sâmbătă, 19 iulie 2014

GENERALUL CONSTANTIN ION: „V-AM PUPAT CU PARUL PE GINGII!”



Plictisit de imaginea sa de şef peste pulane, domnul Constantin ION s-a hotărât să uimească societatea civilă cu valenţele sale scriitoriceşti, numai că a uitat... pixul acasă! Aşa că s-a gândit să-şi pună semnătura, cu ajutorul unor „prieteni”, pe munca altora. Cum a ieşit un plagiat de proastă calitate, am explicat în articolul JANDARMERIA DIN OLTENIA UNUI GENERAL FRATE CU FURTUL DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ!
Ca să fie şi mai clar faptul că acţiunea a fost premeditată de la început ( eu fiind fraierul de serviciu la această fază!) iată câteva elemente suplimentare:
Deşi în luna iulie a anului 2009 domnul Constantin ION mă informase că proiectul cărţii JANDARMERIA DIN OLTENIA: 20 DE ANI nu este viabil din lipsă de sponsori, Biblioteca Naţională a României, Centrul Naţional CIP, publica în august 2009 ( Anul XII, nr. 8 ) Bibliografia cărţilor în curs de apariţie CIP. La poziţia 273, stă scris frumos: “Jandarmeria din Oltenia: 20 de ani de activitate. – Craiova: Editura Fundaţiei “Scrisul Românesc”, 2009. Bibliogr. ISBN 978-973-7864-50-5. 351.742(498.2) CIP 2009-13718”. Dacă cineva ar avea curiozitatea să verifice şi când a fost înregistrată solicitarea de înscriere a cărţii la Centrul CIP, atunci lucrurile ar deveni mult mai clare...
Deci, domnul Constantin ION a premeditat fapta, abuzând cu bună-ştiintă de încrederea pe care i-am acordat-o!
Obişnuit să spună cunoscuţilor că-i pupă cu parul pe gingii, stimabilul şi-a imaginat ( probabil îşi imaginează şi azi, căci e democraţie! ) că pixul funcţionează în acelaşi sistem! Numai că, stimabile, secretul cărţii prost plagiate, dar cu premeditare, vine din...creion! Din creion, căci autorul, adică eu, am scris manuscrisul original cu un creion! Stimabile domn, vă fac o mărturisire: dacă pulanele nu se deosebesc între ele, cu pixul şi creionul este o mare problemă! De aceea, închei acum, declarând public: V-am pupat! Cu… creionul pe hârtie!

AM ONOAREA!

FOTO: TOVARĂŞUL ION CONSTANTIN, TÂNĂR OFIŢER, PE VREMEA  CÂND BĂTEA PAS DE DEFILARE ÎN CURTEA UNITĂŢII TRUPELOR DE SECURITATE! 

miercuri, 9 iulie 2014

GENERALUL CONSTANTIN ION ŞI ONOAREA…

Jurământul militar...cheia de boltă a carierei oricărui cetăţean român ce îmbracă haina militară!
...”Jur să respect legile ţării şi regulamentele militare”!
Sunteţi General, domnule Constantin ION! Conjunctural sau nu, aveţi acest grad! Aveţi un grad la care visează orice cadru militar! Un grad pe care ar trebui să-l onoraţi prin tot ceea ce faceţi şi gândiţi! Aţi jurat să respectaţi legile ţării! Cum faceţi acest lucru? Minţind opinia publică? Pozând în ceea ce nu puteţi niciodată să fiţi? Încălcând anumite legi ale ţării? Călcând în picioare un jurământ pe care mulţi alţii l-au respectat cu preţul vieţii?
S-au găsit unii „ziarişti” să vă glorifice “faptele de arme”! Eu vă spun direct că nu este nimic de glorificat, căci îndeplinirea sarcinilor de serviciu, pentru care primeşti soldă din bani publici,  nu este un lucru de glorificat!
Aţi jurat, domnule Constantin ION, să respectaţi legile ţării! Mi-ar place să cred că nu aţi uitat acest lucru, deşi...
Am aşteptat din partea dumneavoastră să faceţi un gest de onoare şi demnitate. Ca MILITAR şi ca OM! Nu aţi  considerat că este necesar...
Eu consider că aţi încălcat grav un jurământ de onoare...dincolo de călcarea în bocanci a unei relaţii de prietenie şi încredere! Dumneavoastră, domnule Constantin ION, nu aţi învăţat, în toată viaţa, că prietenia este o relaţie bilaterală...aţi considerat că prietenia este cea mai rentabilă afacere pentru dumneavoastră! Aţi călcat în picioare valori precum respectul, onoarea, demnitatea...
Pentru toate acestea, domnule Constantin ION, trebuie să daţi socoteală...În faţa legii româneşti şi în faţa legii morale! Nutresc convingerea că acest lucru se va întâmpla, căci imoralitatea nu poate guverna la nesfârşit! Nu este o ameninţare, este o speranţă, pe care o exprim public!
Am onoarea să vă salut!
EU, AM ONOAREA!
Dumneavoastră?


P.S. Nu m-am lămurit: aţi sau a-ţi? Ce ziceţi, domnule Constantin ION?

joi, 3 iulie 2014

JANDARMERIA DIN OLTENIA UNUI GENERAL FRATE CU FURTUL DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ!

Un General trebuie să aibă capacitatea de a fi un exemplu profesional și moral. Profesionalismul, onoarea , demnitatea și curajul sunt calități ce ar trebui să caracterizeze un General. Cel puțin, așa cred eu!
Am promis că revin asupra personajului nostru de poveste, distinsul domn Constantin ION. General de brigadă Constantin ION. Fost Comandant al Grupării de Jandarmi Mobile Frații Buzești Craiova. Actual pensionar. Un pensionar cu pretenţii intelectuale de nivel înalt. Domnul Constantin ION visează la titlul de DOCTOR! De ce? Ca să fiu exactă, citez: “Uite aşa, de-al dracului!”.
Povestea cărții “Jandarmeria din Oltenia: 20 de ani”, lucrare apărută la Editura Fundaţiei “Scrisul Românesc” Craiova, în anul 2009, este una dintre poveştile-etalon în materie de plagiat de proastă calitate.
Să începem cu începutul:
În luna mai a anului 2009, cu perfuzia în mâna stângă şi creionul în mâna dreaptă, lucram la manuscrisul cărţii din poveste. Perfuzia se datora unei pneumonii ce mă obliga să stau internată în Spitalul Militar din Craiova. Cu tot cu pneumonie, mi-am văzut de treabă, căci domnul Constantin ION era nerăbdător să vadă cartea finalizată!
În mod normal, cartea trebuia să intre, ca și “Monografia Grupării de Jandarmi Mobile Frații Buzești Craiova: 1998-2008”, în patrimoniul GJMb Craiova. Numai că...
După ce am terminat de scris cartea, domnul Constantin ION a tipărit câteva exemplare de probă, la Universitatea din Craiova. Urma să revăd tot materialul, să-l finalizez şi să se treacă la tipărirea cărţii, dar...în luna iulie 2009, domnul Constantin ION mi-a comunicat faptul că amână proiectul, din lipsă de...sponsorizări! Nu am avut nici un comentariu de făcut, căci pentru mine nu era nici o problemă. A trecut timpul şi liniştea s-a aşternut...până în octombrie 2009, când am avut surpriza să citesc în presa locală:  “Comandantul Grupării de Jandarmi Mobilă Fraţii Buzeşti din Craiova, colonelul Constantin ION, şi-a lansat vineri, în sala mică a Primăriei Craiova, volumul “Jandarmeria din Oltenia: 20 de ani”... “Am încercat – şi sperăm că am şi reuşit – să ridicăm un colţ al vălului de pe istoria jandarmeriei din Oltenia, aducând în atenţie aspecte inedite din viaţa şi activitatea jandarmilor”, a explicat vineri colonelul Ion motivele care l-au determinat să scrie această carte.” (Adrian Dinu, Gazeta de Sud, 24 octombrie 2009).
Cum nu trăiesc pe altă planetă, am intrat repede în posesia unui exemplar al cărţii. Ce am descoperit este de... şcoală de proşti!
  1. Pe coperta cărţii scrie mare: “Col. ION CONSTANTIN”; în pagina de interior, se poate citi: “Lucrare realizată sub îndrumarea Col. ION CONSTANTIN Comandantul Grupării de Jandarmi Mobile “FRAŢII BUZEŞTI” Craiova”; pe următoarea pagină: “Coordonator: Colonel Constantin ION”.
Toate aceste notaţii sunt de natură să creeze confuzie, căci nu este clar dacă distinsul domn Constantin ION este autor (conform coperţii!), îndrumător sau coordonator!
În realitate, nu este nimic din cele trei posibilităţi enumerate! Căci, nu a coordonat nimic, nu a îndrumat nimic şi nu a creat nimic!
  1. În cuprinsul cărţii, cel publicat de distinsa editură, apar modificări de natură să denatureze cuprinsul original, dar şi adevărul istoric! Personajul care a procedat la aceste modificări este, pe lângă un plagiator de proastă calitate, un civil fără nici o tangenţă cu datele istorice militare! Ca să nu las loc de interpretări, ofer câteva exemple elocvente:
a)      „S-au creat astfel şase escadroane de jandarmi călări şi două companii de jandarmi pedeştri pentru Bucureşti, Iaşi, Craiova, Galaţi, Ismail şi Bolgrad, precum şi două companii de jandarmii pedeştri”. Trecând peste faptul că lipsesc nişte virgule (ce mai sunt şi ălea?), copistul plagiator se repetă ca prostul şi reuşeşte să facă din singular plural, acolo unde nu este cazul!

b)      “Pentru executarea atribuţiilor stabilite prin legea de faţă, jandarmii, ca agenţi şi ofiţeri ai poliţiei judiciare, erau sub ordinele Ministerului de Justiţie. Pentru tot ce priveşte disciplina, comandamentul şi justiţia militară a trupei, jandarmeria depindea şi sta sub ordinele Ministerului de Război”.

Deşi acest text este un citat dintr-o lege a timpului, nu există ghilimele. Mai mult, copistul plagiator şi-a permis să modifice un citat, care în forma originală, arată aşa: “Pentru executarea atribuţiilor ce sunt deferite prin legea de faţă jandarmilor, ca agenţi şi ofiţeri ai poliţiei judiciare, ei stau sub ordinele ministerului de justiţie. Pentru tot ce priveşte disciplina, comandamentul şi justiţia militară a trupei, jandarmeria depinde şi stă sub ordinele ministerului de războiu”.
Câtă subcultură trebuie să te domine, ca să nu ştii că un citat nu se modifică?

c)      text plagiat: “În sprijinul companiilor, la fiecare judeţ, s-a înfiinţat o companie mobilă de jandarmi-sergenţi cu un efectiv de 200 oameni,care îi înlocuiau pe jandarmii-sergenţi, concentraţi pentru instrucţiune la Şcoala Jandarmeriei Rurare”
Text original:”În sprijinul companiilor de judeţe, s-a înfiinţat o companie mobilă de jandarmi-sergenţi cu un efectiv de 200 oameni, care îi înlocuiau pe jandarmii-sergenţi concentraţi pentru instrucţiune la Şcoala Jandarmeriei Rurare”.

Distinse domnule Constantin ION, atenţie mare: avem aceeaşi problemă a citatului, plus problema elementară de matematică, căci una este o companie de 200 de oameni pentru sprijinul companiilor de la judeţe şi alta este o companie la fiecare judeţ! Dar, vorba aceea: mulţi vede, puţini pricepe!

d)     text plagiat: “În timpul războiului balcanic, Jandarmeria Română a participat cu 380 de jandarmi în sprijinul armatei, pe front, şi cu 1915 jandarmi la serviciul interior, în spatele acestuia”.
Text original: “În timpul Războiului Balcanic, Jandarmeria din Oltenia a participat cu 380 de jandarmi pentru armată şi 1915 jandarmi la serviciul interior ”.

