Odată poziționat într-o funcție oarecare, omul nostru crede că l-a prins pe Dumnezeu de picior, motiv pentru care începe a se purta ca un zeu, chiar dacă un pic mai mic!
În beția propriului orgoliu, uită câteva lucruri esențiale: să dovedească profesionalism, consecvență, decență și înțelepciune. Uită că lucrează cu oameni, cu sufletele lor. Cel mai important, uită să fie OM!
Cred că toate acestea au la bază, în mod profund, lipsa de educație! Într-un fel, înțeleg: când ești un mediocru frustrat, acapararea temporară a unei poziții te face să crezi că a fi lider îți dă dreptul să fi meltean! Atunci când în propria ta familie îți lipsesc modelele, înveți ceea ce ți se dă! Atunci când ești mediocru, iei din mediul social ceea ce se mulează pe tiparul tău, căci este prea greu să te mai schimbi!
Ceea ce omul nostru uită, finalmente, este simplu: când lucrezi cu oameni și între oameni, sufletul este cel mai vulnerabil, dar și cel mai determinat, odată călcat în picioare, să reacționeze spre a se apăra. Cum se apără? Aici este greu de răspuns, căci nu s-au inventat șabloane care să poată descifra sufletul! Asta în ciuda unora, care își imaginează că știu cum și ce...
Ce ar mai fi de spus?
Toate sunt trecătoare. Inclusiv noi, împreună sau separat. Când plecăm pe MARELE DRUM... ce șefuți mai suntem? Un singur lucru contează: cum răspundem la APELUL FINAL!
Restul e deșertăciune...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu