NU AVEM DREPTUL SĂ UITĂM TRAGEDIA NAVEI INDEPENDENŢA!

27 mai 1977. Portul Constanța. Atmosfera de sărbătoare, prilejuită de lansarea la apă a petrolierului INDEPENDENȚA, a fost întregită de garda de onoare, pionieri, șoimi ai patriei, gărzi patriotice. În prezența oficialităților, a conducerii superioare de stat și partid, tovarășa Elena Ceaușescu a lansat sticla de spumant ,,Zarea” spre nava botezată INDEPENDENȚA, în cinstea aniversării a 100 de ani de la cucerirea independenței țării... Sticla a lovit corpul navei, dar nu s-a spart. Semn rău, spun marinarii...

O adevărată uzină plutitoare, INDEPENDENȚA  avea  304 metri lungime, 30 metri lăţime şi 46 metri înălţime. Pescajul era de 17,4 metri. Capacitate totală: 163.857 tdw. Dacă făceai de trei ori drumul de la prova la pupa, făceai kilometrul. Avea înaltimea unui bloc de 15 etaje. Cu sală de cinematograf, de sport, brutărie, piscine, două lifturi. Numai pintenul avea 160 de tone. Pintenul, o piesă enormă care susține elicea, fusese turnat la Întreprinderea de Mașini Grele București. Transportul agabaritic la Constanța a fost unul special și a durat peste 11 zile. Au fost scoși pomi, au fost ridicate rețele de tramvai, de energie electrică și de troleibuze, ca să-și facă loc pe acest itinerariu. La construcția navei au colaborat 47 de întreprinderi românesti, pe lângă ce s-a importat.

7 noiembrie 1979. Petrolierul românesc a ajuns de-a lungul coastelor libiene, ancorând la  Terminalul Es Sider, pentru încărcare. Era cel de-al 19-lea voiaj al navei amiral a flotei maritime româneşti. Totul a decurs normal, fără probleme deosebite. În ziua de 14 noiembrie, tancul se afla în Dardanele, în drum spre ţară.

15 noiembrie 1979. Marea Marmara. Intrarea în Strâmtoarea Bosfor. INDEPENDENŢA era încărcată cu  94.280 tone ţiţei brut şi 9.000 tone de carburant, aflându-se în deplasare uşoară. Nimic nu tulbura liniştea nopţii. Nimic nu anunţa dezastrul în care aveau să dispară 42 de români. Poate, doar un vis ciudat, un coşmar care l-a făcut pe Sorin Mihăilescu să se trezească şi să meargă în sala de comandă: ,,Ei bine, în acele câteva ore cât am reuşit să dorm, am visat că nava pe care mă aflam va fi lovită şi va sări în aer. M-am trezit brusc, lac de sudoare. Inima îmi bătea puternic în piept şi o auzeam în timpane. Ceasul arăta ora 04:00. Eram si speriat, dar şi fericit că totul nu fusese decât un vis. Mi-am stropit faţa cu puţină apă rece şi m-am îmbrăcat. «Ce-ar fi să fac o tură pe la sala maşini, să văd ce fac băieţii din cart!» - mi-am zis. Mai ales că, în curând, urma să intram în Bosfor. În drum spre sala maşinilor am trecut pe la uşa cabinei lui Dragoş Voicescu. «Scoală, bătrâne, că am ajuns acasă!», i-am strigat, bătând în acelaşi timp în uşă. Am zis că fac o glumă, să-l trezesc. L-am auzit mormâind ceva printre dinţi şi am înţeles că poanta nu mi-a reuşit şi e mai bine să nu insist. În sala motoarelor se aflau nea Vasile Feier şi cu băieţii lui din cartul din zori. Le-am spus să se pregătească de manevră, pentru că, peste jumatate de oră, vom intra în Bosfor.

Am urcat apoi pe puntea de comandă. Aici se aflau mai mulţi colegi. Unii ieşiseră din cart, alţii nu aveau somn, dar toţi se aflau acolo să admire panorama feerică a malurilor asiatic şi european ale Istanbulului. Era ceva de o frumuseţe divină, inaccesibilă parcă oricărui muritor. Imaginaţi-vă că pe fundalul întunericului negru, o miriadă de lumini şi luminiţe din toate culorile, unele mişcătoare, sclipeau în jurul nostru, pe uscat, pe apă şi pe bolta înstelată. Era ca un brad de iarnă împodobit. Vizibilitatea era bună, iar afară nu era prea frig, cam în jur de 16 grade.”

În liniştea nopţii, comandantul Mihai Dorinel a văzut nava necunoscută, ce avea să lovească uriaşul petrolier românesc. Nimeni nu s-a gândit la o nenorocire, căci străinul era departe. Şi totuşi… Comandantul român a sesizat că acea navă avea direcţia greşită. Nava nu naviga «pe dreapta», aşa cum era regula. Mihai Dorinel a pus mâna pe radiotelefon şi i-a transmis să vină «bord în bord», adică să treacă paralel cu INDEPENDENŢA. Nu a primit niciun răspuns. Deşi trecea printr-o strâmtoare, nava străină nu avea pilot la bord, comandantul nu era la comandă, iar permanenţa era asigurată doar de cartul obişnuit, un ofiţer, un timonier şi un marinar! Mihai Dorinel a continuat să-i cheme prin radiotelefon. Nava cealaltă tăcea!

Ora 04:20. Vasul străin îşi continua drumul spre INDEPENDENŢA! Profilul şi dimensiunile îi puteau fi distinse: era un cargou de circa 5.000 de tdw, încărcat cu laminate din oţel, ce naviga sub pavilion grecesc. În următoarele minute, apelurile comandantului Mihai Dorinel au început să devină tot mai dese şi mai agitate. Sirenele petrolierului au intrat în funcţiune. Urletul lor gros şi înfricoşător a spart liniştea nopţii! O încercare disperată de a-l avertiza pe străin despre pericolul iminent! Nava străină nu dădea niciun semn! Mai mult, a schimbat din curs şi a virat perpendicular spre INDEPENDENŢA! La dimensiunile si greutatea tancului petrolier, orice manevră de evitare era imposibilă! De ,,frânare” nici nu se putea pune problema!

Ora 04:30. ,,Necunoscutul se apropiase destul de mult ca să-i vedem lumina din tribord, şi nu din babord, aşa cum era normal. Se năpustea, ca un ucigaş, direct asupra noastră. Nu mai era nimic de făcut. Poate nu o să mă credeţi, dar, împreună cu Gomboşanu Ioan, începusem să mă rog cu voce tare: «Doamne! Ajută-ne, Doamne, să nu ne lovească!...».” (Sorin Mihăilescu).

Ora 04:35.  Petrolierul INDEPENDENŢA a fost  lovit în babord, în dreptul tancurilor 3 şi 4. Totul s-a transformat în iad! Trosnetul asurzitor, scrâşnetul metalic, vuietul de fierărie sfâşiată şi zdrobită, nu au reuşit să acopere urletele disperate ale oamenilor!

Scânteile, produse din cauza frecării metal de metal, au aprins petrolul ce începuse să se reverse prin spărtura produsă de impact. În scurt timp, s-a produs prima explozie.

Tunetul îngrozitor a spart bolta cerului. Flăcările uriaşe au transformat noaptea în zi. Fumul negru si înăbuşitor a cuprins nava: ,,Într-o clipă parcă se făcuse ziuă. Credeţi-mă, am ceva experienţă în arta navigaţiei şi ştiu ce înseamnă un incendiu pe un petrolier. Înseamnă, inevitabil, prima explozie, a doua explozie, poate şi altele, înseamnă moartea îngrozitoare într-o mare uriaşă de flăcări şi fum. Este obsesia, de cele mai multe ori tainică, a fiecărui marinar care se ambarcă pe un petrolier...” (Sorin Mihăilescu).

Bilanţ.  Pe lista echipajului de pe INDEPENDENŢA se aflau 45 de membri. Un număr de 42 de marinari români şi-au pierdut viaţa în cea mai mare catastrofă din istoria navigaţiei maritime. Corpurile a 11 dintre ei nu au mai fost găsite niciodată.

Nava grecească ,,Evriali” a fost sechestrată de către autorităţile portuare din Istanbul. Comandantul grec  a fost reţinut. Tribunalul Penal din Turcia l-a găsit vinovat şi l-a condamnat la 20 de luni de închisoare, din care s-a scăzut perioada în care a fost în cercetare. Restul pedepsei a fost transformat în bani. Grecul a plătit doar 850 de dolari şi a fost eliberat!

INDEPENDENŢA a ars neîntrerupt timp de 29 de zile şi nopţi. Scoaterea epavei a durat şase ani şi a costat aproape 18 milioane de dolari.

Anul 1990. Toamna. Constantin Cumpănă avea doar trei săptămâni de când era reporter la săptămânalul constănţean „Contrast". A primit ca sarcină investigarea unui caz: o doamnă incrimina faptul că nici după 11 ani văduvele celor decedaţi în catastrofa de pe INDEPENDENŢA nu-şi primiseră drepturile materiale, deşi existau sentinţe judecătoreşti definitive şi irevocabile. Constantin Cumpănă a preluat cazul.

Anul 1999. Constantin Cumpănă a pătruns în unele arhive ale Şantierului Naval Constanţa, Petromin S.A. şi Navrom S.A. A reuşit să contacteze pe toate cele 42 de familii îndoliate şi pe cei trei supravieţuitori. Ziaristul constănţean a investigat cazul INDEPENDENŢA pe parcursul a 16 ani. El a corespondat cu Consulatul României de la Istanbul, cu ziarele turceşti, pentru fotografii sau alte detalii. În lipsa oricărui sprijin, s-a bazat numai pe mărturii, declaraţii, documente găsite în arhivele din România.

Octombrie 2006. Ziaristul Constantin Cumpănă a publicat cartea-document ,,TRAGEDIA NAVEI INDEPENDENŢA – cea mai mare catastrofă navală din istoria navigaţiei maritime româneşti”. Cartea a fost lansată la Constanţa, în prezenţa unui numeros public, format din supravieţuitori, văduve şi urmaşi ai celor decedaţi, constructori ai navei, marinari din flota comercială şi militară, oficialităţi locale. A fost prezent chiar şi Constantin Preda, comandantul titular al navei, cel care, la ora teribilei catastrofe, rămăsese acasă, în concediu. S-a păstrat un moment de reculegere. Supravieţuitorul Sorin Mihăilescu a izbucnit în plâns. Se simţea jenat că el a scăpat, iar colegii lui… Fiica unui marinar dispărut l-a încurajat şi l-a asigurat că nimeni nu îi reproşează aşa ceva. Asistenţa a aplaudat această intervenţie… 42 de lumânări au pâlpâit trist pe parcursul întregului eveniment editorial, de fapt o evocare a memoriei celor dispăruţi în groaznica şi tragica nenorocire.    

26 februarie 2010. Sorin Mihăilescu, fostul mecanic-şef al petrolierului INDEPENDENŢA a plecat să se întâlnească cu prietenii săi, de care a stat despărţit 31 de ani!

În urma tuturor, rămân durerile nescrise, dramele unor oameni neîmpăcaţi cu pierderea celor dragi. Şi mai rămâne ceva: recunoştiinţa noastră şi promisiunea că niciodată nu îi vom uita pe cei plecaţi dintre noi. Cu onoare, ne plecăm fruntea în memoria lor!
Oana NUŢĂ

Aduc calde mulţumiri ziaristului Constantin Cumpănă, datorită tenacităţii şi muncii căruia acest material a putut fi realizat.