DECEMBRIE 1989 – 28 de ani de durere!

Câți mai sunt cei interesați de adevărul despre evenimentele din 1989?

Mulți au început să uite, unii nici măcar nu erau născuți... Generații întregi, post decembriste, nu au  avut acces decât la informația cosmetizată propagandistic, atât cât a fost și aceasta...

Adevărul? Greu de reconstituit, căci sunt puțini cei dispuși să vorbească...

Vinovații? Cu excepția celor de serviciu, nici un vinovat nu a răspuns în mod concret, pentru faptele sale...

Cum se face că cele mai multe victime au apărut după fuga lui Ceaușescu? Nimeni nu a răspuns oficial la această întrebare, așa cum nimeni nu a răspuns penal pentru asta!

La 28 de ani de la evenimentele sângeroase din Decembrie 1989, România încă își mai plânge morții, dar nu-și trage la răspundere călăii...

Adevărul, tot adevărul, stă bine închis în dosarele arhivelor secrete.

Adevăruri parțiale, legate de cazuri individuale, sunt afirmate cu tărie de urmașii victimelor, oameni care nu mai au nimic de pierdut!

Aș fi putut să scriu ceva despre Decembrie 1989, la marcarea evenimentului, așa cum fac foarte mulți...

Dar nu, nu pot să fac asta, căci morții își strigă cu disperare dreptul de a se afla adevărul!

Marius Emanoil Buteică este una dintre victimele de la Otopeni.

Despre cazul său s-a mai scris, dar atât.

Acesta este singurul interviu filmat, în care doamna Maria Buteică, mama Eroului, face mărturisiri...

Să-i dăm cuvântul:

Discursul deputatului secui Fay, din 1919: documentul care demoleaza propaganda!

„Domnilor, mulțumesc în numele dumneavoastră domnului deputat baron FAY pentru cuvintele spuse în numele secuilor, care și alături de Ștefan cel Mare au luptat la Podul Înalt în 1475 pentru apărarea Moldovei și a românismului, și care în cea mai mare parte sunt vechi frați ai noștri români care și-au pierdut limba lor. Îi mulțumesc pentru încrederea ce o pune în statul român, care va ști să prețuiască această încredere” - NICOLAE IORGA

Discursul deputatului secui Joseph (Iosif) Fay - Parlamentul Romaniei Mari, februarie 1919:

"Dlor, înainte de toate vă rog să iertați greșelile cuvântării mele, deoarece în românește numai de câteva luni vorbesc. Anume vreau să vorbesc ceva despre poporul secuilor.Vreau să vă atrag atenția asupra acestui popor de omenire sârguincios. Având nădejde ca interesele sale vitale vor fi ocrotite în marginile noului stat, secuii au primit cu liniște și cu încredere unirea cu România. (Aplauze prelungite).

„Partea ce mai mare a vieții, secuimea a petrecut-o ca copil vitreg al statului ungar“ Cum că așa este, aceasta o dovedește scurt faptul de parlamentarii maghiari din ținutul Parlament al României Mare au ieșit aproape fără excepție din sânul acestui popor. Nu tăgăduiesc că au fost și poate sânt și de aceia care accentuând lozinci de agitare au voit sa tulbure liniștea înțeleaptă a secuimii, prin lipsa de conștiințe și cu ușurință.Dar, domnilor deputați, aceștia nu au nici o însemnătate serioasă. Procedeele acestea, drept vorbind, nici nu se pot numi agitatițuni. Deoarece agitație nu este. Este însă o frazeologie năbădăioasă cu care conducătorii care își au pierdut oștirile mai încearcă apusa lor putere și fac pe disperații politicii. Acești domni se pot agita. Poate se pot chiar înnebuni unii pe alții, dar nu nebunesc pe cumintele nostru popor secuiesc, muncitor. Poporul acesta știe să cumpănească greutatea stringentă a schimbărilor universal istorice și a evoluțiunii, precum se vede și din faptul că mica noastă națiune, înconjurată de popoare străine, nu s-a putut păstra decât făcând numai politica reală.

Domnilor deputați, de multe secole – 1500 (sic) de ani – secuimea trăiește strânsă într-un colț în munții Ardealului. În acest enorm timp partea cea mai mare a vieții, secuimea a petrecut-o ca copil vitreg al statului ungar. (Aplauze prelungite.) Viața tradițională separată a acestui popor a căzut jertfa tendințelor maghiare de unificare șoviniste, aproape tot așa ca și existența altor popoare vechi, locuitoare pe teritoriul statului ungar. (Aplauze umanime, strigări de bravo.)

Cât de dezvoltată a fost conștiința existenței separate a secuilor fată de orice alt popor și chiar și fată de fratele său maghiar este destul să o dovedesc cu indicația declarantului fapt istoric că oștirile secuiești au luptat pe la 1600 la Unirea cu oștirile lui Mihai Viteazul. (Aplauze furtunoase. Strigări de bravo). Domnii mei, dacă așa a fost în evul mediu, când de fapt piața națională a secuimii exista și când deosebirile de interese o puteau duce pe astfel de acute loviri, cu atât mai mult s-au dezvoltat aceste deosebiri în evul nou, dându-și cele mai mici urme de viata secuiască separată au fost șterse.

Cât de dezvoltată a fost conștiința existenței separate a secuilor fată de orice alt popor și chiar și fată de fratele său maghiar este destul să o dovedesc cu indicația declarantului fapt istoric că oștirile secuiești au luptat pe la 1600 la Unirea cu oștirile lui Mihai Viteazul. (Aplauze furtunoase. Strigări de bravo). Domnii mei, dacă așa a fost în evul mediu, când de fapt piața națională a secuimii exista și când deosebirile de interese o puteau duce pe astfel de acute loviri, cu atât mai mult s-au dezvoltat aceste deosebiri în evul nou, dându-și cele mai mici urme de viata secuiască separată au fost șterse.

„Poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari“

Chiar și în timpul cel mai din urmă, guvernele ungare nu au recunoscut importanța secuimii ungurești, într-atâta chiar, din Ungaria, puternic dezvoltată de la 1867 încoace, așa zicând numai această regiune a rămas nedezvoltată, neglijată, fără o rețea de diferite de oarecare valoare și fără instituții culturale, la înălțimea nivelului modern, așa ca funcționarii maghiari trimiși în teritoriul secuiesc considerau numirile în acest teritoriu ca o dizgrație, aș putea zice ca o deportație. (Aplauze)

Domnilor deputați prin hotărârea Conferinței de Pace, România a devenit stăpâna țării secuilor și prin aceasta îndreptarea neglijențelor a trecut ca o problemă asupra guvernului român. Limitele unei cuvântări parlamentare ar fi înguste ca sa înșirăm toate câte ar fi de făcut, dar a căror realizare cu considerație și bunăvoință mult ar contribui și la buna stare a secuimii si la înflorirea ei, dar și la ridicarea culturii și cinstei statului. (Aplauze)

Dintre problemele care așteaptă soluții le vom pomeni numai (pe) câteva din cele mai însemnate. După părerea mea, în rândul întâi ar fi nevoia de construire a rețelei de cai ferate, care sa aibă ca rezultat legătura secuimii cu porturile marii. (Aplauze prelungite.)

Legătura aceasta ar fi cu atât mai însemnată cu cât este sigur ca și până aci interesele vitale ale secuilor tindeau spre sud (aplauze) și ca ei, fiind un popor par excellence comercial, trecură pe drumuri muntoase, grele de umblat, trecură cu carele lor și Carpații ca să-și satisfacă trebuințele lor.

D-lor deputați, tot atât de însemnat aș socoti și sprijinirea eficace din partea statului, a bisericilor și a școlilor, deoarece din cauza neglijării seculare de care am vorbit, secuii nu sunt în stare sa-și susțină institutele de cultura cu succes, și numai din propria putere. De mâna întâi ar fi și chestiunea funcționărimii secuiești. Într-o nație atât de omogenă ca cea secuiască, îndrăznesc să afirm că ar fi în interesul cel mai înalt al statului să existe o întocmire care și în administrație și în justiție ar fi favorabilă existenței în masă a elementului secuiesc, sârguincios și politicește element de încredere.

Însă dacă susținând unitatea statului român, poporul secuiesc și-ar putea conduce afacerile sale cu o astfel de soluțiune a chestiunii, nu ar duce la iredentism, ci din contră la încopcierea trainică a mai bunei înțelegeri, care ar lipi pe secui de statul căruia ar avea sa-i mulțumească renașterea vieții sale tradiționale. (Aplauze)

Ca cetățean credincios al statului român și ca secui care îmi iubesc neamul, am venit în acest loc, nevoind să țin seama de acea teroare nestăpânită a societății cu care răposații conducători au voit să silească pe secui să se bată cu mori de vânt. (Aplauze) Noi am adus cu noi încredere și ca răspuns cerem tot încredere. (Aplauze)

D-lor deputați, părerile dv. nu trebuie sa le întemeiați pe aparență, trebuie să vedeți, să cunoașteți poporul secuiesc, muncitor, cu suflet cinstit, de aceea zic: ajutați-ne ca armele agitatorilor să le luăm prin aceea când nu veți privi la noi ca învingătorul la învins, ci că vă veți întoarce ca prieten la prieten (aplauze prelungite) la acest popor de secui care mult a suferit și care este vrednic de o soartă mai bună. Făcându-se astfel, eu sunt convins că în scurt timp poporul secuiesc va fi una din pietrele cele mai sigure la edificiul României Mari. (Aplauze prelungite și îndelung repetate)

Sub semnul eroismului!

Ranirea a doi militari si decesul celui de-al treilea, in teatrul de operatii Afganistan, ma determina, inca o data, la o analiza a statutului pe care il are militarul profesionist in Armata Romana.

De la formarea acestui corp profesional  (sub diferitele lui denumiri) si pana in prezent, decidentii militari si factorii de conducere ai statului roman, din ratiuni straine de spiritul de casta al Armatei, de solidaritatea ce ii caracterizeaza pe militari, au inteles sa reglementeze statutul SGP printr-o lege diferita de cea a cadrelor militare, ceea ce a creat o bariera profesionala si umana intre categoriile de militari ai Armatei Romane, singura structura militara din NATO care a acceptat functionarea in baza mai multor reglementari, in locul unui statut unic al cadrelor militare.

Trecand printr-o degradare neconstitutionala (sergentii au devenit caporali), dati afara printr-o lege nedreapta si discriminatorie la numai 40 de ani, trecand prin umilinte greu de inteles (salarii mizere, echipamente insuficiente, tehnica deficitara), militarii profesionisti si-au facut datoria, reprezentand cu onoare si demnitate Romania in teatrele de operatii.

Realitatea incontestabila este ca din randurile SGP Armata Romana are cel mai mare numar de militari cazuti la datorie, in teatrele de operatii si in tara.

In ciuda tuturor acestor evidente, militarii profesionisti ai Romaniei sunt ignorati.

Cand decidentii politici isi amintesc de ei si le mai maresc putin soldele, asta se datoreaza numai unui calcul sau interes politicianist de moment, in nici un caz intelegerii fenomenului militar si a nevoilor reale pe care le au militarii profesionisti.

Atunci cand decidentii militari se arata preocupati de soarta militarilor profesionisti, e numai o actiune de imagine, caci altfel nu pot sa inteleg declaratiile prin care se incearca explicatii pentru lipsa de reactie directa, in raport de discrepantele din sistem.

Daca jocurile politicianiste le inteleg, dar nu le comentez, decidentilor militari imi permit sa le spun ca principala lor misiune este aceea de a-si apara militarii, de a se face scut pentru apararea intereselor acestora, chiar cu pretul…functiei!

Astazi, militarii profesionisti sunt iarasi in doliu! Au mai pierdut un camarad, probabil nu ultimul!

Militarii profesionisti si-au facut, isi fac si isi vor face datoria!

Doamnelor si domnilor decidenti militari si politici, dumneavoastra ce faceti?

Armata Romana, intre calitatea dungii de la vipusca si tinutele carpite cu grija!

Militarii isi dau mana cu moartea de fiecare data cand pleaca in misiune de lupta! Este normal, as putea spune… numai ca, sa iti trimiti militarii in misiune intr-un poligon, cu un cosciug pe roti si ei sa moara GRATUIT, fara nici o vina, pentru-ca unui nenorocit de camion ii cedeaza franele, asta se numeste, simplu, CRIMA!

O crima de care se fac vinovati toti cei care isi bat joc de soarta Armatei Romane! Si daca ar fi numai atat, tot ar fi mult! Dar…

Numai rau-voitorii si prostii nu vad starea reala a Armatei Romane: oameni bine pregatiti, militari profesionisti cu multa experienta si o vointa de fier, de a face din tehnica invechita, buna de muzeu, tehnica operationala! 

Atunci cand ajungem sa vorbim despre inzestrarea Armatei, constatam ca nimeni nu arunca o privire spre contractele paguboase, incheiate de-a lungul timpului, contracte din care au avut de castigat unii, dar nu Armata Romana! Nu am vazut nici o ancheta de acest fel, nici un “baiat destept” galonat, care sa raspunda…

In timp ce Armata Functionarilor din cladirea ministerului se ingrijeste de propriile beneficii materiale ( nu putine!), de calitatea dungii de la vipusca si de luciul pantofilor, Armata Romana se chinuie in tinute carpite cu grija, in bocanci ce au invatat singuri drumul cismariei, cu o tehnica ce se dovedeste aducatoare de moarte!

Realitatea nu poate fi ascunsa in spatele paradelor si a festivismului!

Realitatea este ca aceste camioane nu sunt pentru transport persoane! Cine raspunde pentru incalcarea legii?

Realitatea este ca aceste camioane sunt depasite tehnic si moral! Cine raspunde pentru faptul ca Armata Romana nu are capacitatea de a fi operationala, din acest punct de vedere?

