Cu ceva timp în urmă, un OM pe care îl prețuiesc, luptător prin definiție, conștient de necesitatea sacrificiului personal, puternic ancorat în norme morale considerate astăzi simple vorbe, mă întreba dacă mai are rost să lupți, într-o societate care nu simte și nu reacționează la astfel de gesturi. Era, probabil, în pasă proastă...
Vă mărturisesc că întrebarea m-a surprins, nu o așteptam și nu aveam un răspuns pregătit. Cum nu am nici acum. Pur și simplu, i-am spus că are rost, că asta am învățat să fac și nu știu să fac altfel. În acest domeniu nu este funcțională formula ,,reconversie profesională”! Lupta face parte din tine, așa crezi că e normal. Dacă, prin absurd, te oprești, nu mai ești tu. Privești în jur și nu reușești să te regăsești în mocirlă. Și atunci, te întorci și lupți, căci este singurul lucru care te face să te simți OM. Lupți cu prostia, cu ignoranța, cu incultura, cu imoralitatea, cu...Sunt atât de multe, că toată viața nu-ți ajunge ca să lupți. Mai lași și celor care vin după tine. Dar dacă, în lupta asta, ar fi mai mulți, mai puternici, mai vizibili? Lupta ar dura mai puțin și, până la urmă, cu mai puține victime! Dumneavoastră ce faceți? Stați în marea masă a victimelor sau luptați?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu