Au ţăranii din Lunca Dunării un obicei: merg ţanţoşi prin colbul uliţei, de parcă lumea a început cu ei! Şi pentru-că soarele firbinte al câmpiei riscă să intre în rezonanţă cu ţuica din sânge, ei işi poartă cu mandrie pălăria pe scafârlie, convinşi că ea, pălăria, e dovadă de bărbăţie. Acea bărbăţie care îi determină să-şi închine existenţa principiului: e vorba mea, eu o dau, eu o iau! Şi continuă să meargă ţanţoşi prin colbul uliţei, ignorând realitatea: prin tenişii sparţi le ies degetele picioarelor pline de jeg!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu