusia,
706 to., lungime: 58,70 m, lăţime: 6,20 m,
echipaj: 38 membri; armament: 10 – 12
torpile, 2 tunuri semiautomate x 45 mm, constructor: 14
august 1936, „61 Kommunara“, Nikolaev North – Rusia),
care s-a scufundat în zona Tuzla, la o adâncime de circa 40 metri.
Iată
cum a fost consemnată această victorie în paginile revistei „Marea Noastră“
(reporter de război Cap. T.R. Cristian Teodorescu):
„O nouă dublă victorie [1]
(…)
În timp ce un grup de Canoniere şi Torpiloare era în misiune, către ora
prânzului, postul de observaţie al Torpilorului «Năluca», comandat de căpitanul
de marină P.H. [2], ce făcea protecţia Grupului de torpiloare şi
canoniere, zăreşte periscoapele unui submarin inamic, în imediata sa apropiere.
O
comandă scurtă, în care energia comandantului şi dorinţa de a înfrunta nava
inamică cu tot avântul, face ca întreg echipajul să scânteeze de
importanţa momentului. «Năluca», într’o clipă este îndreptată cu prova spre
submarinul roşu, pentru a-l «pintena», lansând deasupra lui grenade submarine.
Simultaneitatea
atacului întreprins de «Năluca» a făcut să se vadă imediat pe locul unde se
zărise dâra de apă înteţită de mersul submarinului, o pată mare de ulei şi o
mulţime de bule de aer. Exploziile formidabile ale grenadelor, răscolind
adâncurile mării, au lovit în plin submarinul sovietic, înmormântând pentru
vecie pe acei care voiau să atace bătrânele ţărmuri stăpânite cândva de Mircea
cel Mare, primul Voevod Român întemeetor de flotă.
Al doilea submarin scufundat
Bănuindu-se
că s’ar mai afla în apele noastre şi alte forţe bolşevice, au sosit pentru
supravegherea şi continuarea misiunei: VIJELIA [3], VISCOLUL şi VIFORUL.
La puţin timp după începerea misiunei de
supraveghere, comandanţii celor trei vedete torpiloare, locotenenţii de marină
Ig., Za. şi Bo. zăresc periscopul celui de-al doilea submarin, care se
îndreaptă cu viteză spre larg, spre a nu fi surprins şi scufundat. Sesizând
situaţia, comandanţii celor trei vase rapide româneşti s’au avântat, cu maximum
de viteză, peste dâra de apă ce se încreţea deasupra submarinului inamic,
asvârlind o serie de grenade submarine. Acţiunea întreprinsă de Vedetele
noastre a făcut ca exploziile provocate prin lansarea bombelor să acopere toată
zona înconjurătoare a locului unde se afla inamicul, răscolind din nou fundul
şi ridicând la suprafaţă trombe de apă.
O linişte mormântală pusese stăpânire pe
colosul monstru de fier şi oţel sovietic. La suprafaţa mărei o pată compactă de
ulei şi numeroase bule de aer, semn caracteristic al submarinelor scufundate,
arătau celor ce îi pândeau apariţia că inamicul a fost atins de moarte. Reîntoarse la bazele lor, forţele noastre
navale au raportat imediat cum s’au petrecut faptele. Marina Regală Românească,
înregistrând încă o victorie, apreciază moralul ridicat al bravilor noştri
marinari şi activitatea fructuoasă a unităţii sale de războiu.
Spontaneitatea,
temeritatea şi gradul de pregătire ale personalului, precum şi calităţile
tehnice ale vaselor noastre[4], au pus în imposibilitate pe inamic de a putea
pătrunde în zona maritimă românească. Iniţiativa atacurilor inamice s’a
sfărâmat de zidul de oţel al bravilor marinari, căliţi în dragostea de Neam,
Ţară şi Rege“.
La 22 iulie 1944, Radio Moscova anunţa că au fost pierdute cinci submarine
în Marea Neagră, două dintre acestea fiind cele distruse în lupta din 9 iulie
1941.
_________________________________________
[1] „O nouă
dublă victorie“, în „Marea Noastră“, Revista Ligii Navale Române pentru
propagandă, orientarea şi apărarea intereselor pe apă, Anul X, nr. 6-8,
iunie-august 1941, pag. 122, 123.
[2] În timp de
război, din motive de siguranţă şi de contraspionaj, numele comandanţilor
militari nu erau date publicităţii; de asemenea, nu se publica nicio informaţie
care ar fi putut fi prelucrată/ interpretată de serviciile de spionaj ale
inamicului.
[3] În anul 1913
au fost comandate Casei Pattison (Neapole – Italia) patru distrugătoare clasa
V: „Viscolul“, „Viforul“, „Vârtejul“
şi „Vijelia“, dar, în anul 1914, după intrarea
Italiei în război, cele patru nave au fost rechiziţionate pentru marina
italiană şi rebotezate „Aquila“, „Falco“, „Nubbio“ şi „Sparviero“;
după încheierea războiului, distrugătoarele „Nubbio“ şi „Sparviero“
au fost înapoiate Marinei Române, fiind incluse în clasa M şi botezate „Mărăşti“,
ex-„Sparviero“ (pavilion: România, IMO: 6106015) şi „Mărăşeşti“,
ex-„Nubbio“ (pavilion: România), primele două, „Aquila“ şi „Falco“,
fiind oprite în contul unor datorii de război.[1] „O nouă dublă victorie“,
în „Marea Noastră“, Revista Ligii Navale Române pentru propagandă, orientarea
şi apărarea intereselor pe apă, Anul X, nr. 6-8, iunie-august 1941, pag. 122,
123.
Constantin Cumpănă, Corina Apostoleanu, (2011), „Amintiri despre o flotă
pierdută“, vol. II - „Voiaje neterminate“, Constanța,
Editura: „Telegraf Advertising“.
Fotografii
din arhiva personală a d-lui Constantin
Cumpănă.
