- parodie -
E seară. Pe cărarea lunii
Stătea o Lebădă-Aurie.
Se legăna ușor tăhuie,
Departe de privirea lumii.
Înmărmurit de frumusețe,
El, Corbul, s-a oprit uimit
Și printre-atâtea voaluri crețe,
Iubirea vieții a zărit!
Și din această armonie,
Se umple cerul de scântei
Și Corbul însuși nu mai știe
Cum de șoptește tril de simfonie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu