vineri, 30 decembrie 2011

MOMENT DE BILANȚ

Privind la anul 2011, nu am motive să mă plâng. În ciuda dificultăților financiare, pe care cred că le-am avut cu toții, în acest an am făcut multe lucru bune, am cunoscut și am legat prietenii cu oameni deosebiți și am avut răgazul să merg în locuri minunate din această țară. Se cuvine să-mi îndrept gândul către cei dragi mie, cărora le mulțumesc pentru suport și înțelegere. Prietenilor mei din munți, le aduc mulțumiri pentru tot ce au făcut pentru mine și împreună cu mine. În egală măsură, gândul meu se îndreaptă către oamenii deosebiți din Ministerul Apărării, de al căror suport m-am bucurat, în realizarea unor materiale speciale. Am a mulțumi și prietenilor mei speciali de la Constanța și Cluj, tuturor camarazilor care mă susțin în activitate. Sunt recunoscătoare tuturor colegilor din teatru, care m-au înțeles și sprijinit. 
Toți acești oameni minunați au făcut posibil ca dorințele mele să se materializeze. Pe toți îi asigur de faptul că nu îi voi dezamăgi, că voi continua cu aceeași tenacitate să realizez ceea ce mi-am propus și ceea ce împreună ne propunem. Tuturor le port respect și recunoștință.
Vă doresc sănătate și bucurii! La mulți ani!

marți, 27 decembrie 2011

VREMEA LICHELELOR!

În aceste zile, când majoritatea oamenilor își văd liniștiți de treburi, lichelele nu au liniște! Lucrează cu o energie demnă de cauze nobile, pentru a-și pune la punct planurile lor de înșelare a oamenilor cinstiți.
Lichelele pot fi ușor identificate: nu au calitate umană, pozează mereu în ceea ce niciodată nu vor putea fi, își maschează neputința și lipsa de profesionalism cu fraze pompoase, golite de conținut.
Cele mai periculoase sunt lichelele care își doresc să parvină în structuri cu care nu au nimic în comun, îmaginându-și, în mintea lor bolnavă de mărire, că totul li se cuvine, pur și simplu. Fac asta cu dezinvoltură, fără să își dea seama că valoarea lor reală este egală cu zero. Își imaginează că relativa recunoaștere publică li se datorează, neînțelegând că situațiile în care conjunctural au ajuns nu sunt determinate de ei, nu le aparțin.
Pe fond, lichelele se zbat ca peștii pe uscat. Tăvălugul adevărului și istoriei îi va strivi nemilos, în propria lor imoralitate.
De aceea, vă sfătuiesc din tot sufletul să mergeți cu încredere înainte, căci lichelele au rămas, de mult, în urma voastră!


miercuri, 21 decembrie 2011

ÎN VIZITĂ LA FREGATA ,,REGELE FERDINAND"

Sfârșitul de săptămână m-a găsit la Constanța. Am avut privilegiul de a urca la bordul Fregatei ,,Regele Ferdinand", nava amiral a Marinei Militare Române! Un privilegiu pentru care mulțumesc din tot sufletul oamenilor minunați care au făcut posibil acest lucru.
Mărturisesc că emoțiile au pus stăpânire pe mine, căci nu e un lucru oarecare să te afli în vizită la cei mai destoinici marinari, oameni ce impresionează pe oricine prin modestie și profesionalism!
Comandorul Mihai Panait, comandantul fregatei, s-a lăsat descoperit așa cum este: un OM deosebit, cu un suflet mare, care vorbește cu dragoste despre nava lui, despre oamenii pe care îi comandă, despre Marina Militară, despre România!
La 9 septembrie 2004, pe dana Victory Jetty din portul Portsmouth/Marea Britanie, s-a conferit în cadru festiv pavilionul navei. Cu această ocazie, navei i s-au acordat numele de ,,Regele Ferdinand”  și numărul de bordaj F 221.  A părăsit portul Portsmouth la 26 noiembrie 2004, orele 13.30 şi a acostat în portul Constanţa vineri 10 decembrie 2004, fiind escortată la intrarea în port de două elicoptere şi nave de luptă. A intrat în subordinea Comandamentului Operaţional Naval. Fregata a fost adusă în portul Constanța de către primul echipaj românesc care a încadrat-o din Marea Britanie. 
De atunci, echipajul Fregatei  ,,Regele Ferdinand" își desfășoară cu profesionalism misiunile, reprezentând cu cinste România!
Echipajul  Fregatei ,,Regele Ferdinand” are personalitate și spiritual lui Ferdinand va dăinui foarte mulți ani de acum încolo!
Vă asigur că echipajul comandat de Mihai Panait nu lasă niciodată garda jos, reprezentând cu cinste Forțele Navale Române!



sâmbătă, 17 decembrie 2011

IUBESC MAREA!

Iubesc marea! De fiecare dată când mă reîntâlnesc cu ea, stăm la povești. Ne întâlnim atunci când nu e nimeni în preajmă, atunci când turiștii gălăgioși au plecat de suficient timp, încât gunoiul lăsat în urmă să fi dispărut. Îi spun multe lucruri și ea își trimite briza rece până în adâncul sufletului meu. Nimeni nu ne tulbură și eu mă simt ca un copil mic mângâiat pe creștet, atunci când valul mării îmi atinge piciorul.
Faceți un efort și veniți să vedeți marea iarna. O veți găsi altfel decât vă puteți imagina! Vă veți găsi altfel decât ați crezut, până acum, că sunteți!
Odată ce ați făcut asta, vă veți întoarce mereu, ca valurile mării! Nimeni și nimic nu vă va putea opri să fiți mereu liberi!

PRIETENUL MEU, PESCĂRUȘUL!

După o zi încărcată, m-am instalat confortabil în camera de hotel, cu gândul de a face un duș și a mă băga în pat. Numai că, un pescăruș mi-a dat planul peste cap. Mi-a bătut cu ciocul în geam, supărat probabil că nu-l bag în seamă. Ca să nu-l supăr și mai tare, căci cine știe ce era în stare să mai facă, am coborât la un magazin și  am avut norocul să găsesc pește. Am cumpărat patru peștișori, spre mirarea vânzătoarei, care a îndrăznit să mă întrebe ce Dumnezeu fac cu ei. Când i-am spus că am la cameră un prieten căruia îi este foame, femeia s-a uitat lung la mine. I-am explicat cum este cu pescărușul. Destinsă, femeia mi-a spus: ,,Înseamnă că pentru el vine Moș Crăciun!"
La hotel, pescărușul aștepta cuminte în geam. I-am răsplătit cum se cuvine răbdarea. Mi-a mulțumit cu o bătaie înceată de aripă! Mângâierea lui mi-a ajuns până la suflet!
Astăzi dimineață am fost pe malul mării. Trebuia să vină Moș Crăciun și pentru alți pescăruși!

vineri, 16 decembrie 2011

NU MERGEȚI CU TRENUL! - partea a II-a

Am zis că nu mai merg cu trenul. Recunosc că nu am putut să-mi respect promisiunea. Toată săptămâna am încercat să găsesc variante alternative. 
Am început cu firmele de transport, în speranța că voi găsi un autocar de la Craiova la Constanța. Normal, am sunat la companiile consacrate. Răspunsul a fost sec: nu avem această rută! Nu am dezarmat: cu speranță, al sunat la aeroport. O domnișoară drăguță mi-a dat vestea cea mare: există zbor Craiova-Constanța! Via Timișoara! Cu plecare din Craiova dimineața și din Timișoara seara! Dacă puteți înțelege treaba asta și dacă poate cineva să-mi spună câte bilete se vând pe acest traseu, aștept cu multă răbdare! Doar am exersat în tren! 
În final, m-am uitat pe internet și am văzut că trenul are și cușete! Asta e, mi-am zis, soluția pentru noaptea de drum. Am mers cu încredere la Agenția CFR, să-mi iau bilet la cușetă. Sunt sigură că răspunsul primit nu vă mai surprinde: nu există vagon-cușetă la acest tren! Cum adică, am văzut pe... Doamna mi-a replicat scurt: la mine nu apare, nu avem, nu pot să vă dau! Am înghițit urările agățate pe limbă, am luat bilet normal și...am reușit să mă sui în tren, după ce am așteptat 30 de minute peste graficul de mers. În final, am urcat. Cu nervii extirpați! Am uitat să vă spun: când, în final, trenul a ajuns în gară, am constatat că avea două vagoane-cușetă! Care au mers până la București, atât! Că am ajuns la destinație cu o întârziere finală de 20 de minute, nu interesează pe nimeni. Nici măcar pe cei care mi-au luat banii pe bilet. Că în marele InterRegio nu e lumină la toaletă...Cred că deja cârcotesc prea mult, legându-mă de CFR Călători, o companie permanent preocupată de siguranța și confortul pasagerilor! Să-mi fie rușine!

luni, 12 decembrie 2011

UNDE NE ESTE DEMNITATEA?

Când vreau să mă lămuresc cu privire la reacția oamenilor, mai exact cu privire la lipsa lor de reacție, fac un exercițiu simplu: merg la piață și la gară. În fiecare din aceste locuri, stau și privesc oamenii.
Într-o majoritate covârșitoare, oamenii sunt abătuți, cu privirea în jos și aduși de spate, de parcă se așteaptă, în fiecare clipă, să le dea cineva cu parul după ceafă.
Mulți dintre conaționalii mei se târăsc așa, cu privirea plecată și aduși de spate, prin viață.
Cu teama moștenită că, dacă își ridică privirea și își îndreaptă spatele, se va găsi cineva să le taie un drept, să nu le mai dea, să-i umilească mai mult decât o fac ei înșiși.
Stau cu spatele aplecat și pupă dulce în toate părțile dorsale, cu gândul că vor obține ceva, uitând că acel ceva li se cuvine sau este corect să muncească pentru a-l avea. Uitând că nu trebuie să fie umili pentru dreptul lor.
Au moștenit această atitudine, împreună cu zicale de tipul: ,,Capul plecat, sabia nu-l taie” sau ,,Salcia se îndoaie, dar nu se rupe”. Zicale proaste, parcă anume create pentru a ne face să fim așa, umili.
Vă îndemn pe toți să fiți drepți, să nu vă aplecați de spate, să priviți drept, în față! Să fiți mândri de ceea ce sunteți, să nu vă umiliți pentru nimeni și pentru nimic!
Să vă amintiți că vă trageți dintr-un neam dârz, că dacii liberi au preferat să moară decât să fie înfrânți! Să vă educați copii cu demnitate, căci altfel nu aveți dreptul să vă plângeți că poporul acesta este tratat ca unul de mâna a doua, că sunteți călcați în picioare!
Cred că este esențial să țineți minte că veți avea ceea ce meritați!


sâmbătă, 10 decembrie 2011

CUM SĂ FII LIDER?!

Odată poziționat într-o funcție oarecare, omul nostru crede că l-a prins pe Dumnezeu de picior, motiv pentru care începe a se purta ca un zeu, chiar dacă un pic mai mic!
În beția propriului orgoliu, uită câteva lucruri esențiale: să dovedească profesionalism, consecvență, decență și înțelepciune. Uită că lucrează cu oameni, cu sufletele lor. Cel mai important, uită să fie OM!
Cred că toate acestea au la bază, în mod profund, lipsa de educație! Într-un fel, înțeleg: când ești un mediocru frustrat, acapararea temporară a unei poziții te face să crezi că a fi lider îți dă dreptul să fi meltean! Atunci când în propria ta familie îți lipsesc modelele, înveți ceea ce ți se dă! Atunci când ești mediocru, iei din mediul social ceea ce se mulează pe tiparul tău, căci este prea greu să te mai schimbi!
Ceea ce omul nostru uită, finalmente, este simplu: când lucrezi cu oameni și între oameni, sufletul este cel mai vulnerabil, dar și cel mai determinat, odată călcat în picioare, să reacționeze spre a se apăra. Cum se apără? Aici este greu de răspuns, căci nu s-au inventat șabloane care să poată descifra sufletul! Asta în ciuda unora, care își imaginează că știu cum și ce...
Ce ar mai fi de spus?
Toate sunt trecătoare. Inclusiv noi, împreună sau separat. Când plecăm pe MARELE DRUM... ce șefuți mai suntem? Un singur lucru contează: cum răspundem la APELUL FINAL!
Restul e deșertăciune...

luni, 5 decembrie 2011

A SOSIT MOȘ NICOLAE LA L.M.P.!

Sfântul Nicolae a devenind cunoscut pentru credința, zelul și dragostea pentru semeni,  în special pentru copii. Nicolae provenea dintr-o familie înstărită, iar la moartea ambilor părinți (era încă copil) a moștenit întreaga avere, pe care s-a hotărât să o folosească în scopuri umanitare.
Sfântul Nicolae este prietenul şi protectorul comercianţilor, marinarilor, călătorilor, fetelor nemăritate, mireselor şi, în special, al copiilor mici şi al şcolarilor.


Ne-am sfătuit cu toții, noi cei din Liga Militarilor Profesioniști, hotărând să-l căutăm pe Moș Nicolae și să-l aducem cu noi la Craiova.
Așa a aflat Moș Nicolae că la Batalionul 26 ,,Neagoe Basarab” Craiova patru copii cuminți îl așteaptă. Așa că, nu a stat prea mult pe gânduri și s-a grăbit să ajungă, pentru a umple ghetele copiilor cuminți ai camaradelor noastre Andreea Antonie și Lavinia Costea: Carina, Cristina, Eduard-Andrei și Mihai-Alexandru.
Pentru-că au fost cuminți, ,,Moș Nicolae” Marian Nicola (Agenția MAPAMOND Craiova) a răspuns mesajului adresat de L.M.P., fiind alături de noi. Împreună cu Moșul nostru, am adus frumoase daruri acestor minunați copii.
Pentru-ca Moșul să fie primit cum se cuvine, l-am avut complice pe colonelul Dan Ionescu, comandantul Batalionului 26 ,,Neagoe Basarab” Craiova, un om cu suflet mare, care s-a dovedit o bună gazdă pentru oaspeții primiți cu drag în casa ,,Scorpionilor Roșii”.
Suntem cu toții bucuroși că am reușit să aducem zâmbetul pe chipul copiilor L.M.P.!
Andreea Antonie și Lavinia Costea au fost emoționate de întâlnirea cu Moș Nicolae, organizată chiar în biroul colonelului Dan Ionescu. Cuvinte frumoase, spuse din suflet, ne-au bucurat și ne-au făcut să ne simțim ca o mare familie. Pentru toate aceste clipe speciale, aducem mulțumiri tuturor!

Transmitem un călduros ,,LA MULȚI ANI!” tuturor celor ce își anivearsează ziua de nume!

duminică, 4 decembrie 2011

PISICA MEA CU MICROCIP!

Dacă aveți curiozitatea și timpul necesar, veți găsi pe internet tot felul de povești ale unor indivizi obsedați de servicii secrete, spionaj etc. Una mai ciudată ca alta! Față de neuronii zglobii ce zburdă veseli prin rețele, nu pot să nu mă exprim în aceeași notă:

Pisica mea cu microcip
S-a infiltrat în casă
Și face zilnic tărăboi,
Că nu o las pe masă!

Ar vrea, perversa, acest drept,
Pentru-a putea transmite,
Cu eficiență și respect,
Raport cu ce-am în minte!

Mă-îngrijorează acest aspect!
Nu știu ce să mai fac,
Să scap pisica de defect,
Să nu le fac pe plac!

Acelora, ce-n mod pervers,
Pisica mi-au făcut spion,
Eu le transmit acum, prin vers,
Ajunge: mâța-i la pripon!

sâmbătă, 3 decembrie 2011

A FI SAU NU INTELIGENT?!

Ironia este apanajul oamenilor inteligenți! Pe lângă inteligență, ironia obligă la o abilă stăpânire a limbii ( pentru neinițiați, este vorba despre limba în care vorbiți!) și a elementelor definitorii pentru  grupul       socio-profesional (individul) căruia doriți să-i adresați mesajul ironic.
Pentru asta, aveți nevoie de abilitate, știință de carte și experiență de viață!
Fără să poată fi ironici, unii perseverează, dovedind numai o doză de șiretenie primitivă, însoțită de o incoerență lingvistică ce demonstrează, în esență, incoerența intelectuală.
Dumnezeu nu ne-a creat pe toți cu aceleași calități și abilități! De aceea, unii pot să fi ironici, alții doar penibili!
Spre a evita penibilul, cred că este recomandat ca fiecare să aibă conștiința propriei valori și să încerce să se mențină în normalitate, în ciuda drăcușorului ce împinge spre trufie! Dumnezeu să vă dea multă minte!


joi, 1 decembrie 2011

DESPRE PIŢIFELNICI!

Democraţia a adus românilor multe lucruri bune. În egală măsură, a adus şi multe lucruri rele. Poate cel mai rău lucru, pe care îl percepem cu toţii, zilnic, este infatuarea piţifelnicilor! Acele exemplare cocoţate pe spinarea majorităţii cu bun-simţ. Piţifelnicii se zbat între lipsa autorităţii morale, a prestigiului şi  lipsa valorii, aprecierii şi stimei. Zbaterea lor între non-demnitate şi non-valoare este meschin acoperită de puterea tupeului, de violenţa folosită în atacuri mârşave, cu accente de maidan! 
Piţifelnicii trebuie ignoraţi. Din bun-simţ, căci nu merită efortul de a ne consuma energia cu lucruri meschine!
Vă doresc să trăiţi într-o ţară fără piţifelnici!
Vă doresc  să vă bucuraţi sufletul de ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI!




marți, 29 noiembrie 2011

CE ÎNSEAMNĂ ONOAREA?!

Am avut privilegiul să mă nasc într-o familie de muzicieni. Mama, artist liric în corul Filarmonicii de Stat ,,Oltenia" Craiova şi profesor de canto clasic; tata, saxofonist şi vocalist în trupe de renume ale oraşului, începând cu band-ul CFR Craiova, o trupă cu ştate vechi în muzica uşoară românească.
Am crescut pe podiumul de dirijor al maestrului Alexandru Racu, personalitate marcantă a muzicii corale româneşti, mi-am continuat ,,cariera" în culisele scenei Teatrului Liric din Craiova. După mulţi ani, viaţa m-a readus la Teatrul Liric ,,Elena Teodorini" Craiova, ca referent relaţii publice. Omul care m-a creditat cu încredere şi faţă de care am dovedit că am meritat această încredere, toată pregătirea mea profesională fiind pusă în slujba instituţiei, a fost Florian - George Zamfir, actualul manager al instituţiei.
Acum, după mulţi ani de teatru, sunt în poziţia în care să simt că sunt profund dezamăgită!
Sunt în poziţia în care să constat că morala este un lucru desuet, iar  cei ce se mai raportează la ea sunt nişte proşti!
Florian-George Zamfir a făcut greşeala de a aduce în teatru nişte tineri, cu speranţa că aceştia vor avea puterea de a învăţă ce înseamnă teatrul şi de a respecta valorile artistice. Greşeală, spun, căci acum, cei pe care i-a creditat cu încredere morală şi profesională, nu fac decât să se amăgească că au capacităţi manageriale, uitând că, în materie de teatru liric încă nu şi-au şters caşul de la gură, iar cel pe care vor să-l elimine a făcut posibilă prezenţa lor într-o lume artistică faţă de care nu au cele mai elementare cunoştiinţe.
Înt-o ultimă instanţă, fac apel la o minimă moralitate din partea unor astfel de personaje, cu doctorate la apelul de seară al bocancilor, rugându-i să-şi reconsidere poziţia, în sensul în care să nu îşi dorească capul împăratului, atâta timp cât ei nu au apucat, încă, să guste ciorba pe care alţii o realizează pe scena liricului craiovean.
Recomand, cu prietenie, celor interesaţi, să dovedească profesionalism şi competenţă în domeniile în care ar trebui  să câştige o pâine, în mod cinstit! În ceea ce priveşte managementul unui teatru liric, întâi să se analizeze, apoi să fie infatuaţi şi să pretindă poziţii pe care eu, personal, nu le-aş acorda, nici dacă mi-ar lua Dumnezeu minţile!
În final, am o întrebare: nu vă este ruşine să încercaţi să loviţi în omul care v-a dat un loc de muncă şi o pâine de mâncat?
Pentru răspuns, căutaţi-vă propria conştiinţă!
Cu înţelegere pentru imaturitate,
Oana Nuţă - slujbaş pe altarul liricului craiovean




miercuri, 23 noiembrie 2011

SLAVĂ LOR !

Am primit aceste cuvinte, alături de filmul de mai jos, de la Lavinia şi Alex Costea, soţia şi fiul cel mare al cap. Marin Costea, dispărut în accidentul de la Cincu, din 23 noiembrie 2010. Orice cuvânt în plus ar fi inutil.

LAVINIA COSTEA:
Slavă lor, celor ce sub jurământul sfânt  au ales să fie militari !    

Slavă lor, celor ce-au slujit sau slujesc ţara cu devotament !                                                
Slavă lor, celor ce înveşmântaţi de drapelul  tricolor s-au dus pe-un drum fără de-ntoarcere !

Slavă vouă, celor ce într-o zi de 23 aţi plecat dintre noi ! Acum un an cerul s-a îmbogăţit, oamenii au amuţit, iar sufletele noastre au împietrit.                                                                                                     

POVESTEA NOASTRĂ                                                                                                     
(Alex Costea)                                                                                                                     
Când tata avea treizeci şi opt de ani,                                                                                        
Iar mama treizeci şi trei,                                                                                                         
Eu am rămas la unsprezece ani                                                                                               
Să-i fiu un sprijin mamei                                                                                                    
Şi tată fratelui mai mic, Andrei.                                                                                                                                                                                                                                              
Nu ştiu ce soartă a hotărât aşa,                                                                                               
Dar ştiu cine e tata !                                                                                                                 
Sunt mândru că avem pe cine iubi, cu cine ne mândri, pe cine respecta !                                                                                                                                                                             
Înger printre îngeri,                                                                                                                 
Erou printre eroi,                                                                                                                     
Te vom cinsti mereu,                                                                                                               
Eşti pildă pentru noi !                                                                                                                                                                                                                                                           
Cinste vouă, tuturor celor ce simţiţi, ce nu uitaţi, vă amintiţi şi încă suferiţi !                        
SLAVĂ LOR, ONOARE ŞI PATRIE TUTUROR !



duminică, 20 noiembrie 2011

Cu Nicolae Furdui Iancu pe aceeaşi scenă!

Nicolae Furdui Iancu a sărbătorit 25 de ani de carieră, într-un spectacol impresionant, susţinut la Sala Palatului din Bucureşti. Am primit cu mare emoţie şi bucurie invitaţia domniei sale de a-i înmâna diploma şi placheta de membru de onoare al Ligii Militarilor Profesionişti, în cadru festiv.
Împreună cu  Dinu Nedelcu, camarad în ligă, am participat la un spectacol-maraton, desfăşurat pe parcursul a 4 ore, trăind cu emoţie momente unice în viaţă, căci nu e un lucru obişnuit să stai pe aceeaşi scenă cu cel mai important reprezentant al folclorului din Ardeal şi să primeşti aplauze din parte a 4.000 de spectatori, aflaţi în picioare.
Am fost onorată de cuvintele frumoase, spuse din suflet de Nicolae Furdui Iancu. Sunt mândră că domnia sa este membru de onoare al Ligii Militarilor Profesionişti.
Nãscut în 1955, în Poiana-Sohodol, Ţara Moţilor, crescut şi educat în Abrud, Nicolae Furdui Iancu este, fãrã îndoialã, un reprezentant demn al acestei regiuni  istorice, din care ne vine  cel mai autentic folclor românesc.
Nicolae Furdui Iancu a fost dascăl pâna în 1989, când s-a  dăruit în întregime cântecului popular. Un om de o mare valoare artistică şi sufletească, Nicolae Furdui Iancu va fi mereu simbolul Ardealului, simbolul folclorului românesc autentic.
Pentru toate momentele minunate dăruite românilor, pentru tot ce aţi făcut şi faceţi pentru sufletele românilor, vă mulţumesc, domnule Nicolae Furdui Iancu!














Mulţumesc Etno TV şi LeoHolidays pentru imaginile şi filmările din spectacol.



vineri, 18 noiembrie 2011

Pe deal, pe la Corlăţel...

Două zile am umblat printr-o zonă specială din România. Paşii m-au purtat prin Mehedinţi, în locuri despre care ştiam multe poveşti de la bunii mei bunici. Pe dealul Stârminii, la Vînju Mare, la Corlăţel şi Bucura, la Bălăciţa...Locuri pline de istoria vieţii celor cărora le datorez formarea mea ca om. Am trăit, în aceste două zile, propriile mele emoţii, dar şi emoţia reconstituirii drumurilor din viaţa înaintaşilor mei. Am ,,greşit" drumul (chiar l-am greşit, dar cred că nu întâmplător!) şi am ajuns într-un sat, al cărui nume nu este întâmplător: Valea Anilor! Acei ani care, trecând peste generaţii, m-au pus faţă în faţă cu locuri ce transmit neputinţa de a mai fi ce am fost odată. A străbătut timpul doar bunătatea oamenilor simpli, trăitori în nevoi şi necazuri, dar fericiţi să descopere că mai avem puterea (unii dintre noi!) să ne întoarcem la rădăcini. Am parcurs, de la Vînju Mare la Bălăciţa, un drum greu. Un drum care era mult mai greu în anii '40, când l-a parcurs bunica, în sens invers, pentru a-l întâlni pe bunicul. 
Întâmplător sau nu, am trăit, în ultimele două zile, în locuri cu rezonanţă pentru familia mea, în momente în care cu toţii ne aflăm la o răscruce. O răscruce pe care sper să o depăşim cu bine, pentru a putea merge liniştiţi pe drumul frumos pe care l-au visat bătrânii pentru noi!

joi, 10 noiembrie 2011

HELMUTH DUCKADAM, EROUL DE LA SEVILLA!

Helmult Duckadam a făcut primii pași în fotbal la echipa din comuna natală, în 1974  ajungând la Școala Sportivă Gloria Arad. În anul 1977, a debutat ca portar la Constructorul Arad, în Divizia C. Un an mai târziu, a fost transferat de UTA. A debutat în Divizia A la 17 septembrie 1978. A fost transferat la Steaua Bucureşti, după 4 sezoane la echipa arădeană.
În finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, Helmuth Duckadam ne-a dus de la agonie la extaz, apărând toate cele patru lovituri de departajare executate de jucătorii de la FC Barcelona.
Performanţa de pe stadionul ,,Sancez Pizjuan” a înscris numele ,,Eroului de la Sevilla” cu litere de aur în paginile de glorie ale fotbalului românesc.
Pentru întreaga activitate sportivă şi contribuţia la dezvoltarea fotbalului românesc, Liga Militarilor Profesionişti i-a acordat lui Helmuth Duckadam titlul de ,,MEMBRU DE ONOARE”!

,,Sunt onorat să fac parte din Liga Militarilor Profesionişti, am fost şi voi fi mereu alături de militarii români oriunde s-ar afla ei. Îi salut şi-i aştept acasă teferi!" - Helmuth Duckadam
Pentru mine este o mare bucurie să-l am alături pe Helmuth Duckadam,  un om cu inima mare!
Mulţumesc, Helmuth Duckadam!

marți, 8 noiembrie 2011

SĂ NU NE UITĂM CAMARAZII!


Noiembrie 2010. Accidentul în care au murit trei dintre militarii Batalionului 26 Infanterie ,,Neagoe Basarab” Craiova a îndoliat, încă o dată, marea familie a ,,Scorpionilor Roşii”. Viorel Antonie, Constantin Buică şi Marin Costea există în sufletul camarazilor şi familiilor. Noi le vom cinsti mereu memoria!
Noiembrie 2011. Zi tristă de toamnă, parcă la fel de tristă ca sufletele rudelor camarazilor dispăruţi în urmă cu un an. Am trecut pragul Batalionului 26 Infanterie ,,Neagoe Basarab” Craiova, convinsă fiind că îmi voi găsi cu greutate cuvintele, că întrebările mele vor fi prea seci în faţa fluviului de trăiri ale rudelor celor trei mitari. Dialogul avut mă face să fiu onorată de privilegiul de a fi stat de vorbă cu Andreea Antonie, Daniel Burcă şi Lavinia Costea.

,,Auzi, mami, tata acolo, la îngeri, are jucării?”
 
Andreea Antonie m-a întâmpinat cumva încurcată: ,,Cum să vă spun? Nu poate nimeni să simtă durerea asta! Nici nu doresc, cuiva! Cea mică îl ştie din tablouri pe tata. Cea mare mă întreabă mereu. Îi spun că tata e îngeraş. Nu ştiu cum a perceput ea, dar în urmă cu 2-3 luni a văzut un stol de păsări şi mi-a spus că o pasăre din urmă e tatăl ei. Aşa a perceput ea că e la îngeraşi! I-am tot cumpărat jucării, ca orice părinte. Fata mea îmi spune: auzi, mami, tata acolo, la îngeri, are jucării?”
Am întrebat-o pe Andreea Antonie despre Armată, despre camarazi. Am întrebat-o dacă  Viorel ar fi mândru de ea.  Încercând să ascundă o lacrimă, mi-a răspuns: ,,Oamenii se poartă extraordinar! Când se adună toţi în formaţie, la raport...soţul meu este aici, cu noi, în unitatea asta! Eu cred că pentru noi, ministerul a făcut tot ce se putea face, omeneşte. Sunt aici numai datorită domnului ministru, indiscutabil, indiferent cine ce ar spune! Pe această cale, îi mulţumesc! Nu m-am gândit, până acum, ce ar crede soţul meu dacă m-ar vedea aici, în unitate, în uniforma Armatei Române. Cu siguranţă, ar fi mândru!”



,,La revedere, Costel! Am onoarea de a te saluta!”

Vizibil emoţionat, Daniel Buică a spus: ,,Costel era un tânăr cu toată viaţa înainte. Era vesel, plin de viaţă! La 23 noiembrie 2010, viaţa lui s-a frânt. Pe lângă propriile regrete, a lăsat în urmă o familie pe jumătate goală şi o viaţă netrăită. La revedere, Costel! Am onoarea de a te saluta!”




,,Trăiesc un sentiment de mândrie...la mine în piept scrie Costea!”

Cu ochii în lacrimi, Lavinia Costea s-a destăinuit: ,,Era un om extraordinar! A iubit Armata! El s-a angajat odată cu înfiinţarea Batalionului. A avut norocul să aibă lângă el oameni care ştiu ce înseamnă Armata, comandanţi desăvârşiţi, oameni extraordinari. Noi discutam foarte mult, îmi spunea despre aceşti oameni. Acum, am văzut şi eu...Faptul că am fost încadrată a însemnat foarte mult pentru mine...Noi am fost invitaţi de Crăciun, de 1 iunie...când am ajuns şi domnul ministru şi-a început discursul...Şi-a spus viaţa, care este identică cu a noastră! Spunea aşa: la vârsta pe care o avea băieţelul meu când s-a întâmplat...tatăl dânsului avea 38 de ani, aceeaşi vârstă pe care o avea şi soţul meu. Mama dânsului avea 33 de ani, aceeaşi vârstă pe care o aveam eu, iar dânsul avea vârsta băieţelului meu mai mare...la fel ca familia mea! Tatăl dânsului, militar fiind, la fel, a decedat...nu am cuvinte! Am plecat cu fruntea sus! Suntem mândri de soţul meu, atât ca om, cât şi ca militar! Tot ce mi-a fost dat să aud după, totul mă face să fiu mândră.”
Întreaga personalitate a Laviniei Costea transmite puterea de a merge înainte: ,,Tot ce am făcut în acest an, în familie şi la serviciu, mă face să merg mereu cu capul sus! Nu l-am dezamăgit niciodată şi nu-l voi dezamăgi, mai ales acum. Trăiesc un sentiment de mândrie! Simt reacţia colegilor, în momentul în care mă întâlnesc cu fiecare...la mine în piept scrie Costea! Sunt convinsă că ar fi mândră de mine!”

Dincolo de poarta Batalionului 26 Infanterie ,,Neagoe Basarab” Craiova, în stradă, viaţa îşi urmează cursul ei firesc.
Militarii merg înainte, conştienţi că fiecare dintre ei poate să moară în misiune. Au ales, cu nobleţe, să-şi servească ţara, purtând în sufletul lor, ca pe o icoană, drapelul tricolor!

vineri, 4 noiembrie 2011

Apel către Poliţia Rutieră!

Categoric, în junglă eşti mai liniştit şi mai puţin expus la pericole decât în traficul din oraşul meu. Conduc zilnic, în oraş. Conduc mult în ţară. M-am săturat de meltenii de pe drumurile publice! Îi recunoaşteţi cu uşurinţă: sunt ,,cunoscătorii" care depăşesc pe dreapta, cei pentru care prioritatea se bazează pe tupeu, vânătorii de pietoni întârziaţi pe treceri. Cel mai mult, însă, mă enervează gibonii cu permise şi atestate de taximetrie luate de la librărie! Aceste exemplare îşi imaginează că, datorită maşinilor galbene, au dreptul să facă orice le trece prin cap, pe străzile oraşului. Şi, îşi mai imaginează, că lipsa de ştiinţă şi de conduită corectă în trafic sunt scut în faţa morţii.
Cu tot respectul, mă adresez poliţiştilor de la Rutieră: vă rog  să ieşiţi din boscheţii din care pândiţi. Faceţi prevenţie şi educaţie în trafic! Scăpaţi oraşul de melteni şi giboni! Încercaţi să uitaţi că v-au scăzut salariile cu 25% şi reacţionaţi în faţa tupeului ,,şmecherilor"! Este rugămintea sinceră a unui cetăţean cu salariu scăzut în acelaşi procent. Altfel, veţi avea multe victime pe conştiinţă!

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Prietenia, o floare rară!

Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, că de duşmani mă feresc eu!
De câte ori nu aţi avut ocazia să rostiţi aceste vorbe?
Prietenia este o floare rară. Atât de rară, încât sunt puţini cei care reuşesc să o vadă şi să o aprecieze la justa ei valoare. Preocupaţi de tentaţii mărunte şi interese meschine, mulţi calcă cu bocancii peste gesturile prieteneşti, precum vaca în magazinul de sticlărie. Copleşiţi de frustrări, mulţi tratează prietenia ca pe o afacere negociată la colţ de stradă, în care, dacă vrei, poţi să întorci lejer spatele, să înjuri printre dinţi şi să-ţi vezi de treburile tale. Acest tip de reacţie este direct legată de lipsa de educaţie. 
Atunci când ai în portofoliul personal o educaţie bazată pe respectul valorilor umane, morale, atunci când ai ştiinţa de a înţelege şi a îngădui, poţi să spui, fără frica de a greşi, că ştii să oferi prietenia şi ştii să primeşti prietenia cuiva. Altfel, eşti doar un făţarnic, îmbătat cu iluzia că eşti ceea ce niciodată nu vei putea deveni!


vineri, 28 octombrie 2011

Cine sunt militarii profesionişti?

Tradiţia militară a familiei mele nu este un argument de care să fac uz, în susţinerea opiniilor pe care le am. Am argumente concrete, care să-mi susţină poziţia publică. Am avut onoarea să cunosc mulţi militari, dintre cei care constituie  ,,cartea de vizită" a României pe fronturile internaţionale. Fără nici o intenţie propagandistică, spun că am avut onoarea să-i cunosc pe aceşti adevăraţi ambasadori, dotaţi cu onoare, curaj şi demnitate! Este greu pentru un civil să înţeleagă lumea militară, în complexitatea ei. Majoritatea se ghidează după ideea că ,,inteligenţa s-a oprit, de mult timp, la poarta unităţilor militare!". Nimic mai greşit, căci această idee putea să fie valabilă acum 20 de ani. Astăzi, Armata Română este reprezentată în teatrele de operaţii de către oameni al căror orizont cultural, educaţional şi profesional  se ridică la nivelul exigenţei morale şi intelectuale, impus de orice societate democratică europeană.
Această realitate, precum şi sacrificiile făcute de eroii neamului, m-au determinat să mă înscriu în Liga Militarilor Profesionişti, o structură non-sindicală, cu obiective şi iniţiative demne de toată lauda. Vă recomand, cu toată prietenia, să vizitaţi site-ul www.ligamilitarilor.ro.
Vă mărturisesc că sunt onorată de încrederea camarazilor mei, bucurându-mă de faptul că pot să-mi aduc contribuţia la promovarea valorilor militare ce caracterizează L.M.P.
Vă recomand să încercaţi să vedeţi realitatea prin ochii celor ce veghează, cu arma în mână, la liniştea noastră. 


joi, 27 octombrie 2011

Fascinantul Adrian Enache!

Nu puţine au fost ocaziile în care Adrian Enache a reuşit să mă surprindă! În stilul său inconfundabil, a făcut spectacol pentru craioveni. Plin de viaţă, sensibil, dedicat muzicii şi publicului, Adrian transmite tuturor bucuria de a trăi. Atent cu oamenii, a zăbovit mult timp pentru a oferii autografe, pentru a permite, celor ce aşteptau, să facă o fotografie cu el. Aşa cum îl cunosc, nu şi-a dezamăgit niciodată fanii. Ca prieten, este mereu atent la detalii, preocupat de tot ceea ce îi preocupă pe cei din jurul lui. Încântat să poată face surprize frumoase, să poată să te facă să zâmbeşti.
Cu bucuria unei prietenii de suflet cu totul specială, vă mărturisesc: ADRIAN ENACHE ESTE FASCINANT!


duminică, 23 octombrie 2011

Până când îşi bate joc TVR de noi?

Mi se pare că TVR trăieşte din banii noştri. O dată, prin bugetul de stat. A doua oară, prin abonamentul pe care îl plătim fiecare. Lăsând la o parte faptul că nu înţeleg de ce compania de electricitate ne emite facturi tv, din moment ce noi nu avem un contract individual cu televiziunea publică şi nici cu cei de la electricitate, ca intermediari între noi şi TVR, am o mare problemă: fiecare dintre noi plăteşte abonament la furnizorul de cablu, context în care nu cred că este moral şi legal ca noi să plătim de două ori pentru armata de indivizi din televiziunea publică. Cu atât mai mult, cu cât armata asta mai câştigă bani şi din publicitate. Ne-a prezentat cineva, vreodată, statistica de audienţă a TVR, însoţită de un  studiu de rentabilitate? Ne-a întrebat cineva, vreodată, ce credem despre rolul şi locul TVR în societatea noastră? NU! Singurul lucru important este acela că, vrem, nu vrem, plătim de două ori. Abuziv, plătim, fără să facem nimic pentru stoparea acestei situaţii. Dacă aveţi convingerea că opinia mea este corectă, vă chem să luăm atitudine şi să stopăm această stare de fapt. Este singurul lucru pe care putem să-l facem: să nu-i mai lăsăm să-şi bată joc de noi!

NIHIL SINE DINARIO?!

Nu ştiu ce sentimente creştineşti vă încearcă atunci când vedeţi aşa ceva, dar eu nu am putut să nu mă opresc din drum şi să admir evlaviosul magazin. Mă gândesc că e posibil ca eu să găsesc ceva cel puţin ciudat la această asociere, restul lumii gândind că este în regulă. Şi totuşi... Câţiva trecători s-au oprit curioşi, să vadă ce fac. Când au observat ce fotografiam, mi-au mărturisit că trec zilnic prin locul cu pricina, dar nu au văzut vitrina magazinului. Îi cred. Zilnic, trecem pe lângă o mulţime de lucruri ciudate, pe care nu avem timp să le vedem, grăbiţi mereu de foamea ce ne bântuie vieţile. Ea, foamea, aflată mereu dincolo de vitrine, în stradă. Un loc în care unii prelaţi au uitat să mai ajungă, prea ocupaţi fiind cu activităţi financiare. Căci, vorba aceea: până la Dumnezeu...