În anul 1912 s-a născut Alexandru Șerbănescu, cel ce avea să devină pilotul eroul al României, căzut la datorie în 18 august 1944, ziua ultimului atac al aviației americane asupra Ploieștiului. Spre cinstirea memoriei sale, public materialul semnat de Eleonora Arbănaș, președinte al Fundației Erou Căpitan Aviator Alexandru Șerbănescu:
Sub semnul centenarelor
Anul naşterii lui Alexandru Şerbănescu coincide cu anii în care s-au înfiinţat şcolile de învăţământ militar,de aviaţie şi pilotaj cărora, le-a trecut pragul, pe măsura trecerii timpului, copilul, adolescentul şi tânărul soldat Alexandru Şerbănescu. Putem considera o simpla coincidenţă ori, o premoniţie a divinităţii faptul ca Alexandru Şerbănescu s-a născut exact în anul 1912 ,un an de începuturi pentru aviaţia militară, acea aviaţie pe care aviatorul nostru a onorat-o, a slujit-o şi a iubit-o necondiţionat . Personal, indrăznesc să includ nasterea lui "Alecu" în categoria divinităţii pentru că el, omul şi aviatorul Alexandru Şerbănescu ne-a fost dăruit nouă românilor.A fost şi va rămâne unic în istorie prin faptele sale de cutezanţă, de demnitate şi de onoare. Un patriot ,un MARE zburător al aripilor româneşti, un EROU adevărat.
La 17 mai 2012 se vor împlinii 100 de ani de la naşterea lui.
În acest context voi puncta câteva repere din viaţa aviatorului.
Copilăria şi-a petrecut-o în neconstrângere , în universul uliţelor şi străzilor prăfoase ori noroioase din Coloneşti - Vlaici ,Olt în arşiţa soarelui pe malul Vediţei sau în asprimea vânturilor, ploilor şi gerurilor.A copilărit într-o lume aproape a libertăţii primare.Cu un tată riguros ,canalizat cu precădere pe educaţia copiilor săi,dar îngăduitor cu fireasca zburdălnicie a copilului Alexandru Şerbănescu, i-au fost formaţi şi modelaţi primii ani din viaţă ai celui ce avea să parcurgă drumul gloriei zborului . Dăruit cu un bagaj genetic deosebit ,personalitate şi structură puternică, a visat mai întâi că zboară precum avionul construit de el din lemnul moale de salcie pe care îl procura şi apoi îl modela pe malul Vediţei. Era copilul cu iniţiativă , plin de energie , în mişcare continuă şi un visător al înaltului zbor. Apoi ..a dorit să-şi împlinească acel vis cimentat definitiv în sufletul lui -visul zborului.Alexandru Şerbănescu şi-a îndeplinit acel vis ....cu orice preţ...cel suprem.
La 4 iunie 1912, Nicolae Filipescu, fost ministru de Război în discursul său prilejuit de înfiinţarea şcolii militare, sublinia: ,, Punând temelia acestei şcoale, cred că înzestrăm armata cu o instituţie de folos şi că prin ea armata aduce şi o contribuţiune activităţii culturale a ţarei. Oştirea dobândeşte nu numai al doilea liceu, ci un liceu nou… Şcoala aceasta primeşte elevi fără deosebire de origine militară sau civilă, se va sili să-i îndrepte spre cariera armelor. Pe altă parte, armata brăzdează o cale nouă în învăţământ, înfiinţând departe de orice centru urban, o şcoală de energie, întemeiată pe metode noi, cu concursul unor profesori uniţi într-un ideal comun. În acest cuib de şoimi, adumbrit de zidurile sfântului locaş întemeiat de cucernicia Radului Vodă şi împresurat de eroicele amintiri ale Viteazului Voevod însufleţească-se pentru vitejie, generaţii de voinici, de lei paralei ca cei din poveşti, crescuţi aici cu frica lui Dumnezeu, dar numai a lui Dumnezeu” .
În anul 1927 când Şerbănescu Alexandru a intrat în curtea Liceului Militar „Nicolae Filipescu ”de la Mănăstirea Dealu a avut o senzaţie de imensitate. Atunci ,în acel an, a susţinut examenul “drumului său în viaţă” , o viaţă scurtă de altfel, dar bogată în fapte. Era drumul ordinii şi disciplinei militare, a cerinţelor comportamentului ostăşesc cărora elevului Şerbănescu Alexandru le-a făcut faţă cu prisosinţă.A fost pătruns din capul locului de ideea că numai prin educarea voinţei şi prin strunirea pornirilor şi impulsurilor va fi în măsură să se formeze ca om pentru viitoarea lui profesiune de ofiţer .
În vara anului 1931 a absolvit Liceul Militar obţinând o medie foarte bună la bacalaureat,astfel se încheia partea adolescenţei sale şi procesul de formare a omului şi a profesionistului de mai târziu, a zburătorului şi a comandantului.Pregnanta conştiinţă de sine a elevului Şerbănescu, dublată de o dorinţă fierbinte de a-şi vedea visul împlinit, avea să-i fie de mare folos în viaţă, ajutându-l să traverseze cu mai multă uşurinţă momentele de cumpănă, incertitudinile, stimulându-l în cutezanţa sa, mobilizându-l să-şi direcţioneze capacitatea, inteligenţa .. spre ţeluri înalte.Camarazii şi contemporanii săi îşi doreau să-i semene; chiar şi astăzi, foarte mulţi păstrează ca reper şi model profesionalismul,cutezanţa,curajul şi demnitatea marelui aviator. Să fim asemenea lui, limpezi în judecări, oneşti,buni la suflet, puternici şi deplin dăruiţi profesiei poate fi o năzuinţă mult prea pretenţioasă, ori o reală împlinire a fiecăruia. Căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu, disciplinat,dăruit trup şi suflet ţării, armatei,zborului şi camarazilor - a răspuns poruncilor primite.
Porunca Patriei, porunca Societăţii şi a Timpului în care a trăit.
România nu trebuie să inventeze eroi şi valori , le avem cu prisosinţă, totul este să le păstăm în demnitate şi onoare să le promovăm continuu, să nu-i uităm pentru ca nu-i aşa „ istoria şi eroii certifică existenţa unui popor iar poporul care nu-şi cinsteşte eroii nu există” ( mott-ul Fundaţiei Av.Şerbănescu).
Avem privilegiul de a trăi aceste evenimente „CENTENARE”, avem datoria de a omagia pe măsura valorii un nume si un simbol. Nu putem obliga ori impune dar ignoranţa de orice fel, dacă aceasta există, ar trebui eradicată prin conştientizarea şi promovarea asiduă a tot ceea ce reprezintă model,reper şi valoare.
Căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu reprezintă puntea care mereu va face legătura între zburătorii de ieri şi cei de azi, este acea oglindă care străluceşte în pagina de aur a aviaţiei româneşti în care se reflectă întotdeauna istoria aşa cum a fost.
Eleonora Arbănaş
Sub semnul centenarelor
Anul naşterii lui Alexandru Şerbănescu coincide cu anii în care s-au înfiinţat şcolile de învăţământ militar,de aviaţie şi pilotaj cărora, le-a trecut pragul, pe măsura trecerii timpului, copilul, adolescentul şi tânărul soldat Alexandru Şerbănescu. Putem considera o simpla coincidenţă ori, o premoniţie a divinităţii faptul ca Alexandru Şerbănescu s-a născut exact în anul 1912 ,un an de începuturi pentru aviaţia militară, acea aviaţie pe care aviatorul nostru a onorat-o, a slujit-o şi a iubit-o necondiţionat . Personal, indrăznesc să includ nasterea lui "Alecu" în categoria divinităţii pentru că el, omul şi aviatorul Alexandru Şerbănescu ne-a fost dăruit nouă românilor.A fost şi va rămâne unic în istorie prin faptele sale de cutezanţă, de demnitate şi de onoare. Un patriot ,un MARE zburător al aripilor româneşti, un EROU adevărat.
La 17 mai 2012 se vor împlinii 100 de ani de la naşterea lui.
În acest context voi puncta câteva repere din viaţa aviatorului.
Copilăria şi-a petrecut-o în neconstrângere , în universul uliţelor şi străzilor prăfoase ori noroioase din Coloneşti - Vlaici ,Olt în arşiţa soarelui pe malul Vediţei sau în asprimea vânturilor, ploilor şi gerurilor.A copilărit într-o lume aproape a libertăţii primare.Cu un tată riguros ,canalizat cu precădere pe educaţia copiilor săi,dar îngăduitor cu fireasca zburdălnicie a copilului Alexandru Şerbănescu, i-au fost formaţi şi modelaţi primii ani din viaţă ai celui ce avea să parcurgă drumul gloriei zborului . Dăruit cu un bagaj genetic deosebit ,personalitate şi structură puternică, a visat mai întâi că zboară precum avionul construit de el din lemnul moale de salcie pe care îl procura şi apoi îl modela pe malul Vediţei. Era copilul cu iniţiativă , plin de energie , în mişcare continuă şi un visător al înaltului zbor. Apoi ..a dorit să-şi împlinească acel vis cimentat definitiv în sufletul lui -visul zborului.Alexandru Şerbănescu şi-a îndeplinit acel vis ....cu orice preţ...cel suprem.
La 4 iunie 1912, Nicolae Filipescu, fost ministru de Război în discursul său prilejuit de înfiinţarea şcolii militare, sublinia: ,, Punând temelia acestei şcoale, cred că înzestrăm armata cu o instituţie de folos şi că prin ea armata aduce şi o contribuţiune activităţii culturale a ţarei. Oştirea dobândeşte nu numai al doilea liceu, ci un liceu nou… Şcoala aceasta primeşte elevi fără deosebire de origine militară sau civilă, se va sili să-i îndrepte spre cariera armelor. Pe altă parte, armata brăzdează o cale nouă în învăţământ, înfiinţând departe de orice centru urban, o şcoală de energie, întemeiată pe metode noi, cu concursul unor profesori uniţi într-un ideal comun. În acest cuib de şoimi, adumbrit de zidurile sfântului locaş întemeiat de cucernicia Radului Vodă şi împresurat de eroicele amintiri ale Viteazului Voevod însufleţească-se pentru vitejie, generaţii de voinici, de lei paralei ca cei din poveşti, crescuţi aici cu frica lui Dumnezeu, dar numai a lui Dumnezeu” .
În anul 1927 când Şerbănescu Alexandru a intrat în curtea Liceului Militar „Nicolae Filipescu ”de la Mănăstirea Dealu a avut o senzaţie de imensitate. Atunci ,în acel an, a susţinut examenul “drumului său în viaţă” , o viaţă scurtă de altfel, dar bogată în fapte. Era drumul ordinii şi disciplinei militare, a cerinţelor comportamentului ostăşesc cărora elevului Şerbănescu Alexandru le-a făcut faţă cu prisosinţă.A fost pătruns din capul locului de ideea că numai prin educarea voinţei şi prin strunirea pornirilor şi impulsurilor va fi în măsură să se formeze ca om pentru viitoarea lui profesiune de ofiţer .
În vara anului 1931 a absolvit Liceul Militar obţinând o medie foarte bună la bacalaureat,astfel se încheia partea adolescenţei sale şi procesul de formare a omului şi a profesionistului de mai târziu, a zburătorului şi a comandantului.Pregnanta conştiinţă de sine a elevului Şerbănescu, dublată de o dorinţă fierbinte de a-şi vedea visul împlinit, avea să-i fie de mare folos în viaţă, ajutându-l să traverseze cu mai multă uşurinţă momentele de cumpănă, incertitudinile, stimulându-l în cutezanţa sa, mobilizându-l să-şi direcţioneze capacitatea, inteligenţa .. spre ţeluri înalte.Camarazii şi contemporanii săi îşi doreau să-i semene; chiar şi astăzi, foarte mulţi păstrează ca reper şi model profesionalismul,cutezanţa,curajul şi demnitatea marelui aviator. Să fim asemenea lui, limpezi în judecări, oneşti,buni la suflet, puternici şi deplin dăruiţi profesiei poate fi o năzuinţă mult prea pretenţioasă, ori o reală împlinire a fiecăruia. Căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu, disciplinat,dăruit trup şi suflet ţării, armatei,zborului şi camarazilor - a răspuns poruncilor primite.
Porunca Patriei, porunca Societăţii şi a Timpului în care a trăit.
România nu trebuie să inventeze eroi şi valori , le avem cu prisosinţă, totul este să le păstăm în demnitate şi onoare să le promovăm continuu, să nu-i uităm pentru ca nu-i aşa „ istoria şi eroii certifică existenţa unui popor iar poporul care nu-şi cinsteşte eroii nu există” ( mott-ul Fundaţiei Av.Şerbănescu).
Avem privilegiul de a trăi aceste evenimente „CENTENARE”, avem datoria de a omagia pe măsura valorii un nume si un simbol. Nu putem obliga ori impune dar ignoranţa de orice fel, dacă aceasta există, ar trebui eradicată prin conştientizarea şi promovarea asiduă a tot ceea ce reprezintă model,reper şi valoare.
Căpitanul aviator Alexandru Şerbănescu reprezintă puntea care mereu va face legătura între zburătorii de ieri şi cei de azi, este acea oglindă care străluceşte în pagina de aur a aviaţiei româneşti în care se reflectă întotdeauna istoria aşa cum a fost.
Eleonora Arbănaş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu