FĂRĂ FALIMENT PERSONAL!

- pentru cine dracu’ lucrează guvernul? -

Guvernul s-a angajat solemn în fața FMI: nu va susține și nu va aproba nici o legislație în domeniul falimentului personal!

Mi se umple sufletul de „mândrie” și simt cum îmi pleacă capul într-o parte!

Să o luăm băbește: șmenarii de la FMI știu bine în ce rahat economic este România. Știu bine că românii au ajuns la limita suportabilității, mulți neputând să-și mai achite obligațiile financiare. Apărători ai cămătarilor mascați în bancheri, șmenarii de la FMI știu ce fac: cum România este de mult pe tava lor, dictează cu tupeu ce vor ei, ca adevărați stăpâni ce se află.

Ce nu înțeleg eu: guvernul pe cine apără? Nu cred că pe români, căci astfel nu-mi explic cum de ia poziția de drepți la tot ce emană FMI!

Cred că m-am tâmpit când am crezut că milioane de români, multe milioane, au votat pentru acest guvern la alegerile nu de mult trecute. De fapt, cei care au votat au fost bancherii!

Și mai e ceva ce nu înțeleg: cât își imaginează puterile, oricare ar fi ele, că mai rezistă românii?  Ce nu înțeleg ei este că românului poți să-i faci multe, poți să-i iei multe, dar nu poți să-i iei din farfurie mâncarea copiilor!

Cât despre bănci și politici de creditare, economia de piață este văzută numai ca un mecanism de câștig permanent, fără nici o pierdere! Fals, căci nu există câștig fără pierdere!

Când băncile acordau într-o veselie credite “doar cu buletinul”, românii aveau niște salarii. După care, a venit același FMI și a zis că nu e bine, că veniturile trebuie tăiate și ...guvernul a luat poziția de drepți( e drept, alt guvern, dar toți o apă și-un pământ)!

Acum, fără falimentul acesta personal, dacă omul nu are cu ce să plătească un credit de consum sau de nevoi personale (din acela fără garanții!) ce i se poate întâmpla? Îl execută, îi pun poprire pe salariu, îi...ce? Căci peste un anumit plafon, nici o bancă nu poate trece cu popririle! Și în cazul în care un om are mai multe credite, care-l poprește mai repede? Oricum ar fi, băncile sunt asigurate, căci toate creditele sunt însoțite de asigurări! Așa că, până la urmă, cu sau fără cadru legal, falimentul personal este o stare de fapt, pe care nu și-o dorește nimeni, dar nici nu o poate schimba nimeni, căci, vorba aceea: de unde nu este, nici Dumnezeu nu poate cere!

Dincolo de toate dezbaterile economice sau politice, rămâne întrebarea retorică: pentru cine dracu’ lucrează guvernul?