MOMENT DE BILANȚ

Privind la anul 2011, nu am motive să mă plâng. În ciuda dificultăților financiare, pe care cred că le-am avut cu toții, în acest an am făcut multe lucru bune, am cunoscut și am legat prietenii cu oameni deosebiți și am avut răgazul să merg în locuri minunate din această țară. Se cuvine să-mi îndrept gândul către cei dragi mie, cărora le mulțumesc pentru suport și înțelegere. Prietenilor mei din munți, le aduc mulțumiri pentru tot ce au făcut pentru mine și împreună cu mine. În egală măsură, gândul meu se îndreaptă către oamenii deosebiți din Ministerul Apărării, de al căror suport m-am bucurat, în realizarea unor materiale speciale. Am a mulțumi și prietenilor mei speciali de la Constanța și Cluj, tuturor camarazilor care mă susțin în activitate. Sunt recunoscătoare tuturor colegilor din teatru, care m-au înțeles și sprijinit. 

Toți acești oameni minunați au făcut posibil ca dorințele mele să se materializeze. Pe toți îi asigur de faptul că nu îi voi dezamăgi, că voi continua cu aceeași tenacitate să realizez ceea ce mi-am propus și ceea ce împreună ne propunem. Tuturor le port respect și recunoștință.

Vă doresc sănătate și bucurii! La mulți ani!

VREMEA LICHELELOR!

În aceste zile, când majoritatea oamenilor își văd liniștiți de treburi, lichelele nu au liniște! Lucrează cu o energie demnă de cauze nobile, pentru a-și pune la punct planurile lor de înșelare a oamenilor cinstiți.

Lichelele pot fi ușor identificate: nu au calitate umană, pozează mereu în ceea ce niciodată nu vor putea fi, își maschează neputința și lipsa de profesionalism cu fraze pompoase, golite de conținut.

Cele mai periculoase sunt lichelele care își doresc să parvină în structuri cu care nu au nimic în comun, îmaginându-și, în mintea lor bolnavă de mărire, că totul li se cuvine, pur și simplu. Fac asta cu dezinvoltură, fără să își dea seama că valoarea lor reală este egală cu zero. Își imaginează că relativa recunoaștere publică li se datorează, neînțelegând că situațiile în care conjunctural au ajuns nu sunt determinate de ei, nu le aparțin.

Pe fond, lichelele se zbat ca peștii pe uscat. Tăvălugul adevărului și istoriei îi va strivi nemilos, în propria lor imoralitate.

De aceea, vă sfătuiesc din tot sufletul să mergeți cu încredere înainte, căci lichelele au rămas, de mult, în urma voastră!

ÎN VIZITĂ LA FREGATA ,,REGELE FERDINAND"

Sfârșitul de săptămână m-a găsit la Constanța. Am avut privilegiul de a urca la bordul Fregatei ,,Regele Ferdinand", nava amiral a Marinei Militare Române! Un privilegiu pentru care mulțumesc din tot sufletul oamenilor minunați care au făcut posibil acest lucru.

Mărturisesc că emoțiile au pus stăpânire pe mine, căci nu e un lucru oarecare să te afli în vizită la cei mai destoinici marinari, oameni ce impresionează pe oricine prin modestie și profesionalism!

Comandorul Mihai Panait, comandantul fregatei, s-a lăsat descoperit așa cum este: un OM deosebit, cu un suflet mare, care vorbește cu dragoste despre nava lui, despre oamenii pe care îi comandă, despre Marina Militară, despre România!

La 9 septembrie 2004, pe dana Victory Jetty din portul Portsmouth/Marea Britanie, s-a conferit în cadru festiv pavilionul navei. Cu această ocazie, navei i s-au acordat numele de ,,Regele Ferdinand”  și numărul de bordaj F 221.  A părăsit portul Portsmouth la 26 noiembrie 2004, orele 13.30 şi a acostat în portul Constanţa vineri 10 decembrie 2004, fiind escortată la intrarea în port de două elicoptere şi nave de luptă. A intrat în subordinea Comandamentului Operaţional Naval. Fregata a fost adusă în portul Constanța de către primul echipaj românesc care a încadrat-o din Marea Britanie. 

De atunci, echipajul Fregatei  ,,Regele Ferdinand" își desfășoară cu profesionalism misiunile, reprezentând cu cinste România!

Echipajul  Fregatei ,,Regele Ferdinand” are personalitate și spiritual lui Ferdinand va dăinui foarte mulți ani de acum încolo!

Vă asigur că echipajul comandat de Mihai Panait nu lasă niciodată garda jos, reprezentând cu cinste Forțele Navale Române!

IUBESC MAREA!

Iubesc marea! De fiecare dată când mă reîntâlnesc cu ea, stăm la povești. Ne întâlnim atunci când nu e nimeni în preajmă, atunci când turiștii gălăgioși au plecat de suficient timp, încât gunoiul lăsat în urmă să fi dispărut. Îi spun multe lucruri și ea își trimite briza rece până în adâncul sufletului meu. Nimeni nu ne tulbură și eu mă simt ca un copil mic mângâiat pe creștet, atunci când valul mării îmi atinge piciorul.

Faceți un efort și veniți să vedeți marea iarna. O veți găsi altfel decât vă puteți imagina! Vă veți găsi altfel decât ați crezut, până acum, că sunteți!

Odată ce ați făcut asta, vă veți întoarce mereu, ca valurile mării! Nimeni și nimic nu vă va putea opri să fiți mereu liberi!

PRIETENUL MEU, PESCĂRUȘUL!

După o zi încărcată, m-am instalat confortabil în camera de hotel, cu gândul de a face un duș și a mă băga în pat. Numai că, un pescăruș mi-a dat planul peste cap. Mi-a bătut cu ciocul în geam, supărat probabil că nu-l bag în seamă. Ca să nu-l supăr și mai tare, căci cine știe ce era în stare să mai facă, am coborât la un magazin și  am avut norocul să găsesc pește. Am cumpărat patru peștișori, spre mirarea vânzătoarei, care a îndrăznit să mă întrebe ce Dumnezeu fac cu ei. Când i-am spus că am la cameră un prieten căruia îi este foame, femeia s-a uitat lung la mine. I-am explicat cum este cu pescărușul. Destinsă, femeia mi-a spus: ,,Înseamnă că pentru el vine Moș Crăciun!"

La hotel, pescărușul aștepta cuminte în geam. I-am răsplătit cum se cuvine răbdarea. Mi-a mulțumit cu o bătaie înceată de aripă! Mângâierea lui mi-a ajuns până la suflet!

Astăzi dimineață am fost pe malul mării. Trebuia să vină Moș Crăciun și pentru alți pescăruși!

NU MERGEȚI CU TRENUL! - partea a II-a

Am zis că nu mai merg cu trenul. Recunosc că nu am putut să-mi respect promisiunea. Toată săptămâna am încercat să găsesc variante alternative. 

Am început cu firmele de transport, în speranța că voi găsi un autocar de la Craiova la Constanța. Normal, am sunat la companiile consacrate. Răspunsul a fost sec: nu avem această rută! Nu am dezarmat: cu speranță, al sunat la aeroport. O domnișoară drăguță mi-a dat vestea cea mare: există zbor Craiova-Constanța! Via Timișoara! Cu plecare din Craiova dimineața și din Timișoara seara! Dacă puteți înțelege treaba asta și dacă poate cineva să-mi spună câte bilete se vând pe acest traseu, aștept cu multă răbdare! Doar am exersat în tren! 

În final, m-am uitat pe internet și am văzut că trenul are și cușete! Asta e, mi-am zis, soluția pentru noaptea de drum. Am mers cu încredere la Agenția CFR, să-mi iau bilet la cușetă. Sunt sigură că răspunsul primit nu vă mai surprinde: nu există vagon-cușetă la acest tren! Cum adică, am văzut pe... Doamna mi-a replicat scurt: la mine nu apare, nu avem, nu pot să vă dau! Am înghițit urările agățate pe limbă, am luat bilet normal și...am reușit să mă sui în tren, după ce am așteptat 30 de minute peste graficul de mers. În final, am urcat. Cu nervii extirpați! Am uitat să vă spun: când, în final, trenul a ajuns în gară, am constatat că avea două vagoane-cușetă! Care au mers până la București, atât! Că am ajuns la destinație cu o întârziere finală de 20 de minute, nu interesează pe nimeni. Nici măcar pe cei care mi-au luat banii pe bilet. Că în marele InterRegio nu e lumină la toaletă...Cred că deja cârcotesc prea mult, legându-mă de CFR Călători, o companie permanent preocupată de siguranța și confortul pasagerilor! Să-mi fie rușine!

UNDE NE ESTE DEMNITATEA?

