Zilnic, paşii mă poartă prin culisele teatrului liric. Unii ar zice că merg la lucru. Eu zic că merg să respir aerul tare din "fabrica de sunete" a Olteniei. Un loc în care, după mulţi ani, încă mai calc cu emoţie şi respect. Cum ar putea să fie altfel, când pe scândura scenei pe care îmi port paşii ( e drept, în culise!) au călcat personalităţi marcante ale scenei lirice. Ce fac oamenii aici nu este meserie, este vocaţie. Chiar şi atunci când tonul este ridicat şi cearta se iţeşte la colţuri, subiectul este unul singur: teatrul nostru! Trăim vremuri grele. Greutatea este cu atât mai mare, cu cât incultura începe să asedieze cetăţile sunetelor de calitate. Cu toate acestea, nu suntem pierduţi! Căci, prin ceea ce facem zilnic, nu lăsăm să dispară puţinele oaze de bucurie ale sufletului. Eu ştiu sigur că mi-a intrat teatrul în sânge. Şi nu va ieşi niciodată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu