Că
specialiștii de la Opera Română Craiova nu au capacitatea de a scris un text
original, nu este o crimă, deși pretențiile…
Să
copiezi texte scrise de altul, nu este o crimă, atât timp cât pui ghilimele și
precizezi frumos sursa textului ( autor, lucrare, editura și anul apariției
etc.).
Să
faci pe deșteptul, să iei textul scris de altul, să-l modifici, pe ici, pe colo,
să nu precizezi nimic, asta se numește furt de proprietate intelectuală. E
povestea aia din legea dreptului de autor.
Desigur,
specialiștii copy-paste cu improvizații de la Opera Română Craiova nu au
acordul autorului textului original de a își bate joc de munca sa.
Precizez
că ultima parte a textului, cea referitoare la prezent, aparține specialiștilor
din ORC, dacă nu cumva...(nu am avut nervi să mai caut și în altă parte!).
Ca să
nu aveți sentimentul că sunt eu cârcotașă, vă prezint, în paralel, textul de pe
site și textul original, într-o demonstrație în 11 puncte:
1.
Preocupările
pentru teatru în Craiova sunt vechi, începuturile situându-se în spectacolele
folclorice, în jocul păpuşarilor şi jocul cu umbre, în spectacolele trupelor
ambulante şi ale circarilor. Documentar, este semnalată apariţia „teatrului
de improvizaţii“ în 1596, în „Cronica domniei lui Mihai Viteazu“ (vezi
arhivele Olteniei), ajuns aici datorită relaţiilor comerciale pe care Craiova
le avea stabilite cu Viena, Veneţia, Triest, Lipsca (Leipzig), Ţarigrad,
Petersburg şi Breslau (Bratislava). – text istoric site Opera Română Craiova.
Preocupările teatrale la Craiova sunt vechi, începuturile situându-se în
spectacolele folclorice, în jurul păpușarilor și jocul de umbre, în
spectacolele trupelor ambulante și ale circurilor. Important centru comercial,
a constituit un loc de popas căutat, în itinerariul unor trupe străine de
teatru și operă. În 1596 de pildă, în cronica domniei lui Mihai Viteazu, este
semnalată apariția “teatrului de improvizații” ajuns aici datorită relaților
comerciale în special, relații stabilite cu Viena, Raguzza, Veneția, Lipsca, Țarigrad,
Petersburg și Breslau. Craiova apărea descrisă astfel: “oraș măreț, împoporat
și plin de tot belșugul.” – Teatrul Liric Elena Teodorini –schiță monografică,
Maria Cristiana Stan, Editura Aius, 2011.
2.
La 1811, în „Istoria Craiovei“ (Ed. Scrisul
Românesc, Craiova, 1977) este notată prezenţa „bufonadelor
italiene“ şi a unei trupe germane care, în 1830, prezenta la Craiova două comedii
de Kotzebue – „Kaiser Claudius“ şi „Das Lustpiel am Fenster“. Mai
aflăm şi că „cinstita ocârmuire a judeţului Dolj“ era solicitată să
autorizeze, în 1840, trupa de teatru condusă de Valéry şi Theodore Gaffrey, „de
a juca bucăţi teatrale în zilele în care nu vor fi cluburi care bucăţi vor fi
conforme cu bunele moravuri şi religia“.– text istoric site Opera Română Craiova.
Din “Istoria Craiovei” aflăm că în 1811, un ofițer rus de ulani îi scria
cneazului Woronzof, povestindu-i de “bufonadele italiene” cu care se distra la
Craiova adesea și că în 1930, o trupă germană reprezenta două comedii de
Kotzebue: “Kaiser Claudius” și “Das Lustpiel am Fenster”. Mai aflăm și că “cinstita
ocârmuire a județului Dolj” era solicitată să autorizeze, în 1840, trupa de
teatru condusă de Valery și Theodore Gaffrey “de a juca bucăți teatrale în
zilele în care nu vor fi cluburi care bucăți vor fi conforme cu bunele moravuri
și religia.” - Teatrul Liric Elena Teodorini –schiță monografică, Maria
Cristiana Stan, Editura Aius, 2011.
3. În ceea ce priveşte opera, „în 1837, societatea germană teatrală a
prezentat aici «Puritanii», mare dramă în trei acte de Romani, muzica de
Bellini“, (acest prim spectacol de operă prezentat la Craiova a avut loc la
doar un an de la premiera absolută de la Paris), iar compozitorul George
Simonis atestă că la Craiova au fost cântate fragmente din operele „Norma“ de
Bellini şi „Roberto il Diavolo“ de Meyerbeer, partiturile, aflate în posesia
familiei sale, purtând înscrisul „cântatu la Triatru din Kraiova, în 1844,
cu domnul Kapelmaistru Simonis“.- text istoric site Opera Română Craiova.
În ceea ce priveşte opera, „în 1837, societatea germană teatrală a
prezentat aici “Puritanii”, mare dramă în trei acte de Romani, muzica de
Bellini“, iar compozitorul George Simonis atestă că la Craiova au fost
cântate fragmente din operele „Norma“ de Bellini şi „Roberto il Diavolo“ de
Meyerbeer, partiturile aflate în posesia familiei sale, purtând înscrisul „cântatu
la Triatru din Kraiova, în 1844, cu domnul Kapelmaistru Simonis“.-Teatrul Liric
Elena Teodorini –schiță monografică, Maria Cristiana Stan, Editura Aius, 2011.
4. 1850 reprezintă anul în care au fost puse bazele unui teatru permanent,
de către Costache Caragiale şi Costache Mihăileanu, cu sprijinul lui Pera Opran
Filişeanu şi a cărturarului Gheorghe Chiţu – ziua de 29 iunie 1850 fiind notată
în analele Craiovei ca zi inaugurală a Teatrului Naţional (primele
reprezentaţii au avut loc în sala Liceului, apoi într-un teatru construit din
lemn – pereţi dubli, umpluţi cu pământ). Repertoriul primei stagiuni a fost axat
pe vodeviluri: „Muza de la Burdujeni“ de Costache Negruzzi, „Nuntă ţărănească“
de Vasile Alecsandri, „Logofătul satului“ de I. Dumitrescu, „Carantina“ de
Costache Negruzzi ş.a. - text istoric site Opera Română Craiova.
1850 a însemnat anul în care au fost puse bazele unui teatru permanent, de
către Costache Caragiale şi Costache Mihăileanu, cu sprijinul lui Pera Opran,
Filişeanu şi a cărturarului Gheorghe Chiţu – ziua de 29 iunie (1850) fiind
notată în analele Craiovei cu deschiderea Teatrului Naţional. În această zi
inaugurală s-au jucat cât se poate de bine comediile Duielurile de Costache
Caragiale și Piatra din casă de Vasile Alecsandri. Repertoriul primei stagiuni
pare a fi fost axat pe vodeviluri: „Muza de la Burdujeni“ de Costache Negruzzi,
„Nuntă ţărănească“ de Vasile Alecsandri, „Logofătul satului“ de I. Dumitrescu,
„Carantina“ de Costache Negruzzi ş.a. - Teatrul Liric Elena Teodorini –schiță
monografică, Maria Cristiana Stan, Editura Aius, 2011.
5. Perioada Teodorini
În stagiunea 1853-1854, conducerea teatrului a fost preluată de Pera Opran,
pentru ca în 1854 să o predea lui Theodor Teodorini. Începutul directoratului
acestuia este marcat de pierderea teatrului, care arde într-un incendiu în
noaptea Anului Nou. În mai 1856 este inaugurat Teatrul Naţional, construit în
stil neoclasic, pe strada Justiţiei. - text istoric site Opera Română Craiova.
În 1853, Costache Mihăileanu pleacă de la Craiova, după ce aceasta fusese
părăsită și de Costache Caragiale. Conducerea teatrului este preluată de Pera
Opran (pentru stagiunea 1853-1854) care completează trupa cu o serie de
valoroase elemente printre care era și Teodor Teodorini, ca actor și regizor,
iar tânărul Eduard Wachmann ca dirijor. În 1854, Theodor Teodorini devine
director al teatrului. În decembrie 1855 teatrul de scânduri arde cu
desăvârșire, rămânând numai un coșciug de la requizite, fapt care a impresionat
adânc pe Teodorini. (...) nu pierde curajul, face un călduros apel la oamenii
de bine din Craiova și prin ajutorul lor reușește să construiască actualul
teatru. În mai 1856 este inaugurat Teatrul Național, construit în stil
neoclasic, pe strada Justiției. (în Istoria teatrului Național din Craiova de
Al. Firescu și C. Gheorghiu se precizează ca dată a incendiului 31 decembrie
1856, inaugurarea noului Teatru fiind plasată în 1857) - Teatrul Liric Elena
Teodorini –schiță monografică, Maria Cristiana Stan, Editura Aius, 2011.
6. Theodor Teodorini moare în 1873, lăsând în urmă o bogată zestre artistică: „un
nou local de teatru, un inventar repertorial cu 325 de lucrări (precumpănitoare
fiind prezenţa lucrărilor originale)“.
La conducerea teatrului urmează Maria Teodorini – soţia lui Th. Teodorini –
care începe prin a se ocupa de „întărirea trupei“. Îi angajează pe
Profira şi Ion Fărcăşanu, Aristizza Romanescu (fiica Paulinei Stavrescu, sora
Mariei Teodorini), Clotilde Ademolo, Aron Bobescu, Al. Manu şi Mia Teodorescu,
Ion Livescu şi Al. Demetrescu Dan. În 1887, „ajutată de fiica sa Elena
Teodorini a restaurat localul teatrului, introducând şi lumina electrică, care
pe atunci nu exista în Craiova, şi la 15 ianuarie 1888 s’a deschis stagiunea
într-un teatru aproape nou“.- text
istoric site Opera Română Craiova.
În urma directoratului lui Theodor Teodorini,
teatrul craiovean a rămas cu o bogată zestre artistică: „un nou local de
teatru(...), un “inventar repertorial” cu 325 de lucrări (precumpănitoare fiind
prezenţa lucrărilor originale)“. Ultimii ani ai vieții, Teodorini și i-a
petrecut între scenele Iașilor, Bucureștiului și Craiovei. În 3 octombrie 1871,
la deschiderea stagiunii Teatrului Național din Iași, a fost cuprins de un
acces de nebunie. Revenit la Craiova, după un alt acces, a fost internat la
Viena unde, în 1973, a murit (conform muzicologului Viorel Cosma). La conducerea teatrului urmează Maria
Teodorini, care începe prin a se ocupa de „întărirea trupei“. Astfel, angajează
(printre alții) pe Profira şi Ion Fărcăşanu, Aristizza Romanescu (debutează la
Craiova în 1874), pe Clotilde Ademolo (1875), pe Aron Bobescu (1887), Al. Manu
şi Mia Teodorescu (1888), pe Ion Livescu şi Al. Demetrescu Dan. În 1887, „ajutată
de fiica sa Elena Teodorini a restaurat localul teatrului, introducând şi
lumina electrică, care pe atunci nu exista în Craiova, şi la 15 ianuarie 1888
s’a deschis stagiunea într-un teatru aproape nou“. - Teatrul Liric Elena
Teodorini –schiță monografică, Maria Cristiana Stan, Editura Aius, 2011.
7. Adevăratul spectacol de inaugurare a Teatrului craiovean, consemnat în
„Istoria Teatrului Naţional din Craiova“ (Ed. Aius, Craiova, 2000), a avut loc
în toamna anului 1889, cu un concert susţinut de Elena Teodorini, urmat de alte
spectacole în care aceasta a apărut alături de mezzosoprana Concetta Zanchi,
tenorul Serafino Zanchi del Falco, baritonul Enrico Broggi şi solişti
craioveni.- text istoric site Opera Română Craiova.
În ceea ce privește deschiderea Teatrului craiovean, adevăratul spectacol de
inaugurare a avut loc în toamna anului 1889, cu un concert susţinut de Elena
Teodorini, urmat de alte spectacole în care a apărut alături de mezzosoprana
Concetta Zanchi, tenorul Serafino Zanchi del Falco, baritonul Enrico Broggi şi alți
solişti craioveni. - Teatrul Liric Elena Teodorini –schiță monografică,
Maria Cristiana Stan, Editura Aius, 2011.
8. Pentru spectacolul muzical craiovean, cel mai important moment al
sfârşitului de secol XIX a fost
formarea de către Maria Teodorini a „Societăţii dramatice“, constituită conform
„cu dispoziţiunile legii teatrului“ (legea teatrelor apare în 1877
şi se aplică la Craiova abia în 1889). În prima stagiune a „Societăţii
dramatice“, comitetul acesteia hotărăşte înfiinţarea unei trupe de operetă, iar
secţia de operetă a fost instituţionalizată în Craiova în stagiunea 1889-1890. La
sfârşitul secolului al XIX-lea, la Craiova activa una dintre cele mai bune
trupe de operetă din ţară, printre protagonişti numărându-se Aron Bobescu,
Irina Vlădaia, Eliza Odeseanu, Iosefina Găluşcă, Profira Fărcăşanu, Ion
Băjenaru, Nicu Poenaru, Ion Fărcăşanu, Al. Nanu şi Ion Vasiliu. - text istoric
site Opera Română Craiova.
În 1889, Maria Teodorini reușește să
formeze Societatea dramatică, constituită conform „cu dispoziţiunile legii
teatrului“ . În Societate
intră Maria Teodorini, Maria Petrescu, Clotilda Calfoglu, Maria Anestin, Ioan
Tănăsescu, Ioan Anestin, C. Petrescu și V. Hasnaș ( conform D.E. Petrescu). În
prima stagiune a Societăţii dramatice, comitetul acesteia hotărăşte formarea
unei trupe de operetă. În acest scop sunt angajați Iosefina Gălușcă, Eliza
Odiseanu, tenorul Radianu și alții. “În această primă stagiune trupa de operete
dă excelente rezultate, în anii următori însă a dat numai deficite” (conform
D.E. Petrescu). - Teatrul Liric Elena Teodorini –schiță monografică,
Maria Cristiana Stan, Editura Aius, 2011.
9. Aceştia au fost ani deosebit de rodnici pentru teatrul craiovean. Preocuparea
familiei Teodorini pentru destinele acestuia a fost demonstrată şi de crearea
unei orchestre proprii şi de angajarea de dirijori şi compozitori ai vremii la
conducerea acesteia: vorbim aici despre Eduard Wachmann, Alexandru
Flechtenmacher, Ion Andrei Wachmann, Carl Theodor Wagner şi întreaga familie
Bobescu. - text istoric site Opera Română Craiova.
Aceştia au fost ani deosebit de rodnici pentru teatrul craiovean. Preocuparea
familiei Teodorini pentru destinele acestuia a fost demonstrată şi de crearea
unei orchestre proprii şi de angajarea unor dirijori şi compozitori ai vremii
la conducerea acesteia: vorbim aici despre Eduard Wachmann, care activează la
Craiova între anii 1853-1957, Alexandru Flechtenmacher (1853-1858), Ion Andrei
Wachmann (1858-1860), Carl Theodor Wagner (1859-1868) şi întreaga familie Bobescu.
- Teatrul Liric Elena Teodorini –schiță monografică, Maria Cristiana Stan,
Editura Aius, 2011.
10. Muzicologul Viorel Cosma, într-un articol publicat în ziarul „Înainte“, la
27 martie 1973, sublinia rolul deţinut de Craiova în peisajul muzical al
României: „Pentru mine, oraşul Craiova rămâne în continuare leagănul
operetei clasice româneşti, centrul artistic de mare tradiţie al teatrului
nostru liric, strălucit ilustrat odinioară de trupele lui Teodorini şi Al. Bobescu“.-
text istoric site Opera Română Craiova.
Muzicologul Viorel Cosma, într-un articol publicat în ziarul „Înainte“, la
27 martie 1973, sublinia rolul deţinut de Craiova în peisajul muzical al
României: „...pentru mine, oraşul Craiova rămâne în continuare leagănul
operetei clasice româneşti, centrul artistic de mare tradiţie al teatrului
nostru liric, strălucit ilustrat odinioară de trupele lui Teodorini şi Al. Bobescu“.-
Teatrul Liric Elena Teodorini –schiță monografică, Maria Cristiana Stan,
Editura Aius, 2011.
În „Istoria Teatrului Naţional din Craiova“ se specifică existenţa, în
1890, „a două formaţii distincte de operetă, lucru nemaiîntâlnit în alt
teatru al ţării, conduse de Al. G. P. Marinescu şi A. Bobescu“.- text istoric
site Opera Română Craiova, copiat din lucrarea Teatrul Liric Elena
Teodorini –schiță monografică, Maria Cristiana Stan, Editura Aius, 2011.
De la începutul secolului XX până în prezent…
...
Teatrul Naţional din Craiova, ce a purtat numele lui Theodor Teodorini până
în 1889, arde în august 1927 într-un incendiu. În perioada 1927-1932
funcţionează în clădirea cinematografului „Modern“, pe frontispiciul acestuia
apărând înscris „Teatru Cinema Modern“. În Craiova, între anii 1893 şi 1895 a
fost ridicată clădirea Liceului Carol I, în stilul academismului francez – cu
elemente neoclasice, cu rotondă principală ritmată prin coloane corintice. Colţul
cu rotondă a fost supraînălţat, păstrându-se aspectul iniţial, prin adăugarea
unui nou etaj, între anii 1923 şi 1927. Clădirea include o superbă sală de
spectacole, în stil italian. Aici şi-a desfăşurat activitatea Naţionalul, între
1933 şi 1973. La rândul ei, clădirea Liceului Carol I a suportat în 1930 un
incendiu, fiind refăcută ulterior de arhitectul italian Giovanni Battista
Peresutti. - text istoric site Opera Română Craiova, copiat din lucrarea Teatrul
Liric Elena Teodorini –schiță monografică, Maria Cristiana Stan, Editura Aius,
2011.
Așa cum
am precizat la început, ultima parte a textului, cea referitoare la
prezent, aparține specialiștilor din ORC, dacă nu cumva...(nu am avut nervi să
mai caut și în altă parte!). Dacă aveți răbdare și demonstrația făcută nu este
suficientă, căutați dumneavoastră!
P.S.
În tot cuprinsul istoricului de pe site-ul ORC, site-ul ăla lansat cu mult elan
săptămâna trecută de managerul pr. Antoniu Zamfir, nu există NICI MĂCAR O
REFERIRE la doamna Maria Cristiana Stan, autorul lucrării Teatrul Liric
Elena Teodorini –schiță monografică, Editura Aius, 2011. Poate că e mai bine,
căci nu poți să treci numele unui om pe un text cu...improvizații!
Aștept
cu nerăbdare reacția specialiștilor! Cât vă ia să copiați textul original și să
treceți autorul? Sau, poate, scrieți o altă istorie! Aștept cu interes! Până
atunci, să auzim de bine!
Foto: site ORC, în ziua de 9 martie 2014.
Doamna Maria Cristiana Stan, la Clubul Melomanilor, prezentându-și lucrarea Teatrul
Liric Elena Teodorini –schiță monografică, Editura Aius,
2011.