Când vreau să mă lămuresc cu privire la reacția oamenilor, mai exact cu privire la lipsa lor de reacție, fac un exercițiu simplu: merg la piață și la gară. În fiecare din aceste locuri, stau și privesc oamenii.

Într-o majoritate covârșitoare, oamenii sunt abătuți, cu privirea în jos și aduși de spate, de parcă se așteaptă, în fiecare clipă, să le dea cineva cu parul după ceafă.

Mulți dintre conaționalii mei se târăsc așa, cu privirea plecată și aduși de spate, prin viață.

Cu teama moștenită că, dacă își ridică privirea și își îndreaptă spatele, se va găsi cineva să le taie un drept, să nu le mai dea, să-i umilească mai mult decât o fac ei înșiși.

Stau cu spatele aplecat și pupă dulce în toate părțile dorsale, cu gândul că vor obține ceva, uitând că acel ceva li se cuvine sau este corect să muncească pentru a-l avea. Uitând că nu trebuie să fie umili pentru dreptul lor.

Au moștenit această atitudine, împreună cu zicale de tipul: ,,Capul plecat, sabia nu-l taie” sau ,,Salcia se îndoaie, dar nu se rupe”. Zicale proaste, parcă anume create pentru a ne face să fim așa, umili.

Vă îndemn pe toți să fiți drepți, să nu vă aplecați de spate, să priviți drept, în față! Să fiți mândri de ceea ce sunteți, să nu vă umiliți pentru nimeni și pentru nimic!

Să vă amintiți că vă trageți dintr-un neam dârz, că dacii liberi au preferat să moară decât să fie înfrânți! Să vă educați copii cu demnitate, căci altfel nu aveți dreptul să vă plângeți că poporul acesta este tratat ca unul de mâna a doua, că sunteți călcați în picioare!

Cred că este esențial să țineți minte că veți avea ceea ce meritați!

CUM SĂ FII LIDER?!

Odată poziționat într-o funcție oarecare, omul nostru crede că l-a prins pe Dumnezeu de picior, motiv pentru care începe a se purta ca un zeu, chiar dacă un pic mai mic!

În beția propriului orgoliu, uită câteva lucruri esențiale: să dovedească profesionalism, consecvență, decență și înțelepciune. Uită că lucrează cu oameni, cu sufletele lor. Cel mai important, uită să fie OM!

Cred că toate acestea au la bază, în mod profund, lipsa de educație! Într-un fel, înțeleg: când ești un mediocru frustrat, acapararea temporară a unei poziții te face să crezi că a fi lider îți dă dreptul să fi meltean! Atunci când în propria ta familie îți lipsesc modelele, înveți ceea ce ți se dă! Atunci când ești mediocru, iei din mediul social ceea ce se mulează pe tiparul tău, căci este prea greu să te mai schimbi!

Ceea ce omul nostru uită, finalmente, este simplu: când lucrezi cu oameni și între oameni, sufletul este cel mai vulnerabil, dar și cel mai determinat, odată călcat în picioare, să reacționeze spre a se apăra. Cum se apără? Aici este greu de răspuns, căci nu s-au inventat șabloane care să poată descifra sufletul! Asta în ciuda unora, care își imaginează că știu cum și ce...

Ce ar mai fi de spus?

Toate sunt trecătoare. Inclusiv noi, împreună sau separat. Când plecăm pe MARELE DRUM... ce șefuți mai suntem? Un singur lucru contează: cum răspundem la APELUL FINAL!

Restul e deșertăciune...

A SOSIT MOȘ NICOLAE LA L.M.P.!

Sfântul Nicolae a devenind cunoscut pentru credința, zelul și dragostea pentru semeni,  în special pentru copii. Nicolae provenea dintr-o familie înstărită, iar la moartea ambilor părinți (era încă copil) a moștenit întreaga avere, pe care s-a hotărât să o folosească în scopuri umanitare.

Sfântul Nicolae este prietenul şi protectorul comercianţilor, marinarilor, călătorilor, fetelor nemăritate, mireselor şi, în special, al copiilor mici şi al şcolarilor.

Ne-am sfătuit cu toții, noi cei din Liga Militarilor Profesioniști, hotărând să-l căutăm pe Moș Nicolae și să-l aducem cu noi la Craiova.

Așa a aflat Moș Nicolae că la Batalionul 26 ,,Neagoe Basarab” Craiova patru copii cuminți îl așteaptă. Așa că, nu a stat prea mult pe gânduri și s-a grăbit să ajungă, pentru a umple ghetele copiilor cuminți ai camaradelor noastre Andreea Antonie și Lavinia Costea: Carina, Cristina, Eduard-Andrei și Mihai-Alexandru.

Pentru-că au fost cuminți, ,,Moș Nicolae” Marian Nicola (Agenția MAPAMOND Craiova) a răspuns mesajului adresat de L.M.P., fiind alături de noi. Împreună cu Moșul nostru, am adus frumoase daruri acestor minunați copii.

Pentru-ca Moșul să fie primit cum se cuvine, l-am avut complice pe colonelul Dan Ionescu, comandantul Batalionului 26 ,,Neagoe Basarab” Craiova, un om cu suflet mare, care s-a dovedit o bună gazdă pentru oaspeții primiți cu drag în casa ,,Scorpionilor Roșii”.

Suntem cu toții bucuroși că am reușit să aducem zâmbetul pe chipul copiilor L.M.P.!

Andreea Antonie și Lavinia Costea au fost emoționate de întâlnirea cu Moș Nicolae, organizată chiar în biroul colonelului Dan Ionescu. Cuvinte frumoase, spuse din suflet, ne-au bucurat și ne-au făcut să ne simțim ca o mare familie. Pentru toate aceste clipe speciale, aducem mulțumiri tuturor!

Transmitem un călduros ,,LA MULȚI ANI!” tuturor celor ce își anivearsează ziua de nume!

PISICA MEA CU MICROCIP!

Dacă aveți curiozitatea și timpul necesar, veți găsi pe internet tot felul de povești ale unor indivizi obsedați de servicii secrete, spionaj etc. Una mai ciudată ca alta! Față de neuronii zglobii ce zburdă veseli prin rețele, nu pot să nu mă exprim în aceeași notă:

Pisica mea cu microcip

S-a infiltrat în casă

Și face zilnic tărăboi,

Că nu o las pe masă!

Ar vrea, perversa, acest drept,

Pentru-a putea transmite,

Cu eficiență și respect,

Raport cu ce-am în minte!

Mă-îngrijorează acest aspect!

Nu știu ce să mai fac,

Să scap pisica de defect,

Să nu le fac pe plac!

Acelora, ce-n mod pervers,

Pisica mi-au făcut spion,

Eu le transmit acum, prin vers,

Ajunge: mâța-i la pripon!

A FI SAU NU INTELIGENT?!

Ironia este apanajul oamenilor inteligenți! Pe lângă inteligență, ironia obligă la o abilă stăpânire a limbii ( pentru neinițiați, este vorba despre limba în care vorbiți!) și a elementelor definitorii pentru  grupul       socio-profesional (individul) căruia doriți să-i adresați mesajul ironic.

Pentru asta, aveți nevoie de abilitate, știință de carte și experiență de viață!

Fără să poată fi ironici, unii perseverează, dovedind numai o doză de șiretenie primitivă, însoțită de o incoerență lingvistică ce demonstrează, în esență, incoerența intelectuală.

Dumnezeu nu ne-a creat pe toți cu aceleași calități și abilități! De aceea, unii pot să fi ironici, alții doar penibili!

Spre a evita penibilul, cred că este recomandat ca fiecare să aibă conștiința propriei valori și să încerce să se mențină în normalitate, în ciuda drăcușorului ce împinge spre trufie! Dumnezeu să vă dea multă minte!

DESPRE PIŢIFELNICI!

Democraţia a adus românilor multe lucruri bune. În egală măsură, a adus şi multe lucruri rele. Poate cel mai rău lucru, pe care îl percepem cu toţii, zilnic, este infatuarea piţifelnicilor! Acele exemplare cocoţate pe spinarea majorităţii cu bun-simţ. Piţifelnicii se zbat între lipsa autorităţii morale, a prestigiului şi  lipsa valorii, aprecierii şi stimei. Zbaterea lor între non-demnitate şi non-valoare este meschin acoperită de puterea tupeului, de violenţa folosită în atacuri mârşave, cu accente de maidan! 

Piţifelnicii trebuie ignoraţi. Din bun-simţ, căci nu merită efortul de a ne consuma energia cu lucruri meschine!

Vă doresc să trăiţi într-o ţară fără piţifelnici!
Vă doresc  să vă bucuraţi sufletul de ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI!