Sunt mulţi cei ce spun că trăim întro ţară care nu ne merită. Eu cred că noi nu merităm această ţară. Prea e frumoasă şi prea multe nemernicii acceptă din partea noastră! Vorba aceea: frumoasă ţară, păcat că este locuită! Şi totuşi, în marea de ignoranţi, am găsit un OM a cărui sensibilitate, delicateţe de comunicare, îngăduinţă profesională şi modestie m-au impresionat. Aşa am reuşit să creez un arc peste ţară! De la Craiova la Constanţa! Căci, deşi suntem puţini, nimic nu ne poate împiedica să ne regăsim, în lupta pentru valoare, adevăr, moralitate. Am găsit un prieten de spirit. Am credinţa că mai pot găsi mulţi astfel de prieteni în România, astfel încât glasul nostru să fie auzit şi înţeles. Acum, mai mult decât oricând, căci naţia noastră este în moment de cumpănă spirituală. Chiar dacă cei mai mulţi decât noi nu văd acest lucru!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu