Toamna asta mă încearcă lehamitea!

După o vară în care m-a bântuit revolta, toamna asta se cuibărește în sufletul meu însoțită de o serioasă stare de lehamite. Nu e o stare pasageră, care să treacă odată cu dispariția frunzelor. Ea e provocată de tot ceea ce văd în jurul meu. E provocată de tot ce se întâmplă în jurul meu. Odată cu lehamitea, mă încearcă și nostalgia. Îmi e dor de oameni frumoși la suflet. Îmi e dor de sinceritate. Îmi e dor de solidaritate. Îmi e dor de respect. Îmi e dor...

Am avut șansa să mă nasc în timpuri care mi-au dat ocazia să cunosc toate acestea. Unde au dispărut? Am avut șansa sau este o mare neșansă? Atunci când ai elemente de comparație, devii nemulțumit... Din nemulțumire se naște revolta. M-am tot revoltat vreo 20 de ani. Acum, am ajuns la lehamite, căci e ciudat să te tot revolți de unul singur!

P.S. Lehamitea nu înseamnă că renunț la luptă! Doar schimb registrul!