vineri, 16 ianuarie 2015

Poveşti cu şi despre “cultura craioveană”: Tamás Ferkay a murit! Trăiască Ivona Hristescu şi Anthony Zamfir!

Stimaţi cititori, nu  este o glumă! Am crezut, iniţial, că nu văd bine, dar...

Să o luăm de la început. Începutul de an. Un început de an cu realizări pentru domnul Anthony Zamfir! Nu, nu este o confuzie! Este acelaşi personaj cu Antoniu Zamfir, manager la Opera Română Craiova!

La început de an, Opera Română Craiova a făcut un turneu în Franţa. Un turneu...schimb cultural, prin asociaţia aia culturală cu proiectul Craiova capitală culturală europeană...

Hotărât să reprezinte Craiova la cele mai înalte standarde culturale, domnul manager, preşedinte de asociaţie culturală, Antoniu Zamfir, a plecat în Franţa cu un cor reprezentativ de...14 oameni şi 3 oameni din  staff-ul tehnic, plus orchestră! E drept că, odată ajuns acolo, reprezentativul cor al Operei Române Craiova a fost completat cu un cor de amatori, format din 30 de persoane!

Numai că, surprizele încep să apară, odată cu punerea în scenă a faimoasei opere verdiene Traviata! Dacă afişul spectacolului se pierde undeva în ceaţa insulelor franceze, programul de sală vine să ne lămurească!

Pentru început, aflăm că spectacolul este susţinut de “Orchestre national et choeur de l’Opera de CRAIOVA, Capitale europeenne de la Culture...

Acuma, nu vreau să fiu cârcotaşă...îmi cer scuze că nu am aflat până azi că orchestra este naţională şi Craiova este capitală europeană a culturii, nu unul dintre oraşele candidat...

Surpriza vine abia acum! Pe programul de sală scrie frumos aşa: „Regie generale...Ivona HRISTESCU; Directeur de la scene...Anthony ZAMFIR.”

În traducere, regizorul spectacolului este Ivona HRISTESCU şi regizorul tehnic este ilustrul Anthony ZAMFIR! Da, acelaşi cu ilustrul manager craiovean Antoniu Zamfir!

După câte ştiu eu (şi lucrurile nu s-au schimbat între timp!), regia artistică a montării craiovene a operei TRAVIATA aparţine regizorului Tamás Ferkay (asistent regie Arabela TĂNASE), regie tehnică Mihaela GRAMA.



Tamás Ferkay a murit! Nu, nu este o glumă! Regizorul austriac, de origine ungară, Tamás Ferkay a murit în noiembrie 2014! O coincidenţă favorabilă! Uite aşa, s-a rezolvat o problemă! Din informaţiile pe care le deţin, ştiu că schimbarea de sex este o operaţie dificilă. Prin urmare, îmi este greu să cred că doamna Ivona Hristescu a devenit Tamás Ferkay şi domnul Antoniu Zamfir a devenit Mihaela Grama! Nu, acest lucru nu s-a întâmplat! În schimb, îmi rezerv dreptul de a-mi exprima bănuiala legitimă cu privire la anumite drepturi materiale...O bănuială legitimă, venită din experienţă!

Poate că nu ar fi lipsit de interes ca autoritatea tutelară craioveană (Primărie Craiova şi Consiliul Local Municipal Craiova) să verifice ştatele de plată ale faimoasei asociaţii culturale craiovene, cu privire la acest turneu!
În rest, aştept ca domnul Antoniu Zamfir să-şi treacă în CV şi această competenţă profesională: regie tehnică!

Să auzim de bine!

5 comentarii:

  1. Trista situatie si penibila

    RăspundețiȘtergere
  2. Noi care am fost pe acolo,stim!..ne prefacem ca mimam,intr-un pseudocadru artistic la umbra politrucilor,care nici macar nu se ridica la inaltimea profesorilor lor intr-ale intrigilor.Nici mizeria nu mai e ce-a fost.Si gunoiul e din ce in ce mai ieftin.Pai de unde calitate,daca la masa se servesc laturi?Si sa te astepti si la mai grave.C'est la vie si asta-i gara!!!..;)..La multi ani Oana si sa ai un an nou!!!Dragos Dragomirescu.Asta ca sa se stie cine a postat commentul.;)

    RăspundețiȘtergere
  3. Multumesc, Dragos!
    Ai dreptate cu mizeria, gunoiul şi lăturile!
    Să mă aştept la lucruri mai grave? Poate că ai dreptate...impostura a fost ridicată la rang de lege! Numai că eu rămân optimistă: sper ca DNA-ul să-şi facă timp şi să-i întrebe de una, alta...

    RăspundețiȘtergere
  4. Sa ni se spuna si cum au plecat in turneu oameni din filarmonica, ei figurand platiti la sediu... un simulacru de invitatie venita din partea asociatiei , pt care semneaza anthony ....apoi tot el, ca manager ia instrumentistii in turneu cu opera. Dubla marsavie .... ar trebui spart buboiulasta odata, dar anthony are pilele prea multe si prea sus...a manjit multi oameni, e mafie curata aici .... si stiu deja si cine va fi viitoarul manager al Operei .... a-ti ghicit ?

    RăspundețiȘtergere
  5. Dl. Florian Zamfir ar merita ca a facut treaba buna. Pacat de Diana Tugui, cuplul Negoescu, si ceilalti dati afara. Rusine

    RăspundețiȘtergere