luni, 3 iulie 2017

Armata Romana, intre calitatea dungii de la vipusca si tinutele carpite cu grija!

Militarii isi dau mana cu moartea de fiecare data cand pleaca in misiune de lupta! Este normal, as putea spune… numai ca, sa iti trimiti militarii in misiune intr-un poligon, cu un cosciug pe roti si ei sa moara GRATUIT, fara nici o vina, pentru-ca unui nenorocit de camion ii cedeaza franele, asta se numeste, simplu, CRIMA!
O crima de care se fac vinovati toti cei care isi bat joc de soarta Armatei Romane! Si daca ar fi numai atat, tot ar fi mult! Dar…
Numai rau-voitorii si prostii nu vad starea reala a Armatei Romane: oameni bine pregatiti, militari profesionisti cu multa experienta si o vointa de fier, de a face din tehnica invechita, buna de muzeu, tehnica operationala! 
Atunci cand ajungem sa vorbim despre inzestrarea Armatei, constatam ca nimeni nu arunca o privire spre contractele paguboase, incheiate de-a lungul timpului, contracte din care au avut de castigat unii, dar nu Armata Romana! Nu am vazut nici o ancheta de acest fel, nici un “baiat destept” galonat, care sa raspunda…
In timp ce Armata Functionarilor din cladirea ministerului se ingrijeste de propriile beneficii materiale ( nu putine!), de calitatea dungii de la vipusca si de luciul pantofilor, Armata Romana se chinuie in tinute carpite cu grija, in bocanci ce au invatat singuri drumul cismariei, cu o tehnica ce se dovedeste aducatoare de moarte!
Realitatea nu poate fi ascunsa in spatele paradelor si a festivismului!
Realitatea este ca aceste camioane nu sunt pentru transport persoane! Cine raspunde pentru incalcarea legii?
Realitatea este ca aceste camioane sunt depasite tehnic si moral! Cine raspunde pentru faptul ca Armata Romana nu are capacitatea de a fi operationala, din acest punct de vedere?
Exista un ordin, care interzicea deplasarea coloanelor pe timp de noapte! Daca ordinul mai este valabil, cine raspunde pentru incalcarea lui? Daca ordinul nu mai este valabil, cine raspunde?
Realitatea este ca meseria de militar este una de risc ridicat! Au militarii asigurari de viata? Cine raspunde pentru asta?
Realitatea este ca ne mor militarii GRATUIT! Militarii aceia care isi fac datoria in orice conditii, acei oameni dedicati si devotati, care nu freaca hartiile prin birouri luxoase, baietii aceia tineri, care s-au invatat cu nisipul teatrelor de operatii si cu namolul poligoanelor de pregatire!
As vrea sa vad, macar odata, armata de demnitari decidenti in tinutele militarilor romani, cu noroiul de la Cincu intrat pana in suflet, imbarcati intr-un cosciug cu roti, stand peste 10 ore sub prelata, cu gandul ca s-ar putea sa nu mai tina franele, sa cedeze directia…
As vrea sa-I vad la volanul unui astfel de cosciug pe roti, pe toti acei comandanti de companie sau pluton, care raporteaza periodic, cu elan tovarasesc, ca tehnica este operationala, numai pentru a nu fi luati la intrebari de catre superiori… cat de constienti sunt de faptul ca pun in pericol viata militarilor, dar si pe a civililor aflati in trafic?
As vea sa vad, macar odata, cum ar conduce un cosciug pe roti toti cei care se impauneaza cu “misiunea” de a conduce destinele militarilor romani, comod asezati pe scaunele de la birouri…
Dupa aia, putem vorbi si despre cata grija au de militarii romani, cat de multi bani primesc unii si cat de putini altii, despre…
In urma cu ceva ani, trei militari din Craiova au sarit in aer, in poligonul de la Cincu. Acum, trei militari din Campulung au murit striviti de un camion si altii au fost raniti… 
Cine raspunde pentru toate astea?
Stiu, stiu, sunt comisii de ancheta, investigheaza, se va stabili…
Dar mai stiu ceva: cand vrei sa ingropi o problema, faci o comisie!
Domnilor, daca nu aveti capacitatea de a va apara militarii, de a lupta pentru ei, de a lupta pentru inzestrarea corespunzatoare a Armatei Romane, daca nu aveti capacitatea de a limita coruptia, de a refuza contracte paguboase, aveti o solutie: PLECATI ACASA! 
Va ajung stelele care va impovareaza umerii, dar nu constiinta!

Omagiul meu tuturor militarilor romani morti din cauza nepasarii unor demnitari!
P.S. Aceste ganduri imi apartin, ele exprima o opinie strict personala! Va rog sa nu va grabiti sa va puneti calcaiul in gatul militarilor profesionisti, a caror unica vina este aceea ca isi fac datoria neconditionat!

marți, 11 aprilie 2017

Povestea tanarului Hunor


Hunor este un tanar frumos si destept. S-a nascut dupa evenimentele din decembrie 1989, undeva intr-un targusor din inima Transilvaniei, intr-o familie obisnuita. La scoala a invatat in limba comunitatii careia ii apartine. Acasa a vorbit in limba familiei lui, aceeasi cu a comunitatii.
Timpul a trecut si tanarul a plecat din targusorul lui, cu gandul de a face facultate, in inima Orasului Mare. A ajuns la Cluj-Napoca si a fost admis la facultate, alegandu-si o meserie frumoasa, dar care se preda numai in limba tarii in care traieste. Hunor a facut mari eforturi pentru a intelege si a invata…
S-a apropiat timid, cu un carnetel in mana, de masa la care ma aflam. Am ridicat privirea si am vazut un tanar frumos. Abia cand am inceput sa vorbesc cu el, mi-am dat seama ca era emotionat de situatie, caci pricepea mai greu ceea ce spuneam. Am schimbat repede situatie, incepand sa glumesc cu el, sa-l fac sa se simta mai in largul lui. 
Usor, usor, a ajuns sa-mi povesteasca cum a fost nevoit sa renunte, pentru moment, la facultate si sa lucreze ca ospatar. 
Invata cat de bine poate limba romana, caci in toamna vrea sa-si reia studiile. Isi doreste o cariera frumoasa si este constient ca meseria aleasa nu o poate practica in zona natala. 
Avea Hunor si o revolta mocnita in el, impotriva politicienilor optuzi si a celor care l-au facut sa aiba acum dificultati in viata...
Asa cum l-am vazut eu, Hunor va reusi sa-si construiasca un viitor frumos. E drept, cu efort si sacrificii, dar va reusi. 
Precum el, multi tineri vor reusi, in ciuda unora si altora. 
Asta este o certitudine, caci viata invinge mereu!

miercuri, 3 august 2016

IN MEMORIAM ION DINULESCU!

Aflat la vârsta deplinei maturități, într-un moment în care vasta sa experiență culturală putea să se constituie într-o reală bază de dezvoltarea a comunității, Ion Dinulescu a plecat din această lume, pe drumul eternității!

Implicat activ în viața Cetății, Ion Dinulescu a ales să plece dintre noi cu discreție, așa cum și-a dus și viața personală, puțini fiind cei care i-au cunoscut zbuciumul interior și suferința pe altarul creației culturale.

Și-a închinat întreaga viață liricului craiovean, fiind unul dintre pilonii de rezistență ai istoricei instituții.
Vestea tristă a plecării sale dintre noi a bulversat pe toți cei care l-au cunoscut, prieteni și colaboratori.

Cu regretul că drumurile noastre profesionale s-au despărțit la un moment dat, îmi îndrept gândul către cel care a fost Ion Dinulescu, mulțumindu-i postum pentru tot ceea ce a făcut bine și frumos în liricul craiovean!

Dumnezeu să vă aibă în pază, Domnule Director!