Distinse domnule Constantin ION, atenţie mare: avem aceeaşi problemă a citatului, plus problema elementară de matematică, căci una este participarea Jandarmeriei Române şi alta este participarea jandarmeriei din Oltenia! În plus, sensul gramatical este diferit, căci una este “în sprijinul armatei” şi alte este “pentru armată”!

Mă opresc aici cu exemplele, căci ele pot continua pe multe pagini şi nu este cazul! Dacă este nevoie, pot să expun toate aceste exemple unei comisii de control sau instanţei de judecată!

  1. Data de 23 octombrie 2009 trebuie să fie memorabilă pentru distinsul domn Constantin ION, căci acea zi a fost marcată de lansarea oficială a cărţii, dar şi de ...
”Anunt de atribuire numarul 75065/30.12.2009
Sectiunea I: AUTORITATEA CONTRACTANTA
I.1) Denumirea, adresa si punct(e) de contact:
Municipiul Craiova
Adresa postala: Str. A.I.Cuza nr.7 Craiova jud. Dolj , Localitatea: Craiova , Cod postal: 200585 , Romania , Punct(e) de contact: sabina dumitru , Tel. 0251/415907 0722382962 , Email: sabinadumitru@primariacraiova.ro , Fax: 0251/411561 , Adresa internet (URL): sabinadumitru@primariacraiova.ro
I.2) Tipul autoritatii contractante si activitatea principala (activitatile principale)
Autoritate regionala sau locala
Activitate (activitati)
- Servicii generale ale administratiilor publice
Autoritatea contractanta actioneaza in numele altor autoritati contractante
Nu
Sectiunea II: OBIECTUL CONTRACTULUI
II.1) Descriere
II.1.1) Denumirea atribuita contractului de autoritatea contractanta
Achizitia cartii ,,Jandarmeria din Oltenia-20 ani", lucrare editata sub coordonarea colonelului Ion Constantin aparuta la editura ,,Fundatia Scrisul Romanesc"
II.1.2) Tipul contractului si locul de executare a lucrarilor, de furnizare a produselor sau de prestare a serviciilor
Furnizare
Cumparare
Locul principal de livrare: sediul Primariei municipiului Craiova
Codul NUTS: RO411 - Dolj
II.1.3) Anuntul implica
II.1.4) Descrierea succinta a contractului sau a achizitiei/achizitiilor
Achizitia cartii ,,Jandarmeria din Oltenia-20 ani", lucrare editata sub coordonarea colonelului Ion Constantin aparuta la editura ,,Fundatia Scrisul Romanesc"
II.1.5) Clasificare CPV (vocabularul comun privind achizitiile)
22110000-4 - Carti tiparite (Rev.2)
II.1.6) Contractul intra sub incidenta acordului privind contractele de achizitii publice
Nu
II.2) Valoarea totala finala a contractului (contractelor)
II.2.1) Valoarea totala finala a contractului sau a contractelor
15,000 RON
SECTIUNEA IV: PROCEDURA
IV.1) Tipul procedurii
IV.1.1) Tipul procedurii
Negociere fara anunt de participare
Justificarea alegerii procedurii de negociere fara publicarea prealabila a unui anunt de participare:
• Lucrarile / produsele / serviciile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive legate de protejarea unor drepturi de exclusivitate
IV.2) Criterii de atribuire
IV.2.1) Criterii de atribuire
Pretul cel mai scazut
IV.2.2) S-a organizat o licitatie electronica
Nu
IV.3) Informatii administrative
IV.3.1) Numar de referinta atribuit dosarului de autoritatea contractanta
48/2009
IV.3.2) Anunturi publicate (anunt publicat) anterior privind acelasi contract
Nu
SECTIUNEA V : ATRIBUIREA CONTRACTULUI
Contract nr: 134141 Denumirea: Achizitia cartii ,,Jandarmeria din Oltenia-20 ani"
V.1) Data atribuirii contractului 10/23/2009
V.2) Numarul de oferte primite 1
V.3) Numele si adresa operatorului economic caruia i-a fost atribuit contractul
FUNDATIA SCRISUL ROMANESC
Adresa postala: CART.ROVINE, BL.21-22, AP.1 , Localitatea: CRAIOVA , Cod postal: 200049 , Romania
V.4) Informatii privind valoarea contractului
Estimarea initiala a valorii contractului
Valoarea: 15150.00 Moneda: RON Fara TVA
Valoarea totala finala a contractului
Valoarea: 15000.00 Moneda: RON Fara TVA
V.5) Contractul ar putea fi subcontractat
Nu
SECTIUNEA VI: INFORMATII SUPLIMENTARE
VI.1) Contractul de fata este legat de un proiect/program finantat din fonduri comunitare
Nu
VI.2) Alte informatii
VI.3) Cai de atac
VI.3.1) Organismul competent pentru caile de atac
Organismul competent pentru procedurile de mediere
VI.3.2) Utilizarea cailor de atac
Precizari privind termenul (termenele) de exercitare a cailor de atac
VI.3.3) Serviciul de la care se pot obtine informatii privind utilizarea cailor de atac
VI.4) Data expedierii prezentului anunt
30.12.2009 09:56”

În traducere, FUNDAŢIA SCRISUL ROMÂNESC a primit de la PRIMĂRIA MUN. CRAIOVA 15.000 lei pentru achiziţionarea cărţii! În contract nu se specifică numărul de exemplare şi nici nu ştim pentru ce anume a achiziţionat această carte Primăria! Ceea ce ştim, cu certitudine, este că s-au plătit 15.000 de RON din bani publici, fără ca cineva să ne întrebe pe noi, plătitorii de taxe şi impozite, dacă avem chef să-l sponsorizăm pe nea ION, prin intermediari!

  1. Potlogăria regizată de nea ION, pe atunci Comandant de mare unitate MAI, este cu atât mai mare cu cât lucrurile stau astfel: Cartea “Jandarmeria din Oltenia: 20 de ani” este scrisă de mine pe scheletul cărţii “Monografia Grupării de Jandarmi Mobile Frații Buzești Craiova: 1998-2008”. Dacă eu am cedat drepturile monografiei către Jandarmerie şi cea de-a doua carte este structurată 60%  pe monografie şi 40% pe documentare nouă realizată tot de mine, rezultă că domnul Constantin ION a furat de două ori: o dată de la unitatea a cărui comandant vremelnic a fost şi a doua oară de la mine! Eu ca eu, dar cum rămâne cu unitatea? Ce are de spus şi făcut Jandarmeria Română, în raport de faptele reprobabile ( ca să nu le încadrez juridic!) ale distinsului pensionar Constantin ION, mâncător de pensie de general de brigadă din bani publici?

Voi reveni cu „marile realizări editorile” ale distinsului, revista „SUB SEMNUL BUZEŞTILOR”, inplicaţii financiare, plagiat şi altele...



P.S. 1 Stimate domnule Constantin ION, ţin să vă adresez un mesaj public: Dacă aţi avea demnitate, v-aţi ruşina de faptele dumneavoastră! Dacă aţi fi avut onoare, nu aţi fi făcut ceea ce aţi făcut! Dacă aţi fi OM, nu aţi insista să obţineţi titlul de DOCTOR prin fals şi plagiat! Dacă aţi avea curaj, v-aţi cere scuze! MĂCAR ATÂT!
P.S. 2 Stimate domnule Constantin ION, cum este corect: aţi sau a-ţi?

Am onoarea să vă salut!