Dacă în anii 50’ – 60’ comuniștii reprimau cu duritate orice opoziție,
decapitând elitele țării, nu același lucru s-a întâmpla în anii 40’ cu aceiași
comuniști, care erau internați în lagăre pentru ideile lor.
În ciuda propagandei comuniste, documentele păstrate în arhive, departe de ochii curioșilor, vorbesc despre o
altă situație.
Am ales revolta comuniștilor din lagărul de la Caracal, un caz aparte
datorită protagoniștilor, dar și contextului în care s-au desfășurat
evenimentele.
La începutul anului 1941, comandantul lagărului de la Caracal a vrut să
pună în aplicare ordinul de a izola internații creștini de evrei, dar... “s-a
izbit de refuzul categoric al tuturor internaților sub influența comuniștilor
Cristea Ilie, Isăcescu Petre, Rodinef Gheorghe, Chicuș Dumitru, Simon David zis
Bughici, Constantinescu-Iași, Trandafirescu Constantin, Iliescu Alexandru,
Rotemberg Aurel și Avrămescu David, cari au avut cu această ocazie o atitudine
impertinentă și provocatoare, instigând prin această atitudine pe ceilalți la
nesupunere.”
Revolta a continuat cu refuzul celor internați la Caracal ( circa 200 de
persoane) de la lua masa în zilele de 19 și 20 ianuarie.
Administrația lagărului nu a rămas indiferentă și nici nu a reprimat dur
protestul comuniștilor. Situația a fost raportată ierarhic, determinând
deplasarea la Caracal a col. Sandu Constantin, însărcinat să cerceteze și să
propună soluții.
Ajuns la Caracal, ofițerul a stat de vorbă cu organizatorii protestului,
reținând că „au refuzat să execute ordinul lagărului de a li se face o nouă
repartiție în dormitoare pentru motivul că s-a intenționat prin aceasta pe de o
parte a se separa persoanele de aceeași treaptă socială, culturală etc. și cari
în decursul timpului își legaseră prietenii și trăiau în bună înțelegere, iar
pe de altă parte se urmărea a se introduce printre ei anumiți agenți de
siguranță cari provocaseră scandal mai înainte și cari ar fi continuat a fi
agenți provocatori pentru a da astfel comandantului de lagăr sau Siguranței
Generale motive de ținerea lor mai departe în lagăr sau să li se aplice regim
mai sever.”
Departe de comportamentul abuziv reclamat de propaganda comunistă, ofițerul
a consemnat: „Nu știu care a fost rațiunea care a dictat Siguranței Generale să
ordone separarea creștinilor de evrei, eu însă găsesc fără rost această măsură
când ea urmează a fi aplicată unor adepți ai comunismului a cărui doctrină exclude
deosebirea de naționalitate, confesiune, treaptă socială etc.”
În finalul raportului său, col. Sandu Constantin a concluzionat: „Pentrucă
Domnul General Ion Antonescu nu înțelege și nu îngăduie nedreptăți, indiferent
de persoane, sunt de părere ca o comisie înarmată cu toate documentele necesare
să procedeze la revizuirea situației fiecărui internat și să statueze definitiv
asupra regimului fiecăruia...Să fie scoși din internatul comuniștilor acei ce
nu au nici o legătură cu această ideologie, căci altfel riscăm să-i facem și pe
ei comuniști; să se renunțe la separarea pe confesiuni a internaților, aceasta
neavând alt rezultat decât întărâtarea spiritelor.”
Până acum, am învățat cinci variante ale istoriei noastre. Accesul la
documente inedite, peste care timpul a așternut un strat gros de praf și uitare,
m-a făcut să înțeleg cât de important este ca ele să fie cunoscute de publicul
larg, căci pe false istorii nu se poate construi viitorul unei națiuni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu