Prietenia, o floare rară!

Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, că de duşmani mă feresc eu!

De câte ori nu aţi avut ocazia să rostiţi aceste vorbe?

Prietenia este o floare rară. Atât de rară, încât sunt puţini cei care reuşesc să o vadă şi să o aprecieze la justa ei valoare. Preocupaţi de tentaţii mărunte şi interese meschine, mulţi calcă cu bocancii peste gesturile prieteneşti, precum vaca în magazinul de sticlărie. Copleşiţi de frustrări, mulţi tratează prietenia ca pe o afacere negociată la colţ de stradă, în care, dacă vrei, poţi să întorci lejer spatele, să înjuri printre dinţi şi să-ţi vezi de treburile tale. Acest tip de reacţie este direct legată de lipsa de educaţie. 

Atunci când ai în portofoliul personal o educaţie bazată pe respectul valorilor umane, morale, atunci când ai ştiinţa de a înţelege şi a îngădui, poţi să spui, fără frica de a greşi, că ştii să oferi prietenia şi ştii să primeşti prietenia cuiva. Altfel, eşti doar un făţarnic, îmbătat cu iluzia că eşti ceea ce niciodată nu vei putea deveni!

Cine sunt militarii profesionişti?

Tradiţia militară a familiei mele nu este un argument de care să fac uz, în susţinerea opiniilor pe care le am. Am argumente concrete, care să-mi susţină poziţia publică. Am avut onoarea să cunosc mulţi militari, dintre cei care constituie  ,,cartea de vizită" a României pe fronturile internaţionale. Fără nici o intenţie propagandistică, spun că am avut onoarea să-i cunosc pe aceşti adevăraţi ambasadori, dotaţi cu onoare, curaj şi demnitate! Este greu pentru un civil să înţeleagă lumea militară, în complexitatea ei. Majoritatea se ghidează după ideea că ,,inteligenţa s-a oprit, de mult timp, la poarta unităţilor militare!". Nimic mai greşit, căci această idee putea să fie valabilă acum 20 de ani. Astăzi, Armata Română este reprezentată în teatrele de operaţii de către oameni al căror orizont cultural, educaţional şi profesional  se ridică la nivelul exigenţei morale şi intelectuale, impus de orice societate democratică europeană.

Această realitate, precum şi sacrificiile făcute de eroii neamului, m-au determinat să mă înscriu în Liga Militarilor Profesionişti, o structură non-sindicală, cu obiective şi iniţiative demne de toată lauda. Vă recomand, cu toată prietenia, să vizitaţi site-ul www.ligamilitarilor.ro.

Vă mărturisesc că sunt onorată de încrederea camarazilor mei, bucurându-mă de faptul că pot să-mi aduc contribuţia la promovarea valorilor militare ce caracterizează L.M.P.

Vă recomand să încercaţi să vedeţi realitatea prin ochii celor ce veghează, cu arma în mână, la liniştea noastră. 

Fascinantul Adrian Enache!

Nu puţine au fost ocaziile în care Adrian Enache a reuşit să mă surprindă! În stilul său inconfundabil, a făcut spectacol pentru craioveni. Plin de viaţă, sensibil, dedicat muzicii şi publicului, Adrian transmite tuturor bucuria de a trăi. Atent cu oamenii, a zăbovit mult timp pentru a oferii autografe, pentru a permite, celor ce aşteptau, să facă o fotografie cu el. Aşa cum îl cunosc, nu şi-a dezamăgit niciodată fanii. Ca prieten, este mereu atent la detalii, preocupat de tot ceea ce îi preocupă pe cei din jurul lui. Încântat să poată face surprize frumoase, să poată să te facă să zâmbeşti.

Cu bucuria unei prietenii de suflet cu totul specială, vă mărturisesc: ADRIAN ENACHE ESTE FASCINANT!

Până când îşi bate joc TVR de noi?

Mi se pare că TVR trăieşte din banii noştri. O dată, prin bugetul de stat. A doua oară, prin abonamentul pe care îl plătim fiecare. Lăsând la o parte faptul că nu înţeleg de ce compania de electricitate ne emite facturi tv, din moment ce noi nu avem un contract individual cu televiziunea publică şi nici cu cei de la electricitate, ca intermediari între noi şi TVR, am o mare problemă: fiecare dintre noi plăteşte abonament la furnizorul de cablu, context în care nu cred că este moral şi legal ca noi să plătim de două ori pentru armata de indivizi din televiziunea publică. Cu atât mai mult, cu cât armata asta mai câştigă bani şi din publicitate. Ne-a prezentat cineva, vreodată, statistica de audienţă a TVR, însoţită de un  studiu de rentabilitate? Ne-a întrebat cineva, vreodată, ce credem despre rolul şi locul TVR în societatea noastră? NU! Singurul lucru important este acela că, vrem, nu vrem, plătim de două ori. Abuziv, plătim, fără să facem nimic pentru stoparea acestei situaţii. Dacă aveţi convingerea că opinia mea este corectă, vă chem să luăm atitudine şi să stopăm această stare de fapt. Este singurul lucru pe care putem să-l facem: să nu-i mai lăsăm să-şi bată joc de noi!

NIHIL SINE DINARIO?!

Nu ştiu ce sentimente creştineşti vă încearcă atunci când vedeţi aşa ceva, dar eu nu am putut să nu mă opresc din drum şi să admir evlaviosul magazin. Mă gândesc că e posibil ca eu să găsesc ceva cel puţin ciudat la această asociere, restul lumii gândind că este în regulă. Şi totuşi... Câţiva trecători s-au oprit curioşi, să vadă ce fac. Când au observat ce fotografiam, mi-au mărturisit că trec zilnic prin locul cu pricina, dar nu au văzut vitrina magazinului. Îi cred. Zilnic, trecem pe lângă o mulţime de lucruri ciudate, pe care nu avem timp să le vedem, grăbiţi mereu de foamea ce ne bântuie vieţile. Ea, foamea, aflată mereu dincolo de vitrine, în stradă. Un loc în care unii prelaţi au uitat să mai ajungă, prea ocupaţi fiind cu activităţi financiare. Căci, vorba aceea: până la Dumnezeu...

Vorba tatălui meu

Când eram mică, îl auzeam pe tatăl meu spunând unor ,,intelectuali" făcuţi la apelul de seară al bocancilor: Să aveţi poftă de mâncare, cât talent aveţi! Atunci, nu am înţeles prea bine despre ce era vorba. Abia acum, la maturitate, am înţeles ce spunea tata. Există în oraşul meu un ,,intelectual" ilustru: crescut la umbra legionarismului, înfloritor în comunism, acerb apărător al tinerei noastre democraţii, personajul este considerat, de cei de teapa lui, mare profesor universitar. Cred că nu e oraş în ţara asta în care să nu găsim câte un plagiator de proastă calitate, construit după acelaşi tipar, comun acestui tip de vieţuitoare. De un singur lucru îmi pare rău: în ţara hoţilor cu blazon, individul se dovedeşte un hoţ mărunt! Tată, Dumnezeu să te păzească!

Multă gargară!

De două zile toată lumea comentează accidentul în care realizatorul TV Şerban Huidu a omorât trei oameni. Zeci de ore de emisie, tot atâtea teorii, păreri pro şi contra. La toate buletinele de ştiri ni se spune ce s-a mai întâmplat cu familia lui Huidu, unde şi cum au fost transportaţi, cum regretă Şerban, cum îl susţin fanii...Despre cei ucişi prea puţin, spre deloc.

Faptele sunt simple: Şerban Huidu, întâmplător realizator TV, un individ cu 14 sancţiuni la regimul circulaţiei rutiere (între care 2 suspendări ale dreptului de a conduce), a intrat pe contrasens şi a omorât trei oameni. Pentru asta, trebuie să răspundă în faţa legii. Pentru toţi cei care îl susţin şi compătimesc, am o singură întrebare: dacă cei omorâţi de Huidu vă erau rude sau eraţi chiar voi? Restul e gargară, multă gargară!

A fost o ţară...

A fost o ţară în care se exploata petrolul la scară industrială. A fost o ţară care a realizat primul avion cu reacţie. A fost o ţară care s-a aflat între primele trei în lume, în utilizarea laserului în industrie. A fost o ţară care a construit autostrăzi şi capacităţi industriale în alte ţari. Numele ei: ROMÂNIA! Aceeaşi ţară în care noi, astăzi, nu reuşim să mai construim un km de drum. Aceeaşi ţară în care noi, astăzi, nu reuşim nici măcar să dăm cu var pe ceea ce s-a construit, căci am furat şi varul! Aceeaşi ţară în care am devenit sclavii propriilor noastre neputinţe, uitând prea uşor de ce s-a murit acum 20 de ani. Dacă ar fi ştiut unde se ajunge, cei care au murit s-ar fi dat la o parte, pentru a-i lăsa pe şmecherii de azi să culeagă gloanţele ce rătăceau haotic prin ţară. Mulţi ani de atunci, Securitatea a fost acuzată că a tras în popor. Acum, cred că sunt mulţi cei care acuză Securitatea că nu a tras în cine trebuia! Pe bună dreptate!

Petrolierul UNIREA - a doua mare pierdere a Flotei Comerciale Române!

,,(…) am efectuat o amplă documentare, şi nu o anchetă. Totuşi, completând investigaţia din anul 1991, în urma obţinerii unor noi date, informaţii şi documente, a declaraţiilor unor martori, specialişti în domeniu, supravieţuitori, am avut surpriza să descoperim multe elemente, care, analizate, comparate, prelucrate, ne-au dus la alte concluzii decât cele ale expertizei efectuate la data accidentului şi cuprinsă într-un document oficial. Nu ne-am propus niciun moment să punem la îndoială profesionalismul şi buna credinţă a specialiştilor care au anchetat, au redactat şi au semnat actul oficial despre acest caz şi nici nu ne dorim ca redarea concluziilor noastre, în contradicţie cu cele oficiale, să ducă la apariţia unor polemici în acest sens. Noi credem că adevărul despre acest accident nu a fost spus în întregime sau a fost demonstrate parţial şi intenţionat deformat, metoda utilizată fiind omisiunea (…)” - Constantin Cumpănă şi Andrei-Dorian Cumpănă, autori ai cărţii-document ,,CATASTROFA NAVEI UNIREA – cel mai mare accident naval mondial din anul 1982”.

Produsă în condiţii misterioase şi din cauze necunoscute, catastrofa maritimă a tancului UNIREA a rămas consemnată în istorie ca ,,cea mai mare pierdere navală mondială din anul 1982.”

Petrolierul UNIREA a fost a doua navă de acest tip, construită după INDEPENDENŢA, având zonă de navigaţie nelimitată şi o capacitate de 163.867 tdw (viteză de 16 noduri; autonomie de 18.000 Mm).

Supertancul UNIREA a fost lansat la apă în 7 august 1978, fiind predat către NAVROM Constanţa la data de 30 octombrie 1978. Ieşirea în probe de mare s-a făcut la 9 octombrie 1979. UNIREA a intrat în exploatare la data de 17 noiembrie 1979. Prima călătorie s-a efectuat între 23 noiembrie – 5 decembrie 1979. Nava a fost comandată de către căpitanul de cursă lungă Mircea Munteanu, cel care a preluat-o de la constructor.

13 octombrie 1982. Ora 03.00. Nava UNIREA a părăsit portul Constanţa, în bună stare de navigare, cu echipaj complet. Era cel de-al 45-lea voiaj, la comandă aflându-se căpitanul de cursă lungă Mihail Moraru, numit în funcţie în seara zilei de 12 octombrie 1982.

13 octombrie 1982. Ora 09.15. Supertancul se afla în plin marş, la 40 Km S-S-E de Cap Caliacra. Toate funcţionau normal. Explozia s-a produs în dreptul tancului 3 babord. A fost atât de puternică, încât a aruncat în aer bucăţi din corpul navei, pulverizând toate geamurile de la comanda acesteia. Comandantul a ordonat stoparea motorului principal. Deşi şeful-mecanic a declanşat instalaţia de stins incendii cu apă şi spumă, jetul de apă nu a depăşit 5 metri, din  cauza afectării grave a tubulaturii principale. Comandantul Mihail Moraru a ordonat acţionarea cheiei automate radio de transmitere a semnalului S.O.S.

În ajutorul marinarilor au venit navele ,,Motru”, ,,Tg. Bujor”, ,,Căciulata”, ,,Topliţa”, ,,Mărăşeşti”, ,,Voinicul”, ,,Grădiştea” şi ,,Gostinul”- R.S.R.; ,,Perun”, ,,Rusalka”, ,,Icar”, ,,Europa” şi ,,Kiten” – R.P.  Bulgaria; ,,Ianghi Iuli” şi ,,Gordelivi” – U.R.S.S., precum şi elicoptere ale R.S.R. şi R.P. Bulgaria.

13 octombrie 1982. Ora 09.35. Pupa navei s-a înclinat brusc la babord, până la cca. 8-9 grade. Analizând situaţia creată, comandantul Mihail Moraru a ordonat lansarea bărcilor de salvare, pentru evacuarea echipajului. De asemenea, au fost lansate şi plutele de salvare de la pupa navei.

13 octombrie 1982. Ora 10.20. Înclinarea părţii dinspre pupa babord era de 10 grade, partea dinspre prova bandându-se la babord. Incendiul pe navă se extindea.

13 octombrie 1982. Ora 10.25. Din cauza pericolului iminent de rupere a navei, comandantul a ordonat evacuarea ultimilor oameni rămaşi la bord. Ultimul care a abandonat nava a fost Mihail Moraru, care a sărit de la pupa petrolierului.

Pe timpul evacuării personalului au fost date dispărute două persoane: marinarul Gabriel Georgescu, reperat de un elicopter bulgăresc abia la ora 14.48. A fost recuperat la ora 17.20 de nava ,,Tg. Bujor”; ospătara Elena Ganţă a decedat, după ce, în timp ce cobora pe scara de salvare a navei, a căzut în apa rece şi agitată a mării, corpul ei fiind găsit şi recuperat pe data de 21 octombrie 1982.

13 octombrie 1982. Ora 12.30. Exploziile din dreptul tancului 2 au dus la dispariţia catargului din prova navei. Corpul navei a început să se afunde în apa mării.

14 octombrie 1982. Ora 15.30. Echipa de specialişti români ajunsă la faţa locului a urcat pe UNIREA, cu intenţia de a realiza un plan de salvare a navei. S-a constatat că există mişcări de balans neregulate, în contratimp. Profilele metalice de rezistenţă ale navei se rupeau.

14 octombrie 1982. Ora 19.35. Petrolierul s-a bandat  brusc la babord şi s-a rupt în două, de la mijloc. Jumătatea din pupa s-a scufundat treptat, dispărând în adâncurile mării la ora 20.30.

15 octombrie 1982. Ora 00.35. Cealaltă jumătate a navei a fost înghiţită de apă.

Supertancului UNIREA şi-a găsit sfârşitul în apele Mării Negre, la o adâncime de cca. 1.400 metri.

Mihail Moraru, comandantul navei UNIREA: ,,(...) Ne-a părăsit cu greu, trupul ei uriaş dispărând lin în adâncurile întunecoase şi reci ale mării... Era o imagine grandioasă şi sinistră, în acelaşi timp... Am simţit că şi ea regreta despărţirea de mine şi de minunatul ei echipaj şi că nu a reuşit să ne ducă la destinaţie... Ultimul ei port va fi Marea Neagră, dar pe fundul nisipos din abisul mării. Adio! (...)”.

În raportul de expertiză tehnică prezentat la data de 30 noiembrie 1982, comisia de anchetă a concluzionat că pierderea petrolierului UNIREA a fost cauzată de: ,,explozia de origine necunoscută; incendiul în zona exploziei; inundarea tancurilor babord, urmată de inundarea tancurilor din zona centrală; şocul puternic al exploziei din zona tancului 2 central; frângerea navei în zona centrală; ruperea şi desprinderea copletă a navei în final; scufundarea celor două părţi ale navei prin pierderea treptată a flotabilităţii lor; condiţiile hidrometeorologice nefavorabile, care au îngreunat operaţiunile de salvare şi au împiedicat o cercetare cu scafandrii autonomi a părţii avariate a navei”.

Lipsa unor informaţii certe şi lămuritoare despre cauzele şi împrejurările producerii catastrofei navei UNIREA a dat naştere multor întrebări fireşti, care, neprimind răspunsuri lămuritoare şi în timp util, au dus la apariţia unor zvonuri:  „nava s-a abătut din drum şi, intrând  într-un raion maritim în care au avut/ aveau loc aplicaţii militare, s-a lovit de o mină plutitoare; nava se afla pe drumul său şi s-a lovit de o mină plutitoare, rătăcită în timpul unor aplicaţii militare recente, sau de o mină amplasată submarin în timpul celui de-al doilea război mondial, dar desprinsă şi ieşită la suprafaţă; nava a fost torpilată de un submarin rămas neidentificat; nava a fost minată de un comando necunoscut de scafandri autonomi etc“.

Autorii cărții neagă aceste ipoteze: „Sunt greu de acceptat, pentru că unele sunt absurde, iar altele chiar ridicole, dar, se ştie foarte bine, zvonurile sunt cel mai vechi mijloc de informare din lume şi, pentru a circula, nu au nevoie de adevăr. Logica lor nu este cea a raţiunii. Este suficient ca o informaţie sau mai multe să se transmită din om în om pentru ca zvonul să se răspândească, după o logică proprie, ca o epidemie“.

În urma analizei unor documente și mărturii, Constantin și Andrei Cumpănă rămân cu convingerea că „ADEVĂRUL despre acest accident nu a fost spus în întregime sau, mai corect, a fost <demonstrat> parţial şi intenţionat deformat, metoda utilizată fiind omisiunea“, ei susținând că această catastrofă a fost rezultatul exploatării defectuoase a navei în timpul existenței acesteia, dar și a unui cumul de erori umane, „pentru că Dumnezeu nu greşeşte, Natura este indiferentă, iar Tehnica a fost făcută şi este exploatată de mâna omului!“...

Arc peste ţară!

Sunt mulţi cei ce spun că trăim întro ţară care nu ne merită. Eu cred că noi nu merităm această ţară. Prea e frumoasă şi prea multe nemernicii acceptă din partea noastră! Vorba aceea: frumoasă ţară, păcat că este locuită! Şi totuşi, în marea  de ignoranţi, am găsit un OM a cărui sensibilitate, delicateţe de comunicare, îngăduinţă profesională şi modestie m-au impresionat. Aşa am reuşit să creez un arc peste ţară! De la Craiova la Constanţa! Căci, deşi suntem puţini, nimic nu ne poate împiedica să ne regăsim, în lupta pentru valoare, adevăr, moralitate. Am găsit un prieten de spirit. Am credinţa că mai pot găsi mulţi astfel de prieteni în România, astfel încât glasul nostru să fie auzit şi înţeles. Acum, mai mult decât oricând, căci naţia noastră este în moment de cumpănă spirituală. Chiar dacă cei mai mulţi decât noi nu văd acest lucru!

NU AVEM DREPTUL SĂ UITĂM TRAGEDIA NAVEI INDEPENDENŢA!

27 mai 1977. Portul Constanța. Atmosfera de sărbătoare, prilejuită de lansarea la apă a petrolierului INDEPENDENȚA, a fost întregită de garda de onoare, pionieri, șoimi ai patriei, gărzi patriotice. În prezența oficialităților, a conducerii superioare de stat și partid, tovarășa Elena Ceaușescu a lansat sticla de spumant ,,Zarea” spre nava botezată INDEPENDENȚA, în cinstea aniversării a 100 de ani de la cucerirea independenței țării... Sticla a lovit corpul navei, dar nu s-a spart. Semn rău, spun marinarii...

O adevărată uzină plutitoare, INDEPENDENȚA  avea  304 metri lungime, 30 metri lăţime şi 46 metri înălţime. Pescajul era de 17,4 metri. Capacitate totală: 163.857 tdw. Dacă făceai de trei ori drumul de la prova la pupa, făceai kilometrul. Avea înaltimea unui bloc de 15 etaje. Cu sală de cinematograf, de sport, brutărie, piscine, două lifturi. Numai pintenul avea 160 de tone. Pintenul, o piesă enormă care susține elicea, fusese turnat la Întreprinderea de Mașini Grele București. Transportul agabaritic la Constanța a fost unul special și a durat peste 11 zile. Au fost scoși pomi, au fost ridicate rețele de tramvai, de energie electrică și de troleibuze, ca să-și facă loc pe acest itinerariu. La construcția navei au colaborat 47 de întreprinderi românesti, pe lângă ce s-a importat.

7 noiembrie 1979. Petrolierul românesc a ajuns de-a lungul coastelor libiene, ancorând la  Terminalul Es Sider, pentru încărcare. Era cel de-al 19-lea voiaj al navei amiral a flotei maritime româneşti. Totul a decurs normal, fără probleme deosebite. În ziua de 14 noiembrie, tancul se afla în Dardanele, în drum spre ţară.

15 noiembrie 1979. Marea Marmara. Intrarea în Strâmtoarea Bosfor. INDEPENDENŢA era încărcată cu  94.280 tone ţiţei brut şi 9.000 tone de carburant, aflându-se în deplasare uşoară. Nimic nu tulbura liniştea nopţii. Nimic nu anunţa dezastrul în care aveau să dispară 42 de români. Poate, doar un vis ciudat, un coşmar care l-a făcut pe Sorin Mihăilescu să se trezească şi să meargă în sala de comandă: ,,Ei bine, în acele câteva ore cât am reuşit să dorm, am visat că nava pe care mă aflam va fi lovită şi va sări în aer. M-am trezit brusc, lac de sudoare. Inima îmi bătea puternic în piept şi o auzeam în timpane. Ceasul arăta ora 04:00. Eram si speriat, dar şi fericit că totul nu fusese decât un vis. Mi-am stropit faţa cu puţină apă rece şi m-am îmbrăcat. «Ce-ar fi să fac o tură pe la sala maşini, să văd ce fac băieţii din cart!» - mi-am zis. Mai ales că, în curând, urma să intram în Bosfor. În drum spre sala maşinilor am trecut pe la uşa cabinei lui Dragoş Voicescu. «Scoală, bătrâne, că am ajuns acasă!», i-am strigat, bătând în acelaşi timp în uşă. Am zis că fac o glumă, să-l trezesc. L-am auzit mormâind ceva printre dinţi şi am înţeles că poanta nu mi-a reuşit şi e mai bine să nu insist. În sala motoarelor se aflau nea Vasile Feier şi cu băieţii lui din cartul din zori. Le-am spus să se pregătească de manevră, pentru că, peste jumatate de oră, vom intra în Bosfor.

Am urcat apoi pe puntea de comandă. Aici se aflau mai mulţi colegi. Unii ieşiseră din cart, alţii nu aveau somn, dar toţi se aflau acolo să admire panorama feerică a malurilor asiatic şi european ale Istanbulului. Era ceva de o frumuseţe divină, inaccesibilă parcă oricărui muritor. Imaginaţi-vă că pe fundalul întunericului negru, o miriadă de lumini şi luminiţe din toate culorile, unele mişcătoare, sclipeau în jurul nostru, pe uscat, pe apă şi pe bolta înstelată. Era ca un brad de iarnă împodobit. Vizibilitatea era bună, iar afară nu era prea frig, cam în jur de 16 grade.”

În liniştea nopţii, comandantul Mihai Dorinel a văzut nava necunoscută, ce avea să lovească uriaşul petrolier românesc. Nimeni nu s-a gândit la o nenorocire, căci străinul era departe. Şi totuşi… Comandantul român a sesizat că acea navă avea direcţia greşită. Nava nu naviga «pe dreapta», aşa cum era regula. Mihai Dorinel a pus mâna pe radiotelefon şi i-a transmis să vină «bord în bord», adică să treacă paralel cu INDEPENDENŢA. Nu a primit niciun răspuns. Deşi trecea printr-o strâmtoare, nava străină nu avea pilot la bord, comandantul nu era la comandă, iar permanenţa era asigurată doar de cartul obişnuit, un ofiţer, un timonier şi un marinar! Mihai Dorinel a continuat să-i cheme prin radiotelefon. Nava cealaltă tăcea!

Ora 04:20. Vasul străin îşi continua drumul spre INDEPENDENŢA! Profilul şi dimensiunile îi puteau fi distinse: era un cargou de circa 5.000 de tdw, încărcat cu laminate din oţel, ce naviga sub pavilion grecesc. În următoarele minute, apelurile comandantului Mihai Dorinel au început să devină tot mai dese şi mai agitate. Sirenele petrolierului au intrat în funcţiune. Urletul lor gros şi înfricoşător a spart liniştea nopţii! O încercare disperată de a-l avertiza pe străin despre pericolul iminent! Nava străină nu dădea niciun semn! Mai mult, a schimbat din curs şi a virat perpendicular spre INDEPENDENŢA! La dimensiunile si greutatea tancului petrolier, orice manevră de evitare era imposibilă! De ,,frânare” nici nu se putea pune problema!

Ora 04:30. ,,Necunoscutul se apropiase destul de mult ca să-i vedem lumina din tribord, şi nu din babord, aşa cum era normal. Se năpustea, ca un ucigaş, direct asupra noastră. Nu mai era nimic de făcut. Poate nu o să mă credeţi, dar, împreună cu Gomboşanu Ioan, începusem să mă rog cu voce tare: «Doamne! Ajută-ne, Doamne, să nu ne lovească!...».” (Sorin Mihăilescu).

Ora 04:35.  Petrolierul INDEPENDENŢA a fost  lovit în babord, în dreptul tancurilor 3 şi 4. Totul s-a transformat în iad! Trosnetul asurzitor, scrâşnetul metalic, vuietul de fierărie sfâşiată şi zdrobită, nu au reuşit să acopere urletele disperate ale oamenilor!

Scânteile, produse din cauza frecării metal de metal, au aprins petrolul ce începuse să se reverse prin spărtura produsă de impact. În scurt timp, s-a produs prima explozie.

Tunetul îngrozitor a spart bolta cerului. Flăcările uriaşe au transformat noaptea în zi. Fumul negru si înăbuşitor a cuprins nava: ,,Într-o clipă parcă se făcuse ziuă. Credeţi-mă, am ceva experienţă în arta navigaţiei şi ştiu ce înseamnă un incendiu pe un petrolier. Înseamnă, inevitabil, prima explozie, a doua explozie, poate şi altele, înseamnă moartea îngrozitoare într-o mare uriaşă de flăcări şi fum. Este obsesia, de cele mai multe ori tainică, a fiecărui marinar care se ambarcă pe un petrolier...” (Sorin Mihăilescu).

Bilanţ.  Pe lista echipajului de pe INDEPENDENŢA se aflau 45 de membri. Un număr de 42 de marinari români şi-au pierdut viaţa în cea mai mare catastrofă din istoria navigaţiei maritime. Corpurile a 11 dintre ei nu au mai fost găsite niciodată.

Nava grecească ,,Evriali” a fost sechestrată de către autorităţile portuare din Istanbul. Comandantul grec  a fost reţinut. Tribunalul Penal din Turcia l-a găsit vinovat şi l-a condamnat la 20 de luni de închisoare, din care s-a scăzut perioada în care a fost în cercetare. Restul pedepsei a fost transformat în bani. Grecul a plătit doar 850 de dolari şi a fost eliberat!

INDEPENDENŢA a ars neîntrerupt timp de 29 de zile şi nopţi. Scoaterea epavei a durat şase ani şi a costat aproape 18 milioane de dolari.

Anul 1990. Toamna. Constantin Cumpănă avea doar trei săptămâni de când era reporter la săptămânalul constănţean „Contrast". A primit ca sarcină investigarea unui caz: o doamnă incrimina faptul că nici după 11 ani văduvele celor decedaţi în catastrofa de pe INDEPENDENŢA nu-şi primiseră drepturile materiale, deşi existau sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile. Constantin Cumpănă a preluat cazul.

Anul 1999. Constantin Cumpănă a pătruns în unele arhive ale Şantierului Naval Constanţa, Petromin S.A. şi Navrom S.A. A reuşit să contacteze pe toate cele 42 de familii îndoliate şi pe cei trei supravieţuitori. Ziaristul constănţean a investigat cazul INDEPENDENŢA pe parcursul a 16 ani. El a corespondat cu Consulatul României de la Istanbul, cu ziarele turceşti, pentru fotografii sau alte detalii. În lipsa oricărui sprijin, s-a bazat numai pe mărturii, declaraţii, documente găsite în arhivele din România.

Octombrie 2006. Ziaristul Constantin Cumpănă a publicat cartea-document ,,TRAGEDIA NAVEI INDEPENDENŢA – cea mai mare catastrofă navală din istoria navigaţiei maritime româneşti”. Cartea a fost lansată la Constanţa, în prezenţa unui numeros public, format din supravieţuitori, văduve şi urmaşi ai celor decedaţi, constructori ai navei, marinari din flota comercială şi militară, oficialităţi locale. A fost prezent chiar şi Constantin Preda, comandantul titular al navei, cel care, la ora teribilei catastrofe, rămăsese acasă, în concediu. S-a păstrat un moment de reculegere. Supravieţuitorul Sorin Mihăilescu a izbucnit în plâns. Se simţea jenat că el a scăpat, iar colegii lui… Fiica unui marinar dispărut l-a încurajat şi l-a asigurat că nimeni nu îi reproşează aşa ceva. Asistenţa a aplaudat această intervenţie… 42 de lumânări au pâlpâit trist pe parcursul întregului eveniment editorial, de fapt o evocare a memoriei celor dispăruţi în groaznica şi tragica nenorocire.    

26 februarie 2010. Sorin Mihăilescu, fostul mecanic-şef al petrolierului INDEPENDENŢA a plecat să se întâlnească cu prietenii săi, de care a stat despărţit 31 de ani!

În urma tuturor, rămân durerile nescrise, dramele unor oameni neîmpăcaţi cu pierderea celor dragi. Şi mai rămâne ceva: recunoştiinţa noastră şi promisiunea că niciodată nu îi vom uita pe cei plecaţi dintre noi. Cu onoare, ne plecăm fruntea în memoria lor!
Oana NUŢĂ

Aduc calde mulţumiri ziaristului Constantin Cumpănă, datorită tenacităţii şi muncii căruia acest material a putut fi realizat.

Mulţumesc, domnule Constantin Cumpănă!

Mulţi au făcut din plagiat o ,,modă", căci este mult mai uşor să furi decât să creezi. Şi fură fără ruşine, clădindu-şi cariere pe munca altora. Cum nu sunt de acord cu astfel de practici, l-am căutat pe ziaristul şi scriitorul constănţean Constantin Cumpănă, pentru a-i cere acordul de a folosi informaţii şi date din cărţile pe care le-a scris despre dramele navale ale Independenţei şi Unirii. Natural, domnul Cumpănă mi-a dat acordul solicitat. Îi mulţumesc, pe această cale!

Trăitor în Constanţa, Constantin Cumpănă trudeşte de mulţi ani pe altarul limbii române, convins că adevărul trebuie spus tinerelor generaţii, căci istoria uitată ne poate duce la repetarea greşelilor şi la dispariţie.

Licenţiat al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice „David Ogilvy“ (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative), membru fondator al SINAVCO (Sindicatul Navaliştilor din Şantierul naval Constanţa, 1990), Constantin Cumpănă este coautor la realizarea filmului pentru Televiziune „Am muncit ca să te cresc“, film premiat în cadrul Galei A.P.T.R. pentru cel mai bun film de anchetă pe anul 1995 (având ca subiect contrabanda cu ţigări), coautor la realizarea filmului pentru Televiziune „Şi Dumnezeu se odihneşte“ (având ca subiect catastrofa navală din 4/ 5 ianuarie 1995 din portul Constanţa),  realizator al filmului pentru Televiziune „Oameni pe care numai Iisus îi poate săruta“ (având ca subiect viaţa oamenilor bolnavi de lepră, aflaţi internaţi în Dispensarul Clinic din Tichileşti - jud. Tulcea. 

În plan publicistic, Constantin Cumpănă este autor al cărţii-document „Tragedia navei INDEPENDENŢA - cea mai mare catastrofă din istoria navigaţiei maritime româneşti“,  coautor (împreună cu Andrei-Dorian Cumpănă) al cărţii-document „Catastrofa navei UNIREA - cel mai mare accident naval mondial din anul 1982“, coautor (împreună cu Andrei-Dorian Cumpănă) al cărţii-document „Naufragiul navelor PARIS şi YOU XIU - cel mai mare accident naval din istoria portului Constanţa“,  autor al cărţii-document „Terente“, Vol. I şi Vol. II. 

Pe 13 octombrie 2011, ora 17.00, Constantin Cumpănă şi Corina Apostoleanu lansează AMINTIRI DESPRE O FLOTĂ PIERDUTĂ ( Vol. I - Navele româneşti ale Dunării şi Mării; Vol. II - Voiaje neterminate). Manifestarea este găzduită de Biblioteca Judeţeană "Ioan N. Roman" Constanţa.

Dacă sunteţi din Constanţa sau vă aflaţi în trecere prin oraşul de la malul mării, vă recomand cu plăcere să participaţi la eveniment. Nu veţi regreta! 
( http://constantincumpana.webs.com )