Exista un ordin, care interzicea deplasarea coloanelor pe timp de noapte! Daca ordinul mai este valabil, cine raspunde pentru incalcarea lui? Daca ordinul nu mai este valabil, cine raspunde?

Realitatea este ca meseria de militar este una de risc ridicat! Au militarii asigurari de viata? Cine raspunde pentru asta?

Realitatea este ca ne mor militarii GRATUIT! Militarii aceia care isi fac datoria in orice conditii, acei oameni dedicati si devotati, care nu freaca hartiile prin birouri luxoase, baietii aceia tineri, care s-au invatat cu nisipul teatrelor de operatii si cu namolul poligoanelor de pregatire!

As vrea sa vad, macar odata, armata de demnitari decidenti in tinutele militarilor romani, cu noroiul de la Cincu intrat pana in suflet, imbarcati intr-un cosciug cu roti, stand peste 10 ore sub prelata, cu gandul ca s-ar putea sa nu mai tina franele, sa cedeze directia…

As vrea sa-I vad la volanul unui astfel de cosciug pe roti, pe toti acei comandanti de companie sau pluton, care raporteaza periodic, cu elan tovarasesc, ca tehnica este operationala, numai pentru a nu fi luati la intrebari de catre superiori… cat de constienti sunt de faptul ca pun in pericol viata militarilor, dar si pe a civililor aflati in trafic?

As vea sa vad, macar odata, cum ar conduce un cosciug pe roti toti cei care se impauneaza cu “misiunea” de a conduce destinele militarilor romani, comod asezati pe scaunele de la birouri…

Dupa aia, putem vorbi si despre cata grija au de militarii romani, cat de multi bani primesc unii si cat de putini altii, despre…

In urma cu ceva ani, trei militari din Craiova au sarit in aer, in poligonul de la Cincu. Acum, trei militari din Campulung au murit striviti de un camion si altii au fost raniti… 

Cine raspunde pentru toate astea?

Stiu, stiu, sunt comisii de ancheta, investigheaza, se va stabili…

Dar mai stiu ceva: cand vrei sa ingropi o problema, faci o comisie!

Domnilor, daca nu aveti capacitatea de a va apara militarii, de a lupta pentru ei, de a lupta pentru inzestrarea corespunzatoare a Armatei Romane, daca nu aveti capacitatea de a limita coruptia, de a refuza contracte paguboase, aveti o solutie: PLECATI ACASA! 

Va ajung stelele care va impovareaza umerii, dar nu constiinta!

Omagiul meu tuturor militarilor romani morti din cauza nepasarii unor demnitari!

P.S. Aceste ganduri imi apartin, ele exprima o opinie strict personala! Va rog sa nu va grabiti sa va puneti calcaiul in gatul militarilor profesionisti, a caror unica vina este aceea ca isi fac datoria neconditionat!

Povestea tanarului Hunor

Hunor este un tanar frumos si destept. S-a nascut dupa evenimentele din decembrie 1989, undeva intr-un targusor din inima Transilvaniei, intr-o familie obisnuita. La scoala a invatat in limba comunitatii careia ii apartine. Acasa a vorbit in limba familiei lui, aceeasi cu a comunitatii.

Timpul a trecut si tanarul a plecat din targusorul lui, cu gandul de a face facultate, in inima Orasului Mare. A ajuns la Cluj-Napoca si a fost admis la facultate, alegandu-si o meserie frumoasa, dar care se preda numai in limba tarii in care traieste. Hunor a facut mari eforturi pentru a intelege si a invata…

S-a apropiat timid, cu un carnetel in mana, de masa la care ma aflam. Am ridicat privirea si am vazut un tanar frumos. Abia cand am inceput sa vorbesc cu el, mi-am dat seama ca era emotionat de situatie, caci pricepea mai greu ceea ce spuneam. Am schimbat repede situatie, incepand sa glumesc cu el, sa-l fac sa se simta mai in largul lui. 

Usor, usor, a ajuns sa-mi povesteasca cum a fost nevoit sa renunte, pentru moment, la facultate si sa lucreze ca ospatar. 

Invata cat de bine poate limba romana, caci in toamna vrea sa-si reia studiile. Isi doreste o cariera frumoasa si este constient ca meseria aleasa nu o poate practica in zona natala. 

Avea Hunor si o revolta mocnita in el, impotriva politicienilor optuzi si a celor care l-au facut sa aiba acum dificultati in viata...

Asa cum l-am vazut eu, Hunor va reusi sa-si construiasca un viitor frumos. E drept, cu efort si sacrificii, dar va reusi. 

Precum el, multi tineri vor reusi, in ciuda unora si altora. 

Asta este o certitudine, caci viata invinge mereu!