SECRETE DIN ARHIVELE SECRETE: REVOLTA COMUNIȘTILOR DIN LAGĂRUL DE LA CARACAL, ÎNTRE PROPAGANDĂ ȘI ADEVĂR!

Dacă în anii 50’ – 60’ comuniștii reprimau cu duritate orice opoziție, decapitând elitele țării, nu același lucru s-a întâmpla în anii 40’ cu aceiași comuniști, care erau internați în lagăre pentru ideile lor.  

În ciuda propagandei comuniste, documentele păstrate în arhive,  departe de ochii curioșilor, vorbesc despre o altă situație.

Am ales revolta comuniștilor din lagărul de la Caracal, un caz aparte datorită protagoniștilor, dar și contextului în care s-au desfășurat evenimentele.

La începutul anului 1941, comandantul lagărului de la Caracal a vrut să pună în aplicare ordinul de a izola internații creștini de evrei, dar... “s-a izbit de refuzul categoric al tuturor internaților sub influența comuniștilor Cristea Ilie, Isăcescu Petre, Rodinef Gheorghe, Chicuș Dumitru, Simon David zis Bughici, Constantinescu-Iași, Trandafirescu Constantin, Iliescu Alexandru, Rotemberg Aurel și Avrămescu David, cari au avut cu această ocazie o atitudine impertinentă și provocatoare, instigând prin această atitudine pe ceilalți la nesupunere.”

Revolta a continuat cu refuzul celor internați la Caracal ( circa 200 de persoane) de la lua masa în zilele de 19 și 20 ianuarie.

Administrația lagărului nu a rămas indiferentă și nici nu a reprimat dur protestul comuniștilor. Situația a fost raportată ierarhic, determinând deplasarea la Caracal a col. Sandu Constantin, însărcinat să cerceteze și să propună soluții.

Ajuns la Caracal, ofițerul a stat de vorbă cu organizatorii protestului, reținând că „au refuzat să execute ordinul lagărului de a li se face o nouă repartiție în dormitoare pentru motivul că s-a intenționat prin aceasta pe de o parte a se separa persoanele de aceeași treaptă socială, culturală etc. și cari în decursul timpului își legaseră prietenii și trăiau în bună înțelegere, iar pe de altă parte se urmărea a se introduce printre ei anumiți agenți de siguranță cari provocaseră scandal mai înainte și cari ar fi continuat a fi agenți provocatori pentru a da astfel comandantului de lagăr sau Siguranței Generale motive de ținerea lor mai departe în lagăr sau să li se aplice regim mai sever.”

Departe de comportamentul abuziv reclamat de propaganda comunistă, ofițerul a consemnat: „Nu știu care a fost rațiunea care a dictat Siguranței Generale să ordone separarea creștinilor de evrei, eu însă găsesc fără rost această măsură când ea urmează a fi aplicată unor adepți ai comunismului a cărui doctrină exclude deosebirea de naționalitate, confesiune, treaptă socială etc.”

În finalul raportului său, col. Sandu Constantin a concluzionat: „Pentrucă Domnul General Ion Antonescu nu înțelege și nu îngăduie nedreptăți, indiferent de persoane, sunt de părere ca o comisie înarmată cu toate documentele necesare să procedeze la revizuirea situației fiecărui internat și să statueze definitiv asupra regimului fiecăruia...Să fie scoși din internatul comuniștilor acei ce nu au nici o legătură cu această ideologie, căci altfel riscăm să-i facem și pe ei comuniști; să se renunțe la separarea pe confesiuni a internaților, aceasta neavând alt rezultat decât întărâtarea spiritelor.”

Până acum, am învățat cinci variante ale istoriei noastre. Accesul la documente inedite, peste care timpul a așternut un strat gros de praf și uitare, m-a făcut să înțeleg cât de important este ca ele să fie cunoscute de publicul larg, căci pe false istorii nu se poate construi viitorul unei națiuni.

Azi am plâns!

Mă încearcă deznădejdea și neputința!

Azi, am plâns! Nu am mai plâns de mult timp!

Azi, am avut un motiv foarte serios să plâng: am pirdut un foarte bun prieten!

Un prieten care niciodată nu m-a trădat și nu m-a dezamăgit!

Un prieten care s-a mulțumit mereu cu o mângâiere și care mi-a oferit toată dragostea lui! O dragoste sinceră și necondiționată!

Am luptat cât am putut să-l salvez, numai că... Biță a pierdut lupta!

Odată cu el, am pierdut și eu! Am pierdut ceva ce nici un om nu poate oferi așa... necondiționat!

Cei care aveți animale de companie știți, cu siguranța, ce spun.

Surprinzător cum o ființă necuvântătoare poate oferi atât de mult, în comparație cu cei care vorbesc spre a răni în jurul lor!  

Azi am plâns!

În suflet...

CONSTANTIN “BÂZU” CANTACUZINO - Prințul aviației militare române, pilotul care a purtat în suflet, cu noblețe, albastrul cerului senin!

S-au scris atât de multe despre Prințul aerului, încât nu am intenția de a relua date din biografia marelui pilot. E greu de spus cum a simțit și înțeles copilul Constantin războiul cel mare și actul istoric al Marii Uniri de la 1918. În anii înfloritori ai României interbelice, tânărul Cantacuzino și-a consolidat educația la București și Viena. Avantajat de posibilitățile materiale ale familiei sale, viitorul pilot a practicat cu pasiune hocheiul pe gheață, automobilismul, motociclismul, patinajul. Presa vremii a consemnat cu entuziasm performanța tânărului Cantacuzino de a parcurge cu automobilul său, în numai 44 de ore, distanța Paris-București. Pentru zborul acrobatic a făcut o pasiune de o viață, înfruntând curajos riscurile. În mod natural, s-a perfecționat în arta zborului, fiind brevetat ca pilot de turism, pilot de linie al aviației civile și pilot de vânătoare. Filantrop, Constantin Cantacuzino a plătit din banii săi pentru dotarea cu avioane civile.  Pilot - șef   la Lares și Taris, director al  Aerobazei Băneasa, Prințul aerului nu s-a gândit nici o clipă să profite de poziția sa, solicitând să meargă pe front ca pilot de vânătoare.  „Bâzu” a luptat pe ambele fronturi, îndeplinind funcţiile de comandant de escadrilă şi de grup de vânătoare. S-a dovedit un luptător dârz şi neînfricat, un bun cunoscător al luptelor aeriene. În dreptul numelui său au fost trecute 600 de misiuni de luptă, dintre care 211 bătălii cu 60 de victorii aeriene omologate, fiind singurul pilot român cu o asemenea performanţă. A fost decorat cu înalte distincţii de război: „Virtutea Aeronautică" în toate clasele şi ordinul „Mihai Viteazul" clasele I şi a-II-a.

După terminarea războiului, şi-a reluat activitatea la compania Lares. Înțelegând evoluția politică a țării, Prințul Cantacuzino a părăsit România, în urma unui zbor în Italia. A zburat în aviaţia civilă franceză şi spaniolă.  Cu ajutorul financiar al comunității românești din Spania şi-a pilotat cu pasiune avionul, uimind publicul cu demonstraţii de măiestrie în pilotaj: zbor razant cu pista, la o înălţime de 10 m deasupra solului.

Departe de țara sa, Constantin “Bâzu” Cantacuzino s-a stins pe masa de operație, la numai 53 de ani!

Acum, la 55 de ani de la moartea sa, Prințul aviației militare române, pilotul care a purtat în suflet, cu noblețe, albastrul cerului senin, își doarme somnul de veci într-un cimitir din Madrid, fără ca țara lui să facă prea multe pentru a-i cinsti memoria!

EROUL AVIATOR TUDOR GRECEANU

Tic – tac, tic – tac, tic – tac...În mâinile lui Tudor Greceanu, ceasul măsoară cu fidelitate timpul. Trecerea secundelor, minutelor, orelor, zilelor, anilor...vieții!

O viață de la mărire la decădere, de la onoare la umilință, o viață despre care avem datoria morală să vorbim: viața pilotului Tudor Greceanu, unul din așii aviației militare române. Pilotul ale cărui fapte eroice au fost răsplătite cu onoruri. Pilotul căruia, după 1947, i s-au frânt aripile, fiind târât în temnițele comuniste. Pilotul care pentru libertate a ales să-și asume riscul de a fi împușcat. Pilotul a cărui existență trebuie să fie un exemplu de demnitate pentru fiecare dintre noi.

Tudor Greceanu, descendent al familiei boierilor moldoveni Ghica, a absolvit Școala de piloți de vânătoare în anul 1940, fiind singurul pilor din promoția lui ce deținea un număr de 7 brevete de zbor: pilot de vânătoare, instructor de zbor, pilot de înaltă  acrobație,  pilot de  avioane  bimotor,  pilot de zbor de noapte, pilot de zbor fără vizibilitate și pilot de război. A fost decorat cu Ordinul “Mihai Viteazul”, “Coroana României” cu Rozetă, “Virtutea Aeronautică” în grad de ofițer cu cununa de frunze de stejar,  “Virutea Aeronautică” în grad de cavaler, clasa “Crucea de Aur” cu 2 barete, precum  și “Steaua României”, “Medalia de Aur”, “Medalia  pentru  Campania Antibolsevica” și un număr important de insigne, precum cea de pilot  român,  pilot încercător de avioane, pilot american, etc. În 5 ani,  ca  pilot de vânătoare,  a acumulat 6000 de ore de zbor cu avioane de vânătoare și a efectuat 800 misiuni de luptă în teritoriul inamic. Niciun însoțitor de bord sau copilot  nu au murit în misiunile pe care le-a executat. Niciun avion însoțit și protejat nu a fost doborât.  Tudor Greceanu a participat la luptele aeriene pe frontul de Est, reușind să scoată din încercuirea de la Stalingad Flotila de Vânătoare 1. A luat parte și la luptele de pe frontul de Vest, până în Cehoslovacia. A părăsit Armata în  septembrie 1947,  refuzând să servească regimul instalat  în România.

La data de 4 aprilie 1949 a  fost arestat și dus la Ministerul de Intene. Era acuzat de legături cu organizația anticomunistă “Graiul Sângelui” condusă de Ion Vulcănescu. A trecut prin tortură, suportând bătăi zilnice. I s-au strâns degetele în tocul ușii, a fost bătut cu o vergea de oțel la tălpi, a fost pus să alerge în jurul camerei timp de 24 de ore...În 3 zile a dat 60 de declarații...După 2 luni imposibile, a fost condamnat la 10 ani temniță grea pentru “crima de uneltire împotriva orânduirii sociale”, ajungând în celebra închisoare de la Aiud.

Plănuind să ajungă la grupurile de rezistență armată din munți, Tudor Greceanu a evadat din închisoare în anul 1952, împreună cu Valeriu Sirianu și Gheorghe Spulbatu. A sărit gardul înalt de cinci metri jumătate și și-a rupt un picior. A fost prins, bătut, legat de un scaun și ținut timp de 48 de ore cu picioarele în gheață. Cei doi colegi au fost executați. El a primit pedeapsa de muncă silnică pe viață. A fost eliberat din închisoare în 1964, odată cu amnistia generală. Datorită gravelor probleme generate de suferințele acumulate în închisoare, după o lungă suferință  i-au fost amputate ambele picioare.

Tudor Greceanu ne-a părăsit în anul 1994, nu înainte de a ne lăsa mărturia curtemurătoare a destinului său tragic.

Eroul Tudor  Greceanu, aviatorul cu 20.000 de zboruri la activ, 27 de avioane inamice  doborâte  și fapte de arme pentru care a fost răsplătit cu un număr impesionant de ordine și medalii, a plecat să se odihnească lângă ceilalți eroi ai neamului, lăsându-ne în memorie imaginea  unui om de caracter, dârz și neînduplecat, neînfrânt în toate bătăliile pe care le-a purtat! 

Tic – tac, tic – tac, tic – tac...În mâinile noastre, ceasul măsoară cu fidelitate timpul. Trecerea secundelor, minutelor, orelor, zilelor, anilor...vieții!