…„Dragă Vizanty, într-o jumătate de oră, voi lansa un
bombardament asupra Bucureştiului; Ce vei face?
Fără ezitare, răspund:
„Ridic aviaţia de
vânătoare.”
El:
„Te înţeleg, fiecare
cu datoria sa.”
Eu:
„Nu există
alternativă. Tristă realitate. Dacă ne ajută Dumnezeu, ne vom reîntâlni într-o
zi pentru a evoca doar clipele fericite petrecute împreună.”[i]
Astfel a luat sfârşit, la
24 august 1944, la orele 8.30, o convorbire telefonică intrată în istorie, între
comandantul german al aviaţiei din Balcani, colonelul Eduard Neumann[ii],
şi căpitanul aviator Dan Valentin Vizanty, devenit, în urma Armistiţiului cu
Forţele Aliate, comandantul grupurilor de vânătoare româneşti (1 şi 6) reunite
pe aerodromul Popeşti-Leordeni. Până în ajun fuseseră prieteni şi camarazi de
arme.
După 35 de ani de la memorabila
discuţie din 24 August 1944, „parcă trasă dintr-o tragedie antică”[iii],
cum o caracterizează istoricul Neagu Djuvara, în octombrie 1979, are loc la
Munchen, Reuniunea Internaţională a Piloţilor de Vânătoare, sub patronajul lui
Walter Scheel, Preşedinte al Germaniei Federale (între 1974 şi 1979), şi membru
al Asociaţiei Piloţilor de Vânătoare Germani. La această reuniune participă, ca
invitat de onoare, Comandorul Dan Vizanty. Cu această ocazie, lucru de
neimaginat în urmă cu 35 de ani, cei doi protagonişti ai acelui dialog s-au
reîntâlnit într-un cadru festiv şi emoţionant.
Să ne întoarcem în timp
şi să urmărim viaţa şi cariera tatălui meu, acest personaj cu un destin „ieşit
din comun”, cum l-a definit acelaşi Neagu Djuvara[iv].
Dan Vizanty, cunoscut între prieteni şi camarazi drept „Mon
Cher”, după cum îi plăcea lui însuşi să se adreseze prietenilor, s-a născut la
9 februarie 1910 la Botoşani, dintr-o veche familie moldovenească având şi rădăcini
greceşti. Deşi aspiraţiile lui erau iniţial îndreptate spre teatru, după doi
ani de Conservator la Iaşi, Dan Vizanty a avut revelaţia adevăratei sale
vocaţii – zborul. Abandonează studiile sale artistice şi se înscrie la Şcoala
Militară de Ofiţeri Aviaţie de la Cotroceni, pe care o absolvă în 1931. Parcurge
toate trepele ierarhiei militare: sublocotenent-observator aerian (1931), pilot
de război (1932); pilot de vânătoare (1934); Locotenent aviator (1936); Căpitan
aviator (1939), grad pe care îl va deţine şi în timpul războiului. Este perioada (1931-1940)
desăvârşirii formării sale ca ofiţer şi comandant de escadrilă, în cadrul
Flotilei 1 Aero, când urmează diferite cursuri de perfecţionare şi zboară
pe cele mai diverse tipuri de avioane: M.S.35, M.S.230, SET, Potez XXV, Moth,
Hawk, PZL-11F, Fleet, Heinkel-112 etc.
După cum scrie el însuşi
într-un articol[v], cel de al doilea război mondial a fost pentru
armata şi aviaţia română „o luptă
prodigioasă şi extrem de dificilă a unei armate care, pe parcursul aceluiaşi
conflict, a luptat, la început cu URSS la est, cu anglo-americanii în interior,
şi la final, cu germanii la vest.” Istoricul şi eseistul Mircea Platon, în
articolul Peste cenuşa imperiilor, remarcă:
„Dan Vizanty a fost un personaj silit să
se mişte între două fronturi, prin sârma ghimpată dintre două lumi care îşi
caută reciproc anihilarea.”
Începând cu 22 iunie
1941, Dan Vizanty s-a distins în calitate de comandant al Escadrilei 43
Vânătoare în timpul campaniei de recucerire a Basarabiei. Această escadrilă era
echipată cu avioane PZL 11F de fabricaţie poloneză. Astfel, între iunie 1941 şi
august 1942 participă la peste 50 de misiuni de război şi se distinge prin
curaj şi spirit de sacrificiu.
În perioada august 1942
şi august 1943 este numit şef de cabinet al Sub-Secretarului de Stat al Aerului
(SSA), generalul Ghe. Jienescu.
Imediat după raidul
american de la 1 august 1943 (operaţiunea Tidal Wave, de altfel eşuată),
ministrul Ghe. Jienescu, ţinând seama de iminenţa unor noi incursiuni
americane, decide restructurarea aviaţiei române. Astfel, Dan Vizanty este
numit comandantul Grupului 6 Vanătoare (cod „Paris”), grup ce avea ca misiune
apărarea capitalei şi a zonei petroliere Ploieşti-Câmpina, contra atacurilor
aviaţiei americane. Grupul, bazat iniţial la Pipera, apoi la Popeşti-Leordeni,
avea în dotare avioane IAR 80 şi IAR 81, concepute şi fabricate în România la
uzinele IAR Braşov, comparabile cu cele mai moderne avioane de luptă ale vremii.
Pentru Grupul 6 şi comandantul său este
perioada celor mai dramatice dar şi glorioase lupte împotriva aviaţiei
americane. În ciuda evidentei inferiorităţi numerice şi tehnice, unităţile
grupului 6 (cele trei escadrile 59, 61 şi 62) formate din piloţi de elită,
înzestraţi cu un curaj excepţional, au doborât peste 90 de avioane de
bombardament cu patru motoare şi 45 de avioane de vânătoare. Dan Vizanty,
personal, a doborât 12 Fortăreţe Zburătoare (B-17) şi Liberatoare (B-24) şi 3
avioane de vânătoare (Lightning).
În primăvara anului 1944, în urma
succeselor repurtate de aviaţia de vânătoare română care punea serioase
probleme Aliaţilor, Comandamentul Interaliat decide un raid de anvergură care
să anihileze acest punct de rezistenţă. Aviaţia de vânătoare americană (Forţa a 15-a Aeriană), bazată la
Foggia, desemnează grupurile de vânătoare
Gr. 1 şi Gr. 82, dotate cu aparate Lightning P-38, să
se ocupe de această operaţiune. Data raidului a fost fixată pe 10 iunie 1944,
la o oră neobişnuită (8 dimineaţa), şi la joasă înălţime pentru a surprinde şi distruge
aviaţia română de vânătoare la sol. Raidul, la care au participat peste 100
Lightning-uri, s-a dovedit însă un enorm eşec, nici un avion de vânătoare
românesc nefiind surprins la sol. În plus, după o luptă dură şi impresionantă,
aviaţia americană a trebuit să se retragă, cu peste 50% pierderi. Astfel, 10
iunie 1944 rămâne ziua de glorie a Grupului 6 Vânătoare, a lui Dan Vizanty şi a
avionului IAR 80/81. În acea memorabilă zi, denumită de americani
« Blackest day », aceştia au pierdut 24 de Lightning-uri (23 după
unele surse), în timp ce românii au deplâns 3 pierderi. Dan Valentin Vizanty
despre bătălia aeriană din 10 iunie 1944… aici
După 23 August 1944, Dan Vizanty
devine comandantul grupurilor 1 şi 6, reunite pe aerodromul Popeşti-Leordeni,
şi asigură apărarea Bucureştiului contra atacurilor germane, scoţând din luptă,
cu unităţile sale, 25 de avioane germane.
Din
8 septembrie 1944, până la sfârşitul războiului, D. Vizanty continuă campania
din vest contra Germaniei, în calitate de comandant al Grupului 1 Vânătoare,
grup dotat în mare parte cu avioane Messerschmidt 109G. La 10 Mai 1945 este
avansat la gradul de lt. Comandor.
La
sfârşitul războiului totalizează peste
4600 ore de zbor şi 16 victorii
aeriene (43, conform sistemului de calcul prevăzut de Statul Major al
Aerului Secţia a II-a).
Ca recunoaştere a calităţilor sale de pilot şi comandant,
„pentru fapte de arme excepţionale săvârşite pe câmpul de luptă”, Dan Vizanty a
primit înalte decoraţii şi distincţii, printre care, „Virtutea Aeronautică”, diverse
clase, până la gradul ofiţer, „Coroana
României”, „Steaua României”, precum şi cea mai înaltă
distincţie militară românească, Ordinul militar „Mihai Viteazul”, acordat de Regele Mihai, la 3
octombrie 1944, fiind singurul pilot de IAR 80, decorat pentru meritele sale în
confruntările cu aviaţia americană.
După război, odată cu
instaurarea regimului comunist, este trecut în rezervă, împărtăşind soarta multor personalităţi remarcabile ale Aviaţiei
Regale Române. Având o atitudine fermă şi refuzând
orice fel de compromisuri, suportă cu demnitate şi curaj toate încercările la care a fost supus în
noul context istoric. Este nevoit să accepte şi să practice meserii care nu
aveau nici o tangenţă cu priceperea, competenţele şi adevărata sa vocaţie.
Astfel, în prima parte a anilor 50, este tehnician la Intreprinderea
„Recuperarea” din Braşov, unde, printre altele, participă la recuperarea
epavelor de avioane rămase după război, iar apoi, este încadrat la Plafar, unde
se ocupă de cultivarea şi recoltarea plantelor medicinale. Revenit în Bucureşti, va fi o perioadă macaragiu la
CF Otopeni, ca la 11.08.1961 să
fie arestat şi învinuit de „uneltire
contra ordinei sociale“, conform renumitului articol 209 al Codului Penal
comunist din 1948. Era de mult urmărit ca fost ofiţer al Aviaţiei Regale Române.
Este condamnat la 5 ani închisoare, condamnare însoţită de confiscarea averii
şi suspendarea pensiei militare. Efectuează aproape 2 ani, între 1961-1963,
fiind pus în libertate printr-un decret de graţiere.
Imediat ce iese din închisoare, ca o nouă dovadă de curaj, dă statul comunist
în judecată revendicând repunerea sa în drepturile civile şi restituirea
bunurilor confiscate. Câştigă procesul, înregistrând nu numai o victorie
juridică ci, în primul rând, o nouă, strălucită victorie morală, demnă de un
mare luptător. În continuare, îşi înfruntă destinul, câştigându-şi existenţa ca
tehnician mecanic iar, în final, ajunge subinginer la o Intreprindere de
îmbunătăţiri funciare din Bărăgan.
Ca mulţi
ofiţeri ai Armatei Regale Române, Dan Vizanty, marginalizat în ţara sa, este
recunoscut pentru meritele sale în Franţa, unde, devine, la propunerea
generalilor Hubert Loizillon[vi] şi Ghe. Negrescu[vii], membru pionier al Asociaţiei
Aeronautice Internaţionale „Vieilles Tiges” (din octombrie 1976). În iunie
1977, imediat după stabilirea sa la Paris la invitaţia aceleiaşi asociaţii,
este onorat cu „Medalia de argint a oraşului Paris”, aceasta fiindu-i înmânată
de însuşi Jacques Chirac, în acea vreme primar al Parisului. Astfel, la 67 de ani, la apusul vieţii, începe o
nouă pagină a existenţei sale: exilul.
Deşi departe de ţară,
rămâne devotat până la capăt patriei sale. Astfel, amintirile şi mărturiile
celui descris de artistul Ion Ţarălungă drept „capel-maistru în vânătoarea de
americani”[viii],
precum şi alte episoade glorioase ale luptei aviaţiei române din timpul celui
de-al II-lea război mondial au apărut sub semnătura lui Dan Vizanty în reviste
aeronautice din Franţa şi Germania.[ix]
Demne de menţionat sunt eforturile sale în scoaterea la lumină a calităţilor şi
performanţelor avionului românesc IAR80/81, într-o perioadă când era complet
ignorat.[x]
Demersurile sale nu rămân fără ecou. Pilotul
american Herbert "Stub" Hatch, participant direct la lupta din 10
iunie 1944, considerat asul american al zilei, creditat cu 5 victorii, în
cartea sa, An Ace and his Angel: Memoirs of a World War II Fighter
Pilot, prezintă cercetările sale începute abia în anii ‘80 pentru aflarea
adevăraţilor învingători ai acelei zile, când escadrila sa 71 a fost
măcelărită, el fiind unul din puţinii supravieţuitori ai acelei bătălii.
Astfel, deşi tardiv, recunoaşte meritele Grupului 6, ale comandantului, cpt.
Dan Vizanty, şi ale avionului IAR 80, deseori confundat în zbor cu avionul
german Focke-Wolf 190. Un alt cercetător american, Jay A. Stout, prezintă cu
extremă obiectivitate în cartea sa Fortăreaţa
Ploieşti, Campania pentru distrugerea petrolului lui Hitler, pe baza unei
documentări intense, confruntările aeriene româno-americane, în special bătălia
din 10 iunie 1944, subliniind: „Un
amănunt interesant al acestei bătălii aeriene este faptul că americanii şi-au
identificat în mod eronat adversarii ca fiind avioane germane FW-190. Greşeala
a fost perpetuată timp de câteva decenii şi a fost corijată doar relativ
recent. Modelul românesc IAR-80/81 era puţin cunoscut la momentul acela şi
semăna foarte bine cu avionul de vânătoare german.”[xi]
Dan Vizanty moare la Paris, la 12
noiembrie 1992, acolo unde „până la
urmă, a primit aprecierea şi respectul ce i-au fost refuzate în ţara sa“.[xii]
În ţară, după plecarea sa,
urmează o tăcere pe deplin explicabilă, în vremurile acelea, deşi trebuie
menţionat cu recunoştinţă exemplul singular al scriitorului arădean Cornel
Marandiuc care, în 1985, în cartea sa Inimi cât să cuprindă cerul
patriei, a
evocat, sub abila sintagmă „comandantul grupului 6 vânătoare”, personalitatea
de comandant şi luptător a lui Dan Vizanty, ilustrându-i calităţile prin
relatarea episodului glorios de la 10 iunie 1944.
În mod inexplicabil, indiferenţa faţă de valorile
trecutului a continuat şi după 1989, nefăcând excepţie nici atitudinea faţă de
tatăl meu, apărând doar câteva articole omagiale ocazionale, scrise de acelaşi
C. Marandiuc sau de lt. col. D. Gîju.
Abia în 2010, cu ocazia centenarului naşterii
Comandorului Dan Vizanty, apare prima lucrare monografică Dan Vizanty Destinul unui pilot de vânătoare, a istoricului Daniel
Focşa, şi este inaugurată expoziţia foto-documentară Asul regăsit..., în
februarie 2010, la Muzeul Aviaţiei din Bucureşti, prin eforturile Asociaţiei
Aripi Româneşti. Expoziţia itinerantă a făcut câteva escale în oraşe importante
din ţară, culminând cu cea găzduită la Muzeul Militar Naţional din Bucureşti,
din noiembrie 2012, la 20 de ani de la „ultimul zbor”....
Anul acesta, următoarea escală va fi la Braşov, oraşul
simbol al industriei aeronautice române. Toate aceste manifestări omagiale sunt
menite a-l aşeza pe Comandorul Dan Vizanty, considerat asul incontestabil al
avionului IAR 80, pe locul ce i se cuvine: alături de marile nume ale aviaţiei
române: Const. Bâzu Cantacuzino, Alexandru Şerbănescu precum şi de toţi acei
piloţi care, precum tatăl meu, au trăit şi au luptat, nemenajându-şi forţele,
riscându-şi permanent viaţa, slujindu-şi cu devotament patria, pe scurt,
făcându-şi simplu şi firesc datoria. Iată de ce, personalitatea lui îl
determină pe eseistul Mircea Platon să sublinieze: „... cred că istoricii şi antropologii din România ar putea explora cu folos
acest filon, acest timbru distinct al libertăţii pe care l-am identificat în
vocea lui Vizanty.”[xiii]
Ana Maria Vizanti
Note:
[i] Dan Vizanty, in “Pionniers” - Revue aéronautique des
Vieilles Tiges, nr. 81, 1984.
[ii] Eduard “Edu” Neumann, (5 iunie
1911 - 9 august 2004), nãscut in satul Molodia, Bucovina, în fostul Imperiu
Austro-Ungar, a comandat Jagdgeschwader 27 Afrika (10 iunie 1942 - 22
aprilie 1943), apoi Jagdabschnittsführer Rumänien (februarie 1944 -
august 1944), şi Jagdfliegerführer Oberitalien (decembrie 1944 - ianuarie 1945).
[iii] Neagu Djuvara, în prefaţa
lucrării Dan Vizanty Destinul unui pilot
de vânătoare, semnată Daniel Focşa, apărută la Editura Institutul European,
Iaşi, 2010
[iv] Neagu Djuvara, în op. cit.
[v] Dan Vizanty, Un
oublié…. Le IAR 80 (Industrie Aéronautique Roumaine) in Pionniers, No 74, 1982.
[vi] Hubert Loizillon
(1910-1992), general de brigadă aeriană, creatorul transmisiunilor aeriene în
Franţa.
[vii] Gheorghe Negrescu
(1888-1976), general maior de aviaţie, inginer, pionier al aviaţiei române,
brevet de pilot nr. 2.
[viii] Violeta Ionescu, Un Pilot Subtil... Pictorul Ion Ţarălungă, Editura Phoebus, Galaţi, 2006.
[ix] -"Pionniers"-
Revue Aéronautique Trimestrielle des "Vieilles Tiges" şi, respectiv,
-"Jäger Blatt"- offizielles organ der Gemeinschaft der
Jagdflieger e.v.
[x] Dan Vizanty, Un
oublié…. Le IAR 80 (Industrie Aéronautique Roumaine) in Pionniers, No 74,
1982.
[xi] Jay A. Stout, Fortăreaţa Ploieşti, Campania pentru
distrugerea petrolului lui Hitler, Ed. Meditaţii, 2010, trad. Mihai Dan
Pavelescu.
[xii] Dénes Bernád, Rumanian Aces of World War
2, Osprey Publishing, U.K., 2003, p.84.