COMANDOR (ret.) MARIANA DRĂGESCU A PLECAT SĂ ÎNTREGEASCĂ ESCADRILA ALBĂ ÎN CER!

Adevărat simbol al aviației române, Comandor (ret.) Mariana Drăgescu (născută la 7 septembrie 1912, la Craiova), ultima supraviețuitoare a Escadrilei Albe, și-a legat existența de aviație în anul 1935. La numai 23 de ani, a obținut brevetul de pilot, intrând în clubul restrâns al femeilor-pilot din România. Îndrumată de instructorul de zbor Constantin Abeleș, a absolvit Școala de Pilotaj "Mircea Cantacuzino" de la Băneasa, ajungând să lucreze la Aeroclubul Regal al României.

În anii ce au trecut până la începerea războiului, Mariana Drăgescu a avut ocazia să cunoască piloți cu renume: colonelul Brocard, comandantul  Escadrilei Cygognes, Rene Fonk si Antoine de Saint-Exupery.

Manevrele militare din toamna anului 1938 au găsit-o pe Mariana Drăgescu la Galați, alături de Virginia Duțescu, Nadia Russo, Marina Știrbey și Irina Burnaia.

În timpul manevrelor s-au executat: simularea unor lupte aeriene; misiuni de legătură contra cronometru, zboruri de noapte.

Ideea înființării unei escadrile sanitare, cu avioane pilotate de femei, a aparținut Marinei Știrbey. Memoriul înaintat de aceasta la Ministerul Aerului  a fost aprobat, escadrila fiind înființată în anul 1939. În timpul celui de-al doilea război mondial, România a fost singura țară din lume care a operat avioane sanitare pilotate de femei.

În toamna anului 1940, Mariana Drăgescu, alături de Nadia Russo, a primit misiunea de a aduce în țară doua avioane Klemm 35, de la Stuttgart. Cele două aviatoare au vizitat Școala de zbor fără motor de la Stuttgart și  Școala de pilotaj de la Graz.

Intrarea în război contra URSS, în iunie 1941, a determinat mutarea Escadrilei Albe pe aerodromul de la Focșani, apoi pe cel de la Tecuci, iar mai târziu pe aerodromul de la Tighina. Avioanele sanitare preluau răniții din spatele frontului și îi transportau pe cei grav răniți la Tighina sau direct la București.

Datorită faptului că sovieticii nu țineau cont de avioanele sanitare și le bombardau, spre sfârșitul anului 1941 acestea au fost vopsite în culori de camuflaj.

În vara anului 1942, Escadrila Albă  a ajuns în sectorul Stalingrad, pe aerodromul Kotelnikovo, apoi pe aerodromul Plodovitoje. Numărul aviatoarelor s-a mărit, prin venirea la escadrilă a Victoriei Pokol, Mariei Nicolae și Smarandei Brăescu. Escadrila Albă a participat și la campanie din Crimeea.

Armistițiul de la 23 august 1944 a găsit-o pe Mariana Drăgescu la aerodromul de la Clinceni.

Bucurându-se de notorietate, aviatoarele Escadrilei Albe au continuat zborurile pe frontul de Vest, în misiuni de legătură. Mariana Drăgescu a fost  prima româncă ajunsă la Viena în 1945, la scurt timp după ocuparea orașului de către sovietici.

După instalarea regimului comunist, Mariana Drăgescu a fost norocoasă! Nu a ajuns în pușcărie, ca mulți dintre piloții eroi ai României! A scăpat numai cu excluderea din aviatie. În anul 1955 a fost dată afară fără nici o explicație. S-a angajat la policlinica CFR, pe post de dactilografă, ieșind la pensie în 1967.

După 1989, Mariana Drăgescu a intrat în atenția publicului larg. După 50 de ani, s-a vorbit iarăși despre Escadrila Albă, aviatoarele primindu-și locul binemeritat în istoria aviației românești.

Decorată cu Ordinul "Virtutea Aeronautică" cu spade, clasa Crucea de Aur (1941), Ordinul "Vulturul German" clasa a III-a (1942) și Crucea "Regina Maria" clasa a III-a (1943), Mariana Drăgescu a fost înaintată la gradul de Comandor și decorată cu Emblema Onoarea Armatei României, la împlinirea impresionantei vârste de 100 de ani.

Acum, în prag de primăvară, Comandor (ret.) Mariana Drăgescu a plecat să întregească Escadrila Albă în cer!

  

IN MEMORIAM
COMANDOR (ret.) MARIANA DRĂGESCU
7 septembrie 1912  - 24 martie 2013

CUM SE JOACĂ PUTERILE STRĂINE: CIRCUL MEDIATIC INTERNAȚIONAL CARE LASĂ ROMÂNIA CU PANTALONII ÎN VINE!

Introducere

1. Democrație și libertate de exprimare. Două noțiuni folosite cu abilitate de toate taberele. E drept, în mod diferit. Unii preferă seducția, alții violul. Nici unii, nici alții nu întreabă victima.

2. Interese economice și geo-strategice majore. Pentru realizarea lor, se folosesc toate metodele.

3.  Nimeni nu uită și nu iartă, în afară de România. Costul: repetarea greșelilor istorice. Consecințe: necalculate pe termen mediu și lung.

4. Actori majori: Rusia, Germania și SUA. Rolurile secundare sunt deținute de actori extrem de interesați, determinați să prindă o felie din pâinea pusă pe masă.

Cuprins

Puțină istorie

Până să privim cu detașare circul în care România este miză principală( având în atenție interesele din zona europeană în care țara noastră se află), se impune să ne formăm o imagine clară asupra evoluțiilor istorice, pentru a putea înțelege complexitatea evenimentelor  din prezent.

De-a lungul istoriei moderne, România s-a aflat în poziția de aliat sau dușman, atât cu Rusia, cât și cu Germania.

Dacă Războiul de Independență ne-a găsit în poziția de aliați ai Rusiei, împotriva Imperiului Otoman, Primul Război Mondial ne-a pus în situația de a fi dușmanii Reich-ului. În ambele situații, România a jucat pe cartea națională, carte ce s-a dovedit câștigătoare. După câștigarea Independenței și realizarea Marii Uniri, România s-a înscris pe drumul dezvoltării sale ca stat, devenind, economic, o forță a Europei din acele timpuri. Rusia și Germania  au înțeles repede că nu-și pot atinge planurile imperialiste fără acapararea resurselor românești.

Indiferent că unora le place sau nu, Pactul Ribbentrop-Molotov, semnat la  Moscova, la 23 august 1939, a fost, cel puțin la nivel oficial, garanția „spatelui acoperit” pentru ambele țări agresoare, în jocul de împărțire în două a ceea ce rămăsese neocupat și neîmpărțit din Europa.

Cu teritoriul național ciuntit, cu populație importantă sub ocupație 
(Basarabia, Bucovina de Nord, Ținutul Herței, Transilvania), România s-a situat în poziția de aliat al Germaniei, devenind principalul furnizor de resurse pentru mașina de război a lui Hitler.

După 23 august 1944, România a rămas sub controlul Rusiei, devenind principalul furnizor de resurse pentru puterea de la Moscova.

În raport cu cele două state, se poate spune că România a avut relații reciproc avantajoase: ei ne luau petrolul și noi le dădeam grâul!

Trecând peste gluma amară, Europa a rămas divizată în perioada 1945-1989, partea Occidentală sub controlul SUA, via Germania, Franța și Marea Britanie, iar partea Orientală sub controlul Rusiei.

Pentru exactă informare, trebuie amintit că în perioada Războiului Rece, un rol important l-au avut cele două blocuri militare, NATO și Pactul de la Varșovia, cu menționarea faptului că cel din urmă a fost creat de Moscova și țările satelit ca răspuns direct la formarea NATO, prin care SUA și-a consolitat poziția de „tătuc” în Europa Occidentală.

Puterea comunistă de la București și-a menținut politica totalitară, dar a fost îmbrățișată mulți ani de Occident, după poziția tranșantă din anul 1968. Punctul culminant, care a dus la răsturnarea lui Ceaușescu, a fost atins atunci când regimul de la București a anunțat public lichidarea datoriilor externe, ceea ce a deranjat la maxim structurile financiare internaționale. În plan politic, regimul de la București nu a înțeles să renunțe la putere, conform planului de la Moscova.

Nu trebuie să uităm că, în anul 1989, evenimentele de la București au oferit Rusiei și altor state occidentale aceeași libertate de acțiune pe care au avut-o SUA în Panama.

Transformarea “democratică” de la Moscova și eliminarea regimurilor comuniste din țările satelit, consolidarea Uniunii Europene, precum și îndreptarea atenției SUA către zone geo-strategice din afara Europei, au dat posibilitatea Germaniei să încline balanța în favoarea sa și în defavoarea Rusiei. Numai că, vechile prietenii nu se uită, mai ales că gazul vine de la Moscova!

Prezent

Lipsa competenței, interesele obscure și de tip mafiot, au transformat România într-o țară ținută în genunchi. Intrarea în NATO și în Uniunea Europeană s-a datorat intereselor strategice. Deși costurile modernizării au fost importante, Armata Română devenind performantă în raport cu standardele impuse în ceea ce privește pregătirea forțelor proprii, altele au fost rațiunile care au determinat acceptarea României în NATO. Și intrarea României în Uniunea Europeană s-a datorat tot unor rațiuni străine de opinia publică, în special de natură economică.

Din 1989 încoace, crezând că dau bine în fața puterilor occidentale, liderii de la București au întors spatele intereselor economice pe care le aveam în Rusia. În acest mod, s-a pierdut posibilitatea realizării de exporturi pe o piață vastă. În replică, Moscova și-a văzut și-și vede liniștită de planurile ei economice, funcționând bine pe piața românească.

Din dorința de a fi acolo, în Europa, liderii noștri au sacrificat industria și economia, au așezat resurse importante pe masa concernelor occidentale interesate de bună-starea proprie.

Acum, primiți în Uniunea Europeană, nimeni nu ne tratează cu egalitate, indiferent de eforturi. Ba, din contra. Cu cât cedăm mai mult și mai ușor, cu atât suntem mai bine puși cu spatele la zid.

Că nu contăm ca membru egal în drepturi s-a văzut politic în anul 2012, când popularii europeni au șters pe jos cu voința poporului român. Desigur, au avut această posibilitate datorită slugărnicii de la București și incapacității strategice demonstrată de Opoziția ce s-a transformat în putere. Ultima poveste, cea cu neprimirea în Schengen, a agitat spiritele la București, dovedind incapacitatea liderilor români (toți, la grămadă) de a înțelege ce jocuri se fac, care este miza pe termen lung, dovedind că nu se pot ridica peste condiția lor de meschini politicieni de mahala.

Încheiere

Germania procedează ca la viol: aplică un pumn în față României, pentru a putea profita de ea după cum o dictează interesele de la Berlin. Rusia preferă jocul seducției, lăsând impresia că ne iubește.  

În plan mediatic, Deutsche Welle România ne dă lecții, folosindu-se de pixul lui Petre M. Iancu, persoană profund atașată de „valorile democrației germane”. Pe cealaltă parte, “Departamentul Valentin Mândrășescu” de la Vocea Rusiei face ochi dulci celor pe care îi consideră viitorii parteneri de discuții oficiale ai României, după anul 2014.

Ambele tabere au aruncat în luptă forțe impresionante.

Peste ocean, SUA începe să-și mute privirea de pe Europa, îndreptându-și interesele spre zone cu potențial strategic pentru viitor.

În România, politicienii și analiștii își dau cu părerea. Șeful informal al SRI, George-Cristian Maior, nu are nimic mai bun de făcut decât să se ia la harță, prin media, cu instrumentul de presă al Moscovei. Pentru bălăcăreala cu trustul media al Berlinului nu are dezlegare.

P.S.

1. Germania și Rusia au un parteneriat economic strategic.

2. Rusia și NATO negociază cooperarea militară, în vederea combaterii terorismului.

Vorba aceea: și-au dat mâna peste țară! Numai că, țara asta a fost a noastră și ar trebui să rămână așa! Măcar ce a mai rămas din ea!

3. Patru pași pentru a distruge psihologic un popor: DEMORALIZAREA (15-20 de ani); DESTABILIZAREA (2-5 ani); CRIZA (1-2 luni); NORMALIZAREA (perioadă nedefinită – depinde de timpul necesar impunerii noilor condiții). Pare cunoscut?

4. Întrebare retorică: cât va trece până când ne vor scoate morții din morminte și ne vor trimite cu ei în pribegie?