Proclamarea independenţei de stat, impunerea şi
recunoaşterea ei au constituit cel mai important act politic şi de jertfă al
poporului român.
Pe 6 aprilie 1877 Guvernul României a
hotărât mobilizarea preventivă a armatei permanente, teritoriale și cea de rezervă. mobilizarea armatei s- a încheiat pe 25 aprilie, iorganizarea trupelor făcându-se
conform planurilor de război. România a mobilizat peste 125.000 de oameni, din
care efectivele armatei operative a fost de 66.000 de soldați, 12.300 de cai și 190 de tunuri. Au fost mobilizați,
în vederea instruirii, aproximativ 14.000 de tineri din contingentul anului
1877.
Imperiul Otoman a reacționat,
suspendând diplomații români de la Constantinopol,
sechestrând nave românești încărcate cu
cereale, bombardând orașele Brăila şi Reni, atacând pichetele de
frontieră. Ministrul de război român, Alexandru Cerna, a ordonat trupelor
române să riposteze ferm față de orice
tentativă otomană de traversare a Dunării.
La 29 aprilie 1877, Parlamentul României a declarat ruperea legăturilor
diplomatice cu Imperiul Otoman şi intrarea în stare de război.
La 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu, în
calitate de ministru de Externe, declara: „În stare de rezbel, cu legăturile
rupte, ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare”.
Cu 79 de voturi pentru şi 2 abţineri, Adunarea Deputaţilor a votat moţiunea prin care lua act că „rezbelul între
România şi Turcia, că ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi independenţa
absolută a României au primit consacrarea lor oficială”. Şi Senatul a adoptat o
moţiune în sensul declaraţiei Guvernului. Ca măsură imediată, s-a anulat tributul
datorat Porţii, sumele fiind trecute în contul cheltuielilor pentru armată. Cu
excepţia Italiei, Puterile garante s-au abţinut să recunoască actul politic de
la Bucureşti, din raţiuni ce ţineau de interese proprii.
În cele din urmă, independenţa României şi unirea Dobrogei cu România, au
fost recunoscute în Tratatul de pace ruso-turc de la San Stefano (3 mart. 1878)
şi prin Tratatul de la Berlin (13 iulie 1878).
Pierderile umane ale Armatei Române în Războiul pentru Independenţă 1877-1878:
Batalionul 1 de Vânători: 71
Batalionul 2 de Vânători: 90
Batalionul 3 de Vânători: 8
Regimentul 1 de Linie: 153
Regimentul 4 de Linie: 75
Regimentul 5 de Linie: 130
Regimentul 6 de Linie: 147
Regimentul 7 de Linie: 146
Regimentul 2 de Linie: 75
Regimentul 8 de Linie: 219
Regimentul 1 de Dorobanţi: 53
Regimentul 4 de Dorobanţi: 43
Regimentul 5 de Dorobanţi: 64
Regimentul 6 de Dorobanţi: 15
Regimentul 7 de Dorobanţi: 12
Regimentul 8 de Dorobanţi: 12
Regimentul 9 de Dorobanţi: 44
Regimentul 10 de Dorobanţi: 163
Regimentul Siret nr.
11: 36
Regimentul 12 de Dorobanţi: 8
Regimentul 13 de Dorobanţi: 116
Regimentul 14 de Dorobanţi: 38
Regimentul 15 de Dorobanţi: 176
Regimentul 16 de Dorobanţi: 44
Regimentul 1 de Roşiori: 7
Regimentul 2 de Roşiori: 2
Regimentul 2 de Călăraşi: 4
Regimentul 3 de Călăraşi: 1
Regimentul 4 de Călăraşi: 28
Regimentul 6 de Călăraşi: 13
Regimentul 8 de Călăraşi: 8
Regimentul 9 de Călăraşi: 8
Batalionul de Geniu: 22
Regimentul 1 de Artilerie: 34
Regimentul 2 de Artilerie: 14
Regimentul 3 de Artilerie: 13
Regimentul 4 de Artilerie: 19
Sursa: Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor
