CE ÎNSEAMNĂ ONOAREA?!

Am avut privilegiul să mă nasc într-o familie de muzicieni. Mama, artist liric în corul Filarmonicii de Stat ,,Oltenia" Craiova şi profesor de canto clasic; tata, saxofonist şi vocalist în trupe de renume ale oraşului, începând cu band-ul CFR Craiova, o trupă cu ştate vechi în muzica uşoară românească.

Am crescut pe podiumul de dirijor al maestrului Alexandru Racu, personalitate marcantă a muzicii corale româneşti, mi-am continuat ,,cariera" în culisele scenei Teatrului Liric din Craiova. După mulţi ani, viaţa m-a readus la Teatrul Liric ,,Elena Teodorini" Craiova, ca referent relaţii publice. Omul care m-a creditat cu încredere şi faţă de care am dovedit că am meritat această încredere, toată pregătirea mea profesională fiind pusă în slujba instituţiei, a fost Florian - George Zamfir, actualul manager al instituţiei.

Acum, după mulţi ani de teatru, sunt în poziţia în care să simt că sunt profund dezamăgită!

Sunt în poziţia în care să constat că morala este un lucru desuet, iar  cei ce se mai raportează la ea sunt nişte proşti!

Florian-George Zamfir a făcut greşeala de a aduce în teatru nişte tineri, cu speranţa că aceştia vor avea puterea de a învăţă ce înseamnă teatrul şi de a respecta valorile artistice. Greşeală, spun, căci acum, cei pe care i-a creditat cu încredere morală şi profesională, nu fac decât să se amăgească că au capacităţi manageriale, uitând că, în materie de teatru liric încă nu şi-au şters caşul de la gură, iar cel pe care vor să-l elimine a făcut posibilă prezenţa lor într-o lume artistică faţă de care nu au cele mai elementare cunoştiinţe.

Înt-o ultimă instanţă, fac apel la o minimă moralitate din partea unor astfel de personaje, cu doctorate la apelul de seară al bocancilor, rugându-i să-şi reconsidere poziţia, în sensul în care să nu îşi dorească capul împăratului, atâta timp cât ei nu au apucat, încă, să guste ciorba pe care alţii o realizează pe scena liricului craiovean.

Recomand, cu prietenie, celor interesaţi, să dovedească profesionalism şi competenţă în domeniile în care ar trebui  să câştige o pâine, în mod cinstit! În ceea ce priveşte managementul unui teatru liric, întâi să se analizeze, apoi să fie infatuaţi şi să pretindă poziţii pe care eu, personal, nu le-aş acorda, nici dacă mi-ar lua Dumnezeu minţile!

În final, am o întrebare: nu vă este ruşine să încercaţi să loviţi în omul care v-a dat un loc de muncă şi o pâine de mâncat?

Pentru răspuns, căutaţi-vă propria conştiinţă!

Cu înţelegere pentru imaturitate,

Oana Nuţă - slujbaş pe altarul liricului craiovean

SLAVĂ LOR !

Am primit aceste cuvinte, alături de filmul de mai jos, de la Lavinia şi Alex Costea, soţia şi fiul cel mare al cap. Marin Costea, dispărut în accidentul de la Cincu, din 23 noiembrie 2010. Orice cuvânt în plus ar fi inutil.

LAVINIA COSTEA:

Slavă lor, celor ce sub jurământul sfânt  au ales să fie militari !    

Slavă lor, celor ce-au slujit sau slujesc ţara cu devotament !                                                

Slavă lor, celor ce înveşmântaţi de drapelul  tricolor s-au dus pe-un drum fără de-ntoarcere !

Slavă vouă, celor ce într-o zi de 23 aţi plecat dintre noi ! Acum un an cerul s-a îmbogăţit, oamenii au amuţit, iar sufletele noastre au împietrit.                                                                                                     

POVESTEA NOASTRĂ                                                                                                     

(Alex Costea)                                                                                                                     

Când tata avea treizeci şi opt de ani,                                                                                        

Iar mama treizeci şi trei,                                                                                                         

Eu am rămas la unsprezece ani                                                                                               

Să-i fiu un sprijin mamei                                                                                                    

Şi tată fratelui mai mic, Andrei.                                                                                                                                                                                                                                              

Nu ştiu ce soartă a hotărât aşa,                                                                                               

Dar ştiu cine e tata !                                                                                                                 

Sunt mândru că avem pe cine iubi, cu cine ne mândri, pe cine respecta !                                                                                                                                                                             

Înger printre îngeri,                                                                                                                 

Erou printre eroi,                                                                                                                     

Te vom cinsti mereu,                                                                                                               

Eşti pildă pentru noi !                                                                                                                                                                                                                                                           

Cinste vouă, tuturor celor ce simţiţi, ce nu uitaţi, vă amintiţi şi încă suferiţi !                        

SLAVĂ LOR, ONOARE ŞI PATRIE TUTUROR !

Cu Nicolae Furdui Iancu pe aceeaşi scenă!

Nicolae Furdui Iancu a sărbătorit 25 de ani de carieră, într-un spectacol impresionant, susţinut la Sala Palatului din Bucureşti. Am primit cu mare emoţie şi bucurie invitaţia domniei sale de a-i înmâna diploma şi placheta de membru de onoare al Ligii Militarilor Profesionişti, în cadru festiv.

Împreună cu  Dinu Nedelcu, camarad în ligă, am participat la un spectacol-maraton, desfăşurat pe parcursul a 4 ore, trăind cu emoţie momente unice în viaţă, căci nu e un lucru obişnuit să stai pe aceeaşi scenă cu cel mai important reprezentant al folclorului din Ardeal şi să primeşti aplauze din parte a 4.000 de spectatori, aflaţi în picioare.

Am fost onorată de cuvintele frumoase, spuse din suflet de Nicolae Furdui Iancu. Sunt mândră că domnia sa este membru de onoare al Ligii Militarilor Profesionişti.

Nãscut în 1955, în Poiana-Sohodol, Ţara Moţilor, crescut şi educat în Abrud, Nicolae Furdui Iancu este, fãrã îndoialã, un reprezentant demn al acestei regiuni  istorice, din care ne vine  cel mai autentic folclor românesc.

Nicolae Furdui Iancu a fost dascăl pâna în 1989, când s-a  dăruit în întregime cântecului popular. Un om de o mare valoare artistică şi sufletească, Nicolae Furdui Iancu va fi mereu simbolul Ardealului, simbolul folclorului românesc autentic.

Pentru toate momentele minunate dăruite românilor, pentru tot ce aţi făcut şi faceţi pentru sufletele românilor, vă mulţumesc, domnule Nicolae Furdui Iancu!

Mulţumesc Etno TV şi LeoHolidays pentru imaginile şi filmările din spectacol.

Pe deal, pe la Corlăţel...

Două zile am umblat printr-o zonă specială din România. Paşii m-au purtat prin Mehedinţi, în locuri despre care ştiam multe poveşti de la bunii mei bunici. Pe dealul Stârminii, la Vînju Mare, la Corlăţel şi Bucura, la Bălăciţa...Locuri pline de istoria vieţii celor cărora le datorez formarea mea ca om. Am trăit, în aceste două zile, propriile mele emoţii, dar şi emoţia reconstituirii drumurilor din viaţa înaintaşilor mei. Am ,,greşit" drumul (chiar l-am greşit, dar cred că nu întâmplător!) şi am ajuns într-un sat, al cărui nume nu este întâmplător: Valea Anilor! Acei ani care, trecând peste generaţii, m-au pus faţă în faţă cu locuri ce transmit neputinţa de a mai fi ce am fost odată. A străbătut timpul doar bunătatea oamenilor simpli, trăitori în nevoi şi necazuri, dar fericiţi să descopere că mai avem puterea (unii dintre noi!) să ne întoarcem la rădăcini. Am parcurs, de la Vînju Mare la Bălăciţa, un drum greu. Un drum care era mult mai greu în anii '40, când l-a parcurs bunica, în sens invers, pentru a-l întâlni pe bunicul. 

Întâmplător sau nu, am trăit, în ultimele două zile, în locuri cu rezonanţă pentru familia mea, în momente în care cu toţii ne aflăm la o răscruce. O răscruce pe care sper să o depăşim cu bine, pentru a putea merge liniştiţi pe drumul frumos pe care l-au visat bătrânii pentru noi!

HELMUTH DUCKADAM, EROUL DE LA SEVILLA!

Helmult Duckadam a făcut primii pași în fotbal la echipa din comuna natală, în 1974  ajungând la Școala Sportivă Gloria Arad. În anul 1977, a debutat ca portar la Constructorul Arad, în Divizia C. Un an mai târziu, a fost transferat de UTA. A debutat în Divizia A la 17 septembrie 1978. A fost transferat la Steaua Bucureşti, după 4 sezoane la echipa arădeană.

În finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, Helmuth Duckadam ne-a dus de la agonie la extaz, apărând toate cele patru lovituri de departajare executate de jucătorii de la FC Barcelona.

Performanţa de pe stadionul ,,Sancez Pizjuan” a înscris numele ,,Eroului de la Sevilla” cu litere de aur în paginile de glorie ale fotbalului românesc.

Pentru întreaga activitate sportivă şi contribuţia la dezvoltarea fotbalului românesc, Liga Militarilor Profesionişti i-a acordat lui Helmuth Duckadam titlul de ,,MEMBRU DE ONOARE”!

,,Sunt onorat să fac parte din Liga Militarilor Profesionişti, am fost şi voi fi mereu alături de militarii români oriunde s-ar afla ei. Îi salut şi-i aştept acasă teferi!" - Helmuth Duckadam

Pentru mine este o mare bucurie să-l am alături pe Helmuth Duckadam,  un om cu inima mare!

Mulţumesc, Helmuth Duckadam!

SĂ NU NE UITĂM CAMARAZII!

Noiembrie 2010. Accidentul în care au murit trei dintre militarii Batalionului 26 Infanterie ,,Neagoe Basarab” Craiova a îndoliat, încă o dată, marea familie a ,,Scorpionilor Roşii”. Viorel Antonie, Constantin Buică şi Marin Costea există în sufletul camarazilor şi familiilor. Noi le vom cinsti mereu memoria!

Noiembrie 2011. Zi tristă de toamnă, parcă la fel de tristă ca sufletele rudelor camarazilor dispăruţi în urmă cu un an. Am trecut pragul Batalionului 26 Infanterie ,,Neagoe Basarab” Craiova, convinsă fiind că îmi voi găsi cu greutate cuvintele, că întrebările mele vor fi prea seci în faţa fluviului de trăiri ale rudelor celor trei mitari. Dialogul avut mă face să fiu onorată de privilegiul de a fi stat de vorbă cu Andreea Antonie, Daniel Burcă şi Lavinia Costea.

,,Auzi, mami, tata acolo, la îngeri, are jucării?”
 

Andreea Antonie m-a întâmpinat cumva încurcată: ,,Cum să vă spun? Nu poate nimeni să simtă durerea asta! Nici nu doresc, cuiva! Cea mică îl ştie din tablouri pe tata. Cea mare mă întreabă mereu. Îi spun că tata e îngeraş. Nu ştiu cum a perceput ea, dar în urmă cu 2-3 luni a văzut un stol de păsări şi mi-a spus că o pasăre din urmă e tatăl ei. Aşa a perceput ea că e la îngeraşi! I-am tot cumpărat jucării, ca orice părinte. Fata mea îmi spune: auzi, mami, tata acolo, la îngeri, are jucării?”

Am întrebat-o pe Andreea Antonie despre Armată, despre camarazi. Am întrebat-o dacă  Viorel ar fi mândru de ea.  Încercând să ascundă o lacrimă, mi-a răspuns: ,,Oamenii se poartă extraordinar! Când se adună toţi în formaţie, la raport...soţul meu este aici, cu noi, în unitatea asta! Eu cred că pentru noi, ministerul a făcut tot ce se putea face, omeneşte. Sunt aici numai datorită domnului ministru, indiscutabil, indiferent cine ce ar spune! Pe această cale, îi mulţumesc! Nu m-am gândit, până acum, ce ar crede soţul meu dacă m-ar vedea aici, în unitate, în uniforma Armatei Române. Cu siguranţă, ar fi mândru!”

,,La revedere, Costel! Am onoarea de a te saluta!”

Vizibil emoţionat, Daniel Buică a spus: ,,Costel era un tânăr cu toată viaţa înainte. Era vesel, plin de viaţă! La 23 noiembrie 2010, viaţa lui s-a frânt. Pe lângă propriile regrete, a lăsat în urmă o familie pe jumătate goală şi o viaţă netrăită. La revedere, Costel! Am onoarea de a te saluta!”

,,Trăiesc un sentiment de mândrie...la mine în piept scrie Costea!”

Cu ochii în lacrimi, Lavinia Costea s-a destăinuit: ,,Era un om extraordinar! A iubit Armata! El s-a angajat odată cu înfiinţarea Batalionului. A avut norocul să aibă lângă el oameni care ştiu ce înseamnă Armata, comandanţi desăvârşiţi, oameni extraordinari. Noi discutam foarte mult, îmi spunea despre aceşti oameni. Acum, am văzut şi eu...Faptul că am fost încadrată a însemnat foarte mult pentru mine...Noi am fost invitaţi de Crăciun, de 1 iunie...când am ajuns şi domnul ministru şi-a început discursul...Şi-a spus viaţa, care este identică cu a noastră! Spunea aşa: la vârsta pe care o avea băieţelul meu când s-a întâmplat...tatăl dânsului avea 38 de ani, aceeaşi vârstă pe care o avea şi soţul meu. Mama dânsului avea 33 de ani, aceeaşi vârstă pe care o aveam eu, iar dânsul avea vârsta băieţelului meu mai mare...la fel ca familia mea! Tatăl dânsului, militar fiind, la fel, a decedat...nu am cuvinte! Am plecat cu fruntea sus! Suntem mândri de soţul meu, atât ca om, cât şi ca militar! Tot ce mi-a fost dat să aud după, totul mă face să fiu mândră.”

Întreaga personalitate a Laviniei Costea transmite puterea de a merge înainte: ,,Tot ce am făcut în acest an, în familie şi la serviciu, mă face să merg mereu cu capul sus! Nu l-am dezamăgit niciodată şi nu-l voi dezamăgi, mai ales acum. Trăiesc un sentiment de mândrie! Simt reacţia colegilor, în momentul în care mă întâlnesc cu fiecare...la mine în piept scrie Costea! Sunt convinsă că ar fi mândră de mine!”

Dincolo de poarta Batalionului 26 Infanterie ,,Neagoe Basarab” Craiova, în stradă, viaţa îşi urmează cursul ei firesc.

Militarii merg înainte, conştienţi că fiecare dintre ei poate să moară în misiune. Au ales, cu nobleţe, să-şi servească ţara, purtând în sufletul lor, ca pe o icoană, drapelul tricolor!

Apel către Poliţia Rutieră!

Categoric, în junglă eşti mai liniştit şi mai puţin expus la pericole decât în traficul din oraşul meu. Conduc zilnic, în oraş. Conduc mult în ţară. M-am săturat de meltenii de pe drumurile publice! Îi recunoaşteţi cu uşurinţă: sunt ,,cunoscătorii" care depăşesc pe dreapta, cei pentru care prioritatea se bazează pe tupeu, vânătorii de pietoni întârziaţi pe treceri. Cel mai mult, însă, mă enervează gibonii cu permise şi atestate de taximetrie luate de la librărie! Aceste exemplare îşi imaginează că, datorită maşinilor galbene, au dreptul să facă orice le trece prin cap, pe străzile oraşului. Şi, îşi mai imaginează, că lipsa de ştiinţă şi de conduită corectă în trafic sunt scut în faţa morţii.

Cu tot respectul, mă adresez poliţiştilor de la Rutieră: vă rog  să ieşiţi din boscheţii din care pândiţi. Faceţi prevenţie şi educaţie în trafic! Scăpaţi oraşul de melteni şi giboni! Încercaţi să uitaţi că v-au scăzut salariile cu 25% şi reacţionaţi în faţa tupeului ,,şmecherilor"! Este rugămintea sinceră a unui cetăţean cu salariu scăzut în acelaşi procent. Altfel, veţi avea multe victime pe conştiinţă!