Astăzi am făcut un drum mai lung în afara Craiovei. Am fost într-un oraș oarecare din România. În orașul ăsta, la ora 16.00, a început MITINGUL. Am stat să văd. Nu ceea ce privește orice om, adică manifestanții. M-am uitat la forțele de ordine mobilizate și la comportamentul unor civili. Am constatat multe lucruri, dar cea mai importantă constatare este aceea că numărul celor puși să-i supravegheze pe protestatari era triplu, în raport cu aceștia. Și protestatarii erau cât se poate de liniștiți și civilizați!
Mi-am dat seama de faptul că cei aflați la comandă sunt disperați. Disperați că s-ar putea schimba sistemul, că șefii ar putea zbura din poziții, că nu știu ce și cum…Am văzut o reacție bizară, a unor angajați puși într-o situație ingrată.
Pe drumul de întoarcere, am întâlnit un fenomen pe care l-am mai trăit cu mulți ani în urmă: nu a fost comună în care să nu existe un echipaj de poliție, postat cu mașina oficială la vedere. În plus, m-am intersectat cu foarte multe mașini ,,civile”, dotate cu girofaruri albastre în funcțiune! Am înțeles că asist la o acțiune de intimidare, făcută ca la manual.
Ceea ce nu înțeleg este altceva: cum să-ți fie frică de oamenii care te-au investit cu încrederea lor, cum să te gândești la aplicarea unor astfel de metode, desprinse din timpuri pe care le credeam de mult apuse?
Am ajuns de ceva timp acasă și stărui în a găsi un răspuns. Cred că el își are rădăcina în incompetență, fățărnicie și rea-credință!
Dumneavoastră ce credeți?